5 trucuri pentru sprâncene mai groase și mai frumoase

Sprâncenele bine definite îți conturează fața, îți scot în evidență frumusețea ochilor și îți dau personalitate. Mai mult decât atât, îți protejează ochii de particulele din aer. Câteodată nu mai este nevoie de un machiaj complex deoarece niște sprâncene impecabile și perfect pensate sunt cheia pentru un look reușit.

Multe dintre noi ne dorim sprâncene mai groase, întrucât nu am fost înzestrate cu acest atribut. Acest look s-a raspândit în întreaga lume, devenind tot mai popular, nu doar pentru că sprâncenele sunt mai bine definite, ci și pentru că îți scoate în evidență ochii.


Avem câteva remedii naturiste care pot veni în ajutorul femeilor doritoare de sprâncene mai groase și mai frumoase!

1. Aloe Vera

Sucul de aloe vera este un produs cosmetic natural care ajută la întărirea și îngroșarea firului de păr. Acesta este bogat în antioxidanți și substanțe hidratante ce hrănesc părul și ajută la prevenirea căderii lui.

2. Uleiul de migdale

Uleiul de migdale conține vitamine și nutrienți ce hrănesc firele de păr și le ajută să crească. Este necesar să aplici în fiecare seară acest produs natural pe sprâncene, masându-le ușor. Acest procedeu va stimula creșterea părului, iar după câteva săptămâni vei putea să te bucuri de rezultatele obținute.


3. Uleiul de cocos

Ceea ce este bun pentru păr, automat va fi bun și pentru sprâncene. Uleiul de cocos organic conține acizi grași, vitamina E și minerale esențiale. Acestea întăresc firul de păr și stimulează creșterea acestuia. În plus, dacă este aplicat zilnic, uleiul de cocos combate căderea părului și poate îngroșa firele.

4. Uleiul de ricin

Conținând minerale, acizi grași esențiali și vitamina E, uleiul de ricin te ajută să obții sprâncene mai groase, dar și să le păstrezi sănătoase. Mai mult, acesta este un ulei hidratant, contribuind la întărirea firelor de păr. Folosit în fiecare seară, uleiul de ricin poate face minuni!

5. Sucul de ceapă

Un alt truc pentru întărirea sprâncenelor este folosirea sucului de ceapă, deoarece stimulează creșterea mai rapidă a firelor de păr. Cum? Această legumă conține sulf, ingredient ce stimulează circulația sângelui, iar odată ce celulele pielii vor fi mult mai oxigenate, firele de păr vor crește mult mai repede.


Citește și:
15 moduri surprinzătoare de a folosi uleiul de cocos

Text: Zanfir Anamaria
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty