Dacă te simți mult mai bine când ești într-un grup numeros de prieteni, atunci și zodia ta face parte din această listă.
În timp ce unele persoane preferă grupurile restrânse de oameni și pentru ele contează mai degrabă să aibă câțiva apropiați în care încrederea în ei să fie deplină, altele vor să fie înconjurate de mulți prieteni și să știe că sunt în atenția lor. Dacă faci mai degrabă parte din a doua categoria, atunci este posibil să îți regăsești zodia în această listă.
Indiferent de contextul social în care se află, nativii Leu sunt deschiși cu cei din jurul lor. Se încarcă din faptul că sunt în atenția altora și se simt bine atunci când se pot distra cu mai multe persoane. Ei nu sunt neapărat confortabil cu grupurile restrânse. Spre deosebire de alții, sunt cei care pornesc cele mai interesante subiecte și vin cu idei de activități pe care să le facă împreună cu prietenii lor.
Balanțele reușesc cu foarte multă naturalețe și fără prea multe eforturi să își facă prieteni oriunde ar merge. Sunt amabile, au simțul umorului și nu te plictisești niciodată în compania lor. Pentru ele, este o adevărată satisfacție și încântare atunci când își pot petrece timpul într-un grup mare de prieteni deoarece sunt bucuroase de ideea de a întâlni oameni diverși. De-a lungul anilor, au putut să își păstreze aproape oamenii dragi, iar conexiunea lor a devenit tot mai puternică.
Vărsătorilor le face o plăcere deosebită să se înconjoare de mulți prieteni. Adoră să meargă la petreceri, să se distreze cu persoanele dragi și să cunoască oameni din medii diverse. Nativii aceștia sunt deschiși să lege noi prietenii și se simt bucuroși când pot face schimb de păreri și cu alți oameni. Nu le place absolut deloc singurătatea, se simt mult mai în largul lor atunci când au alături mai multe persoane.
Foto: PR