4 lucruri pe care să le faci în fiecare dimineață pentru a reduce ridurile fine

De-a lungul timpului toate femeile au căutat remedii împotriva ridurilor, însă adesea uităm că ele reprezintă faptul că am trăit și ne-am bucurat de o mulțime de experiențe care ne-au făcut să râdem.

4 lucruri pe care să le faci în fiecare dimineață pentru a reduce ridurile fine

Desigur, chiar dacă apreciem faptul că ridurile pot fi o dovadă a faptului că ne-am distrat foarte bine și ne-am bucurat de fiecare moment, câteodată ți-ai dori ca acestea să nu se mai vadă. Dincolo de procedurile speciale, există câteva moduri simple prin care poți reduce apariția ridurilor fine, mai ales cele de expresie, din zona ochilor și a gurii.

Ți-am pregătit 4 lucruri pe care le poți face dimineața pentru a reduce ridurile fine:

1. Folosește cremă cu factor de protecție solară

Este lucrul cel mai important pe care îl poți face pentru pielea ta și nu doar pentru a preveni apariția ridurilor, ci și a cancerului de piele. În plus, numeroase cercetări au demonstrat că pielea se poate regenera, așadar dacă vei folosi cremă cu SPF, ridurile fine ar putea dispărea, la fel și petele provocate de arsurile solare.

Aplică o cremă cu SPF după ce îți aplici produsele de hidratare și apoi poți continua cu fondul de ten și restul produselor pe care le folosești pentru machiaj.

2. Folosește un roller de jad

Roller-ul de jad nu este doar un accesoriu perfect pentru masa de machiaj, ci chiar îți poate ajuta tenul, fiind foarte apreciat în industria frumuseții. Masează pielea în fiecare dimineața cu acest dispozitiv, deoarece ajută la circulația sângelui și stimulează drenajul limfatic, acest lucru aducând o strălucire naturală. În plus, este un obicei relaxant pentru tine și te vei simți mai bine întreaga zi.

3. Incorporează în rutina de îngrijire și produse care conțin acid hialuronic

Dacă vrei produse care să combată apariția ridurilor, alege-le pe cele care conțin acid hialuronic. Moleculele acționează ca un burete și atrag apa ducându-o către ridurile fine pentru a le umple, oferind o piele catifelată și perfect netedă.

Asigură-te că folosești zilnic o cremă hidratantă cu acid hialuronic și nu uita nici de serumuri, acestea fiind un real ajutorul pentru pielea ta.

4. Bea mai multă apă

Este sfatul pe care îl auzi mereu, însă chiar este cel mai important. Dacă nu te hidratezi corespunzător, niciun produs de îngrijire nu te va ajuta să scapi de riduri. Apa ajută la detoxifierea organismului, a pielii și, totodată, o hidratează. Asigură-te că bei cantitatea potrivită de apă pentru tine și vei observa diferențe în ceea ce privește aspectul pielii tale.

Citește și:
Moduri prin care poți scăpa de ridurile din jurul ochilor

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty