Machiajul ochilor poate schimba complet o persoană, mai ales dacă vorbim despre un make-up de seară, însă știai asta deja. Ce faci însă când vrei ca machiajul tău de zi să fie la fel de impresionant?
Machiajul ochilor este mereu special și poate schimba complet modul în care arăți. De cele mai multe ori căutăm inspirație pe internet atunci când vrem să pregătim un look special, însă de cele mai multe ori, pentru machiajul de zi cu zi nu ne dăm la fel de mult interesul.
Este ușor de înțeles asta, având în vedere că ar fi destul de complicat dimineața să creezi tot felul de umbre și să aplici o mulțime de produse, așa că îți prezentăm câteva sfaturi care îți vor fi de folos.
Dacă obișnuiești să folosești eyeliner în fiecare zi, încearcă să aplici doar în colțul exterior. Astfel, privirea ta va părea mai luminoasă, iar genele se vor vedea mai bine. Dacă tușul lichid cu pensulă nu este preferatul tău, alege o variantă de tip cariocă cu care vei putea trasa mai ușor linia și, totodată, vei putea face mai bine și acea codiță.
Este destul de complicat să aplici dimineața mai multe farduri de pleoape, pentru iluminare, pentru umbre și așa mai departe. Sfatul nostru este ca atunci când te grăbești să folosești un singur fard și acest look să devină un fel de semnătură a ta. Poți alege unul cremos, care se aplică mai ușor.
Acesta este un sfat foarte important dacă vrei ca linia de tuș să fie perfectă. Uită de închiderea ochilor și eventual alungirea pleoapei. Ar trebui să urmezi linia ochiului atunci când aplici acest produs și astfel ochii tăi vor părea mai mari, iar efectul va fi unul surprinzător de plăcut.
Un truc foarte bun pentru a avea genele pe care ți le dorești este să aplici mai multe produse. De exemplu, aplică un primer sau mascara pentru alungire, iar apoi, al doilea strat cu o mascara de curbare. Vei observa imediat o diferență în aspectul genelor tale.
Dacă de regulă pleoapele tale sunt lucioase, există riscul ca orice fard sau eyeliner ai aplica, acesta să se transfere și să creeze urme neplăcute. Pentru a te asigura că zona rămâne uscată aplică pudră translucidă la fel cum ai aplica un fard de pleoape. Va fixa mult mai bine produsele pe care le vei aplica ulterior.
Un sfat pe care probabil l-ai mai citit, însă dă cu adevărat rezultate uimitoare. Aplică în colțul intern al ochiului un fard deschis. Privirea ta va fi mai luminoasă și, dacă vrei un efect mai puternic, aplică chiar și sub gene inferioare, la bază.
Deși există numeroase produse excelente, câteodată tot se întâmplă ca genele tale să lase urme, nu? Fie le alungești prea mult și ating zona ochilor, fie pur și simplu produsul se scutură și lase acele puncte mici. Pentru a evita acest lucru, nu mai aplica pur și simplu mascara pe aceste gene. Aplicând doar în zona superioară privirea ta va fi mai pătrunzătoare.
Foto: Arhiva ELLE