Despărțirile și dezamăgirile nu sunt ușoare pentru nimeni. Unii oameni ajung să ne frângă inima, chiar dacă nu își doresc acest lucru, iar motivele pentru care o fac sunt diverse, de la lipsa încrederii de sine, până la faptul că și-au dat seama că își doresc altceva.
În acest caz, astrologia vine în ajutorul nostru și ne indică acele semne zodiacale care sunt recunoscute ca fiind cele care frâng inimile celorlalți. Atunci când sunt într-o relație, aceste zodii sunt cele care decid să pună punct. Iată care sunt zodiile în privința cărora trebuie să fii atentă, pentru a nu fi tu următoarea persoană pe care o dezamăgesc:
Săgetător
Săgetătorii își asumă cele mai mari riscuri. Sunt independenți, se feresc de constrângeri și limite și caută mereu experiențe noi și aventuri. Chiar dacă sunt implicați într-o relație, mai devreme sau mai târziu se vor simți sufocați de persoana cu care formează un cuplu și vor prefera să înceapă o aventură. Astfel că, o relație cu un Săgetător nu va dura foarte mult pentru că la un moment el va fi cel care va pune punct relației și îți va frânge inima.
Vărsător
Vărsătorilor nu le place sub nicio formă să li se spună ce să facă. Sunt obișnuiți să nu se consulte cu nimeni atunci când iau o decizie. Relațiile serioase nu sunt întocmai pe placul lor și simt constant nevoia de spațu. Atunci când nu au parte de acest lucru în relația de cuplu, se vor îndepărta și te vor dezamăgi într-un mod la care nici nu te așteptai. Interesul lor va fi întotdeauna pe primul loc și preferă să se concentreze pe propria persoană.
Leu
Leii sunt obișnuiți să exceleze în orice domeniu și să nu fie niciodată judecați pentru alegerile lor. În ciuda faptului că vor să fie răsfățați, apreciați, iubiți și doriți, ei nu oferă același lucru persoanei iubite și din cauza asta le va fi dificil să aibă o conexiune profundă cu oricine. Sunt și foarte egoiști și nu reușesc să se gândească și la nevoile altor persoane. Când nu primesc suficientă atenție, nu vor sta pe gânduri și vor pune punct relației.
Citește și:
Cât de manipulatoare ești, în funcție de zodia ta
Foto: PR