În ciuda a ceea ce îți dorești, exista situații în care pur și simplu nu ai de ales iar lucrurile se întâmplă total diferit față de ceea ce vrei tu. Totuși, există anumite zodii pe care nu ai cum să le convingi să facă ceva ce nu își doresc, deși ar putea fi în folosul lor.
Vărsător
Să incerci să îmblânzesti un Vărsător? Poate fi amuzant, însă va fi mai degrabă o sarcină imposibilă. Vărsătorul este zodia care, dacă încerci să o controlezi, nu doar că devine agresiv, dar va dramatiza totul până în punctul în care va fi veți avea un conflict.
Balanță
Șarmul și nevoia de a fi înconjurată de oameni poate părea un semn că vor să fie controlate și îmblânzite, dar adevărul nu este deloc asa. Indecise și superficiale, Balanțele privesc sfaturile primite fără a fi cerute ca pe o capcană unde n-au deloc interes să patrundă. În ciuda aparențelor, mai ușor va fi să îmblânzești un Leu.
Scorpion
Când vine vorba de controlat sau influențat, un Scorpion are toate trăsăturile ce îl pot defini drept o persoană imposibilă. Aceștia sunt foarte ambițioși și își cunosc bine interesul, iar dacă cineva ar încerca să îi controleze nu ar putea fi nici măcar pe aproape, ei fiind prea concentrati pe ceea ce fac. Deci, dacă te gândești să îmblânzești un Scorpion, mai bine renunță la idee.
Berbec
Se știe că Berbecul este cea mai încăpățânată zodie, iar asta înseamnă că deși vei încerca să îl convingi că ceea ce face este greșit, nu vei avea nicio șansă de reușită. Acesta trebuie să aibă întotdeauna dreptate și este extrem de competitiv, iar ideea de a fi controlat este văzută ca o pierdere în fața celui celuilalt, iar înfrângerea este cel mai mare coșmar pentru el.
Săgetător
Este imposibil să încerci să îi dai sfaturi unui Săgetator, deoarece cu greu te-ar asculta. Tototdată, cu greu l-ai putea convinge să deschizi vreun subiect când vine vorba de comportamentul lui. Sagetătorul nu este doar de neîmblânzit, ci și de neprins.
Gemeni
Pe de o parte, Gemenilor le place oarecum ideea de a fi îmblânziți … pentru 30 secunde maxim, apoi își revin. Gemenii se plictisesc prea repede pentru a accepta să fie controlați în vreun fel de cineva. Pe lângă aceasta caracteristică, aceștia țin minte tot ce văd, și invață ceva din asta. Deci, dacă încerci să controlezi un nativ Gemeni, nu doar că nu vei reuși, ci va întoarce tacticile împotriva ta. Vei realiza că tu esti cel care a fost îmblanzit de Gemeni.
Text: Ruxandra Urziceanu
Foto: PR