Uleiul de ricin..ai gasit deja beneficiile? Pentru ca se pare ca acesta le include pe toate. De la par, sprancene, gene, pana la articulatii, uleiul de ricin pare sa aiba o rezolvare la toate problemele.
Uleiul de ricin se obtine din presarea boabelor unei plante tropicale, Ricinus Communis. Se crede că proprietatile medicinale ale uleiului de ricin au fost exploatate inca din Egiptul Antic, atunci cand uleiul a fost privit de multi ca un elixir care stimulează imunitatea. De fapt, este inca un element important in medicina ayurvedica de astazi.
Sa vedem care sunt cateva beneficii miraculoase ale uleiului de ricin:
Stim cu totii ca fericirea porneste din interior si isi pune amprenta si pe aspectul fizic. Potrivit mai multor specialisti, aplicand ulei de ricin la nivel local, te poti bucura de mai multe beneficii: „Este usor sa aveti o piele stralucitoare cu ulei de ricin, folosindu-l si pentru a va ajuta ficatul. Aplicati uleiul intr-un dispozitiv si apoi aplicati-l pe piele in regiunea ficatului (sub sanul drept). Incercati sa-l lasati acolo pentru cel putin o ora, iar daca il lasati peste noapte, va face minuni.'
Principala teorie stiintifica in acest sens este că proprietatile uleiului de ricin stimuleaza sistemul de drenaj limfatic al organismului, prin cresterea activitatii in randul unor celule albe din sange, rezultatul fiind o eliminare mai eficienta toxinelor din organism si o piele mult mai stralucitoare.
Asta chiar ca e ceva revolutionar! Asadar, doamnelor, puteti renunta la serurile anti-imbatranire, pentru ca uleiul de ricin este mult mai benefic. Uleiul de ricin patrunde in piele si ajuta la stimularea productiei proprii de colagen si elastina.
Stiti deja ca aceste rezerve de colagen si elastina, care se epuizeaza de-a lungul timpului, pastreaza pielea fina, mai ales in zonele delicate, ca cele din jurul ochilor, gurii si fruntii. Aplicati pe un disc demachiant din bumbac ulei de ricin si aplicati-va pe piele inainte de a merge la culcare.
Exista doua teorii in spatele felului in care uleiul de ricin functioneaza la nivelul parului, prima fiind aceea ca acidul ricinoleic inhiba hormonii asociati caderii parului si cheliei. A doua teorie este generata de proprietatile hidratante si vindecatoare ale uleiului de ricin, folosindu-l pentru a masca radacinile si scapul si a da consistena pielii (esentiala pentru cresterea acestuia). Cum unul din principalele efecte pe care le are uleiul de ricin pentru par este sa-l întarească si sa-l faca sa straluceasca, este evident ca are beneficii si in cazul sprancenelor si genelor. Componentele chimice din uleiul de ricin ajuta firele de par din sprancene si gene sa nu cada si le intaresc structura interioara.
Uleiul de ricin este cunoscut si pentru proprietatile sale vindecatoare la nivelul pielii. Asadar, daca va confrunati cu eczema, dermatita, rozacee, psoriasis sau keratoza pilara, utlizati-l cu incredere.
Deci, cum funcționeaza? Fiind deosebit de bogat in acid ricinoleic natural antibacterian si antiinflamator, uleiul de ricin are are dubla actiune, prin faptul ca hidrateaza pielea si lupta impotriva bacteriilor in acelasi timp, ajutand la incetarea eliminarea mancarimilor si a iritatiilor.
Avand acizi grasi Omega 6, reparand aminoacizii si fiind bogat in vitamima E, uleiul de ricin este unul excelent pentru va ajuta sa va pastrati parul puternic si sanatos, luptand totodata impotriva caderii parului. Puneti o picatura de ulei in palma, incalziti-l intre palme si aplicati-l la varfuri. Pentru masca finala de par, amestecati cu ulei de nuca de cocos si lasati-l peste noapte pentru a-si revarsa magia asupra parului tau.
Pe langa celelalte beneficii, uleiul de ricin este si un laxativ natural. Acesta contine in proportie de 90% acid ricinoleic, un acid gras care stimuleaza contractiile si secretiile intestinale, de aceea este folosit pentru efectul sau laxativ. Cand cineva consuma ulei de ricin, acidul ricinoleic se blochează pe moleculele EP3 in celulele musculare netede pe peretii intestinului subtire si provoacă niste contractii”, explica Science Mag. Cu toate acestea, femeile insarcinate trebuie sa-l evite, pentru ca uleiul de ricin provoaca aceleasi contractii. Cel mai indicat este sa consultati un medic generalist sau un farmacist cu privire la regulile de utilizare a uleiului de ricin pentru constipatie.
Text: Teona Tomoiaga
Foto: Imaxtree