6 probleme ale pielii ce nu pot fi vindecate

Pentru o obține o piele perfectă, suntem în stare să încercăm totul: tratamente de față ce depașesc cu mult bugetul nostru, gadget-uri ce ne promit eliminarea celulitei, masaje corporale dureroase.

Multe condiții ale pielii pot fi vindecate cu tot felul de produse și un stil de viață sănătos (acneea) dar există și câteva tratamente pe care oamenii de știință nu le-au putut descoperi încă. Potrivit specialiștilor, există două tipuri de probleme ale pielii ce nu pot fi vindecate: cele care pot fi ținute sub control de tratament, dar imediat cum acesta este oprit reapar și cele ce nu pot avea nici măcar o mică îmbunătățire.


Se pare că motivul pentru care acestea sunt incurabile este existența unui factor problematic care nu a fost descoperit. Deși sunt anumite mărci de produse ce promit schimbări mari asupra pielii, dacă nici oamenii de știință nu au descoperit cum să le țină sub control sau să le reducă, este clar că acestea nu pot fi vindecate încă.

Știm, și pentru noi acestea sunt vești rele. Însă, în loc să încercăm să descoperim tratamentele minune și să ne stresăm pielea am putea să aflăm ce trebuie și ce nu trebuie să facem pentru a ne descurca cu aceste 6 probleme ale pielii.


Cearcănele

Cearcănele sunt cauzate de obicei de celulele de grăsime ce devin mai proeminente sub ochi datorită trecerii anilor. Adaugă pierderea de colagen, riduri și o predispoziție genetică și așa te alegi cu vestitele cearcăne. Se pare că acestea nu pot fi vindecate, iar majoritatea maștilor și tratamentelor nu ajută.

Însă, există lucruri pe care le poți face pentru a ajuta la scăderea proeminenței lor. Somnul suficient și corect, dietele ce elimină sarea și alcoolul pot ajuta la diminuarea aspectului acestora. Totodată, produsele ce conțin cafeină pot să reducă umflăturile.

Dacă esti deschisă către tratamentele mai intensive, terapiile cu laser pot reduce cearcănele. Blefaroplastia sau corecția chirurgicală poate duce la o soluție semi-permanentă. Însă, împreună cu trecerea anilor, cearcănele pot apărea din nou.

Vergeturile

Acestea apar când stratul gros de sub piele, numit dermă se întinde si se rupe. Acest lucru se întâmplă cel mai des după pierderi sau creșteri foarte rapide de greutate. Vergeturile sunt greu de tratat deoarece ele practic sunt cicatrici. La fel ca și cicatricile, acestea pot să nu se mai observe în timp, însă niciodată nu pot disparea. Din păcate nu prea există tratamente grozave pentru vergeturi.


Veștile bune? Există lasere cosmetice ce oferă o speranță pentru a ajuta pielea să redevină fină și netedă. Dar trebuie să recunoaștem că acestea sunt absolut normale, ba chiar și modelele le au datorită creșterii rapide din timpul pubertății.

Rozaceea

Rozaceea în general se prezintă prin roșeața feței, vase de sânge dilatate și umflături în genul acneei. Cauzele apariției rozaceei sunt încă necunoscute, deși unii experți cred că la mijloc ar putea fi infecții gastrointestinale, factori de imunitate și genele pe care le moștenești. Nu există tratament ce poate să vindece această condiție, deci la finalul zilei, rozaceea nu poate să dispară complet.


Există câteva sfaturi pentru a ține sub control această condiție, cum ar fi evitarea factorilor ce te fac să roșești, ca mâncarea picantă, alcoolul, dușurile fierbinți și stresul. Pentru a calma rozaceea poți folosi o mască ce conține sulf de două ori pe săptămână. Produsele ce conțin acid glicolic, metronidaz, tacrolimus și acid azelaic pot ajuta.

Keratosis pilaris (pielea de găină)

Este o condiție genetică foarte comună ce seamănă cu acneea, dar nu este aceeași problemă. Pielea de găină se formează prin mici umflături uscate, cauzate de acumularea de celule de piele moarte în foliculii de păr și se găsește cel mai des pe mâini sau picioare. Deoarece este o condiție genetică, e incurabilă și persistentă chiar și cu tratament.


Există și o speranță: specialiștii spun că keratosis pilaris tinde să dispară undeva în jurul vârstei de 30 de ani. Produsele ce conțin acizii alfa-hidroxi pot ajuta, căci dizolvă lipiciul ce ține aceste celule unite și te scapă de pielea moartă mult mai ușor.

Melasma

Cauzele melasmei sunt extrem de complexe, însă pot avea legătură și cu genele moștenite. Unele cauze pot fi expunerea îndelungată la razele soarelui, sarcina (melasma dispare după câteva luni de la naștere) și tratamentele pentru hormoni, ca anticoncepționalele. Tratamentul pentru aceasta este destul de imprevizibil iar aceasta problemă poate dura și ani de zile.


Experții susțin că un tratament pentru melasma ar putea apărea cât de curând, însă până atunci recomandă cremele solare și evitarea razelor puternice ale soarelui.

Eczema (Dermatita)

Eczema descrie toate tipurile de inflamații ale pielii ce pot apărea de la orice, de la alergii la mâncare până la stres. Antibioticele prescrise sau steroizii o pot face să dispară, însă dacă tratamentul este oprit, după un anumit timp va reveni.

Atâta vreme cât aplici o crema intensiv hidratantă sau o cremă pe bază de steroizi ce a fost prescrisă de medic ai putea să o ții sub control.


Citește și:
6 simptome care pot indica probleme serioase ale pielii

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty