În timp ce unele dintre noi suntem deschise cu privire la ideea de a ne îndrăgosti, altele încearcă să evite pe cât posibil o dezamăgire.
Trebuie să recunoaștem că fiecare dintre noi are o percepție diferită asupra dragostei.
Fie că vorbim de experiențe care ne-au marcat și dezamăgiri care ne-au lăsat cu un gust amar, există persoane care vor să evite să fie rănite, iar astfel le ia mai mult timp pânâ când să aibă încredere într-un bărbat și să se îndrăgostească de el. Pe de altă parte, mai sunt și persoane care de la prima vedere își imaginează că își petrec viața alături de partenerul pe care îl au.
Fiecare semn zodiacal are propriul mecanism prin care reușește, cu o mai mare ușurință sau nu, să își exprime sentimentele față de persoana iubită.
Femeia Pești se implică în totalitate unei relații și nu îi este teamă să își arate sentimentele. Este o persoană romantică și atentă la nevoile partenerului. Reușește să se îndrăgostească cu foarte mare ușurință și este alături de partenerul ei în momentele grele.
Pentru femeia Scopion, fericirea partenerului este mai presus de orice. Chiar dacă la început îi este greu să aibă încredere într-o persoană, cu timpul își va exprima foarte ușor sentimentele deoarece își dorește ca partenerul ei să fie la fel de deschis cu ea.
Dintre toate zodiile, femeia Rac este cea mai romantică și sensibilă. Ea este dispusă să îi acorde partenerului toată dragostea ei deoarece știe că ea merită să primească aceeași afecțiune din partea lui.
Când vine vorba de dragoste, femeia Săgetător face parte din categoria celor care se îndrăgostesc extrem de ușor. Firea ei romantică o ajută în relație deoarece își pune toată încrederea în partener și se atașează foarte repede de el.
Femeia Balanță se preocupă ca relația ei să funcționeze și este în stare să facă foarte multe compromisuri, chiar dacă nu este obișnuită. Este extrem de deschisă, iubitoare și preferă să își arate latura vulnerabilă față de partener, pentru ca el să se convingă că sentimentele ei sunt reale.
Femeia Gemeni este acea persoană care e în stare să facă gesturi extreme pentru a-și arăta afecțiunea față de persoana pe care o iubește. Ea spune încă de la prima întâlnire că are intenții serioase, așa că nu ar trebui să ne mire atunci când vom afla că deja e implicată într-o relație.
Femeia Leu își dorește cu ardoare să aibă parte de atenție într-o relație. Cu toate acestea, când întâlnește un bărbat cu care e compatibilă și simte că este persoana potrivită, nu îi e teamă că se poate îndrăgosti mult prea ușor, însă decide să fie foarte atentă înainte de a-și exprima sentimentele.
Chiar dacă femeia Berbec se poate îndrăgosti ușor, ea este cunoscută pentru faptul că este distantă și rece. Din cauza dezamăgirilor pe care le-a avut în relațiile anterioare, preferă ca de acum încolo să fie precaută.
Femeia Capricorn este foarte discretă și vrea să păstreze misterul. Însă, chiar dacă la prima vedere pare că are sentimente pentru tine, ulterior îți poate spune altceva deoarece nu este sigură de ceea ce simte. Își dorește să experimenteze, iar din acest motiv nu ignoră ideea de a se implica și în relații care nu au un viitor.
Motivul principal pentru care femeia Vărsător se îndrăgostește mai greu are legătură cu faptul că în trecut a fost rănită și nu își mai dorește să treacă prin asta. O relație este o adevărată provocare pentru ea deoarece presupune să își arate și latura vulnerabilă.
Dintre toate zodiile, femeia Taur este cea mai încăpătânată. Este destul de dificil să ai o relație cu ea deoarece nu va face niciodată primul pas și nici nu este obișnuită să își arate emoțiile.
Pentru femeia Fecioară, cariera este mult mai importantă decât dragostea. Ea este foarte ambițioasă și consideră că nu are niciodată timp pentru o relație. Chiar dacă ar vrea uneori să aibă parte și de afecțiune, într-un final totul rămâne la stadiul de dorință.
Foto: PR