5 nutrienți esențiali pentru un păr sănătos și unghii frumoase

Sigur ai trecut prin perioade în care părul tău nu arăta perfect, iar unghiile erau casante. Având în vedere că aceste lucruri sunt deranjante pentru oricine, ți-am pregătit o listă cu nutrienții de care ai nevoie în astfel de cazuri.

Nu este nimic mai enervant decât să observi că unghiile tale se rup foarte ușor, iar părul este tern, lipsit de strălucire. Aproape oricine a trecut prin astfel de momente, însă de cele mai multe ori soluția nu este o vizită la salonul de înfrumusețare preferat, ci mai degrabă de o privire atentă asupra vitaminelor de care are nevoie corpul tău.


Poți lua nutrienții de care ai nevoie foarte ușor prin alimentație sau cu ajutorul suplimentelor alimentare, așa că ți-am pregătit o listă cu cele mai importante vitamine pentru un păr sănătos și unghii frumoase.

1. Biotina

Biotina se găsește în alimente precum banane, ouă, conopidă și alune și este cunoscută și sub numele de vitamina H. Aceasta este perfectă pentru a obține un păr sănătos și unghii frumoase. Întărește firul de păr și totodată îmbunătățește sănătatea unghiilor, fiind mai puțin predispuse la rupere și exfoliere. Dacă observi o pierdere a părului în ultimul timp, este un indiciu important că ai o deficiență de biotină.


2. Vitamina A

Ai părul, pielea și unghiile foarte uscate? Vitamina A este cea care te poate ajuta, deoarece celulele folosesc această vitamină esențială pentru a produce uleiurile care mențin zona scalpului și, totodată și pielea, hidratată. Astfel, folosind acest supliment te asiguri că atât părul, cât și pielea are o strălucire naturală, sănătoasă. Vitamina A are și alte beneficii, precum o vedere mai bună, un sistem imunitar mai puternic și, totodată, reduce riscul apariției unei boli cardiovasculare.

3. Zinc

Zincul are un rol important în creșterea și repararea părului. Totodată, ajută și glandele sebacee și foliculii să funcționeze corespunzător. În plus, dacă te confrunți cu pierderea părului, este clar că ai și deficit de zinc sau, consumi o cantitate prea mare, potrivit unor studii recente. Din această cauză este mai bine să îți iei cantitatea de zinc din alimente precum scoici, carne de vită, spanac, cereale integrale și semințe de dovleac.


4. Vitamina D

Un nivel redus de vitamina D este de multe ori conectat cu alopecia, termenul folosit pentru căderea părului. Cercetările au demonstrat că vitamina D poate ajuta la crearea unor noi foliculi, adică la creșterea unor noi fire. Această vitamină are un rol important și tocmai de aceea este necesară dacă îți dorești un păr bogat și sănătos. Corpul tău poate primi vitamina D prin expunerea la soare, dar și printr-o dietă potrivită, asta însemnând consumul de somon, ciuperci și cereale.


5. Vitamin C

Vitamina C este un antioxidant puternic care ajută la protejarea organismului de radicalii liberi. În plus, corpul tău are nevoie de această vitamină pentru a produce proteina numită colagen, o parte importantă din structura pielii, dar și a firului de păr. În plus, ajută la absorbirea fierului în organism, un mineral necesar pentru creșterea părului. Cele mai bune surse de vitamina C sunt căpșunile, ardeii, guava și fructele citrice.

Citește și:
Secretele pe care franțuzoaicele le știu despre îngrijirea părului

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty