35 secrete de frumusete

Le vei descoperi, in sfirsit! Vei arata spectaculos din cap pina in picioare, pentru ca Elle iti dezvaluie cele mai bine pastrate trucuri de frumusete, de la cei mai in voga experti.

35 secrete de frumusete

PAR

1. Te-a luat valul si ai cam exagerat cu bigudiurile? Nici o problema. E suficient sa pulveri­ze­zi putina apa de toaleta pe un prosop mic si sa-ti tam­ponezi usor parul. Alcoolul din apa de toale­ta va „desface' buclele si vei obtine un look foarte natural.

2. Imi place atit de mult sa am parul intins si ma­tasos incit, uneori, fac febra musculara de la „an­trenamentele cu uscatorul intr-o mina si peria rotunda in cealalta. Din fericire, am aflat ca Ja­mes Mooney (hairstylist-ul Helenei Christensen) re­co­manda „sa iti usuci parul intii spre interior, apoi spre exterior, pentru a intinde buc­lele dezordonate si nedorite. Evrika! Am scapat de corvoa­da! Pentru a-l proteja de caldura uscatorului, aplica pe parul umed mas­ca fara clatire Okara Concentrat Nutritive de la Re­né Furterer.

3. Geta Voinea (nu cred ca are nevoie de pre­zentare) are un truc imbatabil: „Dupa fiecare spalare, clateste-ti parul cu apa minerala. Va fi mai stralucitor si plin de vitalitate'.

4. Intotdeauna alege o coafura care sa se po­triveasca fizionomiei tale. Sfatul meu e sa ceri ajutorul unui expert. Lui Massimilliano, de exemplu, Di­rector Creativ la Miko Beauty Center. Iti va re­co­manda o coafura (in trepte, carare pe o parte sau breton) in functie de forma fetei, a capului si de insertia firelor de par in scalp. (Pun pariu ca nu te-ai gindit vreodata la asa ceva.)

5. Sa dezvoltam aceasta idee: cu o coafura po­tri­vita iti poti pune in valoare anumite trasaturi (vezi mai sus) sau iti poti corecta anumite (mici) defecte. „De exemplu, daca ai ochii prea departati, un breton lung, peste linia sprincenelor, va da echilibru fetei. Iar daca ai un nas proeminent, ar trebui sa il «maschezi» cu o coafura cu mult volum', spune Cristina Trohani.

6. Daca dimineata te trezesti cu o coafura de savant excentric (se intimpla si la case mai mari), schimba-ti asternuturile. Serios. Fetele de perna din satin sau matase au un efect electrostatic, de ti se ridica parul in cap (la propriu). Alege asternuturi din bumbac. Sint mai ieftine si mai ecologice.

7. „Cele care vor sa le creasca parul mai re­pede trebuie sa isi maseze scalpul in fiecare sea­ra, pentru a accelera circulatia sanguina, spune Geta Voinea. „Astfel, firul de par e mai bine hranit si creste de parca l-ai uda la radacina.

8. Stii prea bine cit de ingrozitor iti arata parul dupa o noapte de petrecere, cind ai transpirat, ai fumat, ai baut si ti-ai trecut mina murdara prin el, de sute de ori. Pentru a-l scapa de „mahmureala, dizolva o tableta de Aspirina C in apa si pulveri­zeaza solutia pe par. Acidul salicilic va elimina surplusul de sebum si-i va da stralucire si volum.

9. „Dupa ce ti-ai vopsit parul, clateste-l cu apa re­ce, pentru a inchide cuticulele si a fixa culoarea mai bine', spune Geta Voinea. Efectul e uluitor, mai ales pentru nuantele inchise.

10. Nu iesi din casa cu parul ud fara sa stii cite grade sint afara. Daca temperatura e sub zero, ai toate sansele sa inghete si sa se rupa (despre raceala ce te paste nici nu mai vorbesc!). La polul opus, daca afara e canicula, parul ud se des­hidrateaza, se usuca si… din nou se rupe. Asa spune Mark Hayes, expert in ingrijirea parului la Vidal Sasoon.

11. Daca ai parul gras si nu ai timp sa il speli, inmoaie o discheta demachianta in apa de hamamelis (gasesti la orice magazin de produse naturiste) si tamponeaza radacina firului de par. Hamamelisul este astringent si ab­soarbe rapid excesul de sebum.

MAKE-UP

12. „Aplica fondul de ten cu degetele umezite. Se fixeaza mai bine si are un aspect foarte foarte natural', spune Alexandru Abagiu, make-up artist LOréal.

13. Renunta la prostul obicei de a aplica fond de ten si pe git. (Nu faci decit sa iti murdaresti inutil hainele.) Mitul acesta a ramas de pe vremea mamelor noastre. Fondurile de ten au acum o textura transparenta si pigmenti naturali. Daca ai ales nuanta potrivita (in acord perfect cu cea a tenului) si il intinzi bine bine pe fata, nu se va ve­dea nici o linie inestetica de demarcatie.

14. „Fondurile de ten sub forma de stick, cre­­ma sau fluid sint pot­rivite pentru tenul us­cat, iar pentru te­­nu­­rile grase sint indicate for­­mulele oil-fre­­e', spu­ne Bo­b­­bi Brown, celebrul make-up artist de la Holl­y­wood.

15. Pentru a crea impresia unei priviri intense si stralucitoare (à la Betty Boop) foloseste un creion bej in interio­rul pleoapei inferioare.

16. „Pentru a-ti sculpta obrajii, precum Marlene Dietrich, aplica putin fard maroniu imediat sub pometi', recomanda Dana Argesan. Incearca Powder Blush de la Clarins.

17. Iata un truc genial, furat din culisele Holly­wood-ului (mai exact, din cabina de machiaj a fru­moasei Lucy Liu): incalzeste cu ajutorul unei brichete virful creionului khol, asteapta sa se raceasca si contureaza-ti ochii. Nuanta va fi mai intensa, iar machiajul va rezista mai mult. Incearca Soft Khol Kajal Eye Pencil de la Rimmel sau Sephora.

18. Daca vrei ca rujul sa reziste… nu bea cafea, nu bea apa si nu minca nimic toata ziua. Glumesc, desigur. Tamponeaza primul strat cu un servetel uscat (pentru a indeparta surplusul), apoi aplica al doilea strat, obligatoriu cu pensula. Fixeaza totul cu un „val' de pudra translucida.

UNGHII

19. „Inainte de aplicare, roteste lacul de unghii in palme, pentru a-l incalzi si a-l omogeniza. In felul acesta se va intinde perfect pe unghie si va rezista de doua ori mai mult', ne sfatuieste Nico­leta Ber­bec, manichiurist si stilist Peggy Sage.

20. E adevarat, buffer-ul da un luciu splendid un­ghiei si o culoarea roz uluitoare, dar, daca il fo­lo­sesti exagerat de mult, o subtiaza si o distruge', spune Andrea Fullerton, tehnician manichiurist. In schimb, un buffing usor, de doua minute, o data pe saptamina, va intensifica circulatia sanguina la nivelul unghiei, oxigenind-o si facind-o mai rezistenta. Morala: ce-i prea mult strica!

21. Pigmentii puternici din oja iti pateaza unghii­le. Foloseste intotdeauna o baza protectoare, pentru a le pastra culoarea trandafirie, sana­toa­sa. Daca raul a fost deja produs, sterge-ti unghiile timp de o saptamina, seara de seara, cu suc de lamiie. E un truc vechi, dar functioneaza.

22. Punctele albe de pe unghie nu se da­to­rea­za carentei de calciu (cum spune ma­ma), ci unor accidente minore (lovituri, presiuni etc.) care au determinat formarea unor bule de aer sub unghie. Din pacate, nu le poti sterge. Cel mult le poti ascunde cu un lac de unghii colorat. De exemplu, Le Vernis Nail Colour Allegoria de la Chanel.

23. Daca nu ai timp sa mergi la manichiura, dar vrei ca unghiile sa arate cum nu se poate mai ingrijit, dupa ce le-ai retusat forma cu o pila (preferabil de hirtie), maseaza-le cu ulei de corp. Efectul e miraculos.

CORP

24. Punctele negre sau cosurile care apar pe spate sau omoplati se pot datora faptului ca iti speli parul in dus. Balsamurile pentru par si serurile capilare contin silicon care, odata ajuns pe piele, blocheaza porii si provoaca inflamatii.

25. Cel mai bun tratament anticelulitic este periajul uscat. Conditia este sa folosesti numai produse naturale (lufa, par natural, un prosop aspru de in sau cinepa) si sa iti masezi corpul (usor, cu miscari circulare, de jos in sus, de la talpi pina in crestetul capului) in fiecare dimineata si seara inainte de dus, cel putin 10 minute. Daca suporti apoi un dus rece, e cu atit mai bine. Periajul uscat intensifica circulatia sanguina la nivelul zonei a­fectate, favorizeaza drenajul limfatic si exfoliaza pielea, permitind ingredientelor active din cre­me­le anticelulitice sa actioneze mai eficient, iar dusul rece tonifica pielea si tesutul muscular.

26. Pentru a-ti hidrata pielea rapid, aplica ime­diat dupa dus, cind pielea este inca umeda (si porii deschisi), un ulei hid­ratant, apoi tapoteaza-ti corpul cu un prosop moale. Daca alegi un ulei aromat (favoritul nostru este Angels Spa Sugar Oil) nu mai ai nevoie de alt parfum. Impusti doi iepuri dintr-o lovitura.

TEN

27. Majoritatea femeilor se pling toamna ca au buzele crapate. Remediul e foarte simplu: amesteca un balsam pentru buze cu o masca intens hidratanta, apoi aplica-l pe buze si lasa-l peste noapte. Este un tratament foarte eficient, dar daca esti mai comoda incearca balsamul de buze Soothing Skin & Lip Therapy de la Dr. Murad.

28. „Daca te-ai trezit peste noapte cu un cos (ca­re apare intotdeauna in cel mai nepotrivit loc si moment), dizolva o tableta de aspirina intr-o lingurita cu apa si aplic-o pe zona du­re­roasa. Aspirina e un antiinflamator puternic, care va reusi sa opreasca infectia si sa reduca roseata', spune celebrul dermatolog american Patrick Bowler.

29. Pastreaza gelul pentru conturul ochilor in frigider. Racoarea gelului (si actiunea lui vasoconstrictoare) te va scapa urgent de cearcane.

30. Cind ai tenul lipsit de vitalitate si luminozitate, ai nevoie de un masaj facial. „Daca nu ai timp de asa ceva, ciupeste-ti obrajii si trage-ti singura doua palme', spune esteticianul lui Kate Moss, Anastasia Achilleos. (Ma intreb daca ea aplica metoda pe obrazul lui Kate.) Serios. Activeaza circulatia sanguina, iar efectul dureaza aproape jumatate de ora.

31. Spala-te pe fata cu apa minerala rece ca gheata. E un truc ce a ajutat-o pe Ava Gardner sa arate splendid pina la adinci batrineti, fara botox si fara lifting facial. Apa rece activeaza circulatia sanguina si tonifica pielea si musculatura fetei. Nu se recomanda tenurilor cuperotice.

32. Iata cel mai rapid tratament cosmetic pentru revitalizarea tenului: aplica pe fata un prosop inmuiat in apa cu uleiuri esentiale (de lavanda sau bergamota), pe care l-ai incalzit 30 de secunde la microunde. Il lasi sa actioneze 3 minute (timp in care nu vorbesti la telefon si nu asculti stirile, ci incerci sa te relaxezi), iar cind incepe sa se raceasca, iti clatesti fata cu apa rece, de la frigider. Caldura prosopului deschide porii si permite uleiurilor esentiale sa patrunda in piele, iar apa rece inchide porii si activeaza circulatia sanguina. Vei arata odihnita si proaspata, ca un nou-nascut.

PARFUM

33.Nu te parfuma niciodata dupa ce ai iesit din dus sau din baie. Asteapta 15 minute, pentru a ti se inchide porii (altfel te ustura de te urci pe pereti) si pentru ca esentele din gelul de corp sa se evapore (altminteri vor interfera cu cele ale parfumului pe care il folosesti si cine stie ce combinatie devastatoare iti iese)', spune Roja Dove, de la departamentul Haute Perfumerie, Harrods.

34. „Daca vrei ca parfumul sa reziste mai mult, pune in dulapul cu haine o batista parfumata. Aceasta va lasa doar o bruma de aroma pe haine', spune Roja Dove.

35. Parfumurile care contin esenta de parfum in proportie de cel putin 50% rezista toata ziua, incomparabil mai mult decit parfumurile cu o concentratie de 30% sau apele de toaleta care au doar 20% esenta de parfum. (Parfumul care a iesit numarul 1 in testul nostru de rezistenta este Kenzo Flower, urmat de Paco Rabanne Pour Elle, Thierry Mugler Angel, Calvin Klein Eternity si Burrberry Weekend).

Arhiva Revistei ELLE

Foto: Young woman with long brown straight hairs from Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty