Zodiile care sunt adeptele unei relații mai puțin tradiționale

Foarte multe femei visează momentul în care îl vor întâlni pe cel cu care își vor petrece toată viață, își vor întemeia o familie și eventual vor face și un copil. Însă, există și femei care își doresc să experimenteze, să își trăiască viață așa cum își doresc, fără să aibă la bază o relație.

De asemenea, mai sunt și persoane care își doresc o relație deschisă și fără angajamente serioase. Aceste persoane au nevoie în mod constant de persoane noi în jurul lor deoarece simt nevoia sa fie libere și independente.


Nu spunem că este bine sau rău, contează ca tu să fii fericită cu alegerile pe care le faci. Și mai ales, să fii o persoană asumată cu stilul de viață pe care îl ai, fără să te preocupe ceea ce pot spune cei din jur, precum familia sau chiar cele mai bune prietene.

Desigur, aceste zodii vor putea avea oricând o relație serioasă, dacă își doresc acest lucru și vor găsi persoana potrivită pentru ele. În cele din urmă, contează să experiementezi și să îți dai seama care sunt nevoile tale și ce anume îți dorești de la un partener.


Iată care sunt zodiile predispune la a avea o relație mai puțin tradițională:

1. Gemeni

Când vine vorba de relații, femeile Gemeni sunt cele care nu își doresc o relație serioasă și vor căuta în permanență ceva nou, chiar și într-un posibil partener. Sunt persoane extrem de deschise, sociabile și care se plictisesc destul de repede. Pentru tine este important să îți acorzi timpul liber doar ție și dezvoltării tale personale. În cazul în care întâlnești o persoană pe placul tău, cu siguranță nu-ți vei dori o relație, ci doar o persoană cu care să discuți și să ieși din când în când.

2. Săgetător

Există persoane care vor să aibă mereu pe cineva alături, însă cu siguranță femeile Săgetător nu intră în această categorie. Apreciază la intensitate maximă momentele petrecute doar cu ele. Pentru femeile Săgetător nu reprezintă o prioritate să aibă în acest moment o relație, ci mai mult să aibă alături mai multe persoane dispuse să le asculte.


3. Vărsător

Femeile Vărsător sunt extrem de sigure pe ele și pe ceea ce vor să realizeze în viață. Din acest motiv, având extrem de multă încredere în ele, vor avea tendința de a renunța la orice oportunitate care se ivește. Ai nevoie de o persoană care să fie la fel precum ești tu și să reușească să te surprindă cu orice ocazie. Astfel, vei prefera să fii cu o persoană care nu își dorește o relație serioară, ci mai mult o relație cu beneficii.

4. Pești

Femeia Pești își poate schimba părerea de la o oră la alta în multe privințe ale vieții. Este extrem de visătoare, dar nu și când vine vorba de relații. În același timp, este extrem de deschisă în ceea ce privește relațiile și va accepta cu orice ocazie o relație fără angajamente serioase. Însă, dacă va găsi persoana potrivită, în mod cert vor avea o relație în adevăratul sens al cuvântului.


Citește și:
5 zodii care au nevoie de spațiu într-o relație

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie