Zodiile care își pierd repede interesul într-o relație și cele care iubesc pentru totdeauna

Cauți acea persoană specială alături de care să rămâi o lungă perioadă de timp sau vrei doar puțină companie? Astrologia ne spune cât de repede ne pierdem interesul față o relație.

Zodiile care își pierd repede interesul într-o relație și cele care iubesc pentru totdeauna

Relația fiecărei persoane este subiectivă. Anumite zodii vor găsi entuziasmantă conversația despre copii, nuntă și viitor chiar din primele luni împreună, în timp ce altele se pot simți constrânse, ajungând să-și părăsească partenerul. Adevărul este că nu există principii corecte sau greșite – fiecare persoană are propriile preferințe atunci când se gândește la cum ar trebui să arate o relație.

Iată care sunt semnele zodiacale ce își pierd repede interesul în relații și care sunt acelea care preferă să rămână pentru totdeauna alături de partener, potrivit astrologiei:

Gemeni

Gemenii sunt foarte intelectuali, își folosesc raționamentul în aproape fiecare situație, ceea ce poate fi un dezavantaj în relație, pentru că deseori ceea ce simt și ceea ce gândesc nu duc în același punct. De aceea, le este foarte greu să ofere afecțiunea pe care și-o dorește partenerul. De asemenea, Gemenii își pierd repede interesul și trec la următoarea persoană cu ușurință, pentru că, în mintea lor, situația a fost deja evaluată și dezbătută de nenumărate ori.

Balanță

Balanțele iubesc să fie într-o relație, însă vor ca fiecare parteneriat pe care îl au să aibă la bază dragoste pasională și să simtă acest lucru în fiecare zi. Când încep să alunece către o zonă de confort, își pierd interesul, deoarece urmăresc ca fiecare minut de cuplu să fie fascinant. Balanța se îndrăgostește repede și trece mai departe la fel de ușor.

Vărsător

Vărsătorul nu tânjește după exprimarea sentimentelor și confortul dintr-o relație, preferând conversațiile, și nu ținutul de mână. La fel ca celelalte zodii de aer, Vărsătorul are o abordare logică asupra dragostei. Pare că își pierde interesul destul de repede, însă există posibilitatea să se fi gândit de ceva timp la această decizie. Trece mult mai repede peste relații din punct de vedere emoțional și mental, decât fizic.

Săgetător

Săgetătorul este greu de prins și dificil de ținut într-un singur loc pentru mult timp. Își dorește constant noi aventuri, iar nevoia de spontaneitate se extinde și în viața amoroasă. Ar trebui să fii recunoscător dacă ai un Săgetător în viața ta, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp. Acesta își pierde repede interesul dacă nu poți ține pasul cu el, pentru că are nevoie de un partener care să-i semene foarte mult.

Berbec

Berbecul iubește pasiunea dintr-o relație, dar asta nu înseamnă că nu-și poate pierde repede interesul. Iubește tot flirtul dinainte ca lucrurile să se concretizeze cu persoana de care se simte atras, însă odată ce a obținut ceea ce-și dorește, tânjește din nou după flirt. Berbecul nu urmărește să obțină o relație pe termen lung. Își pierde interesul prea repede pentru că nu se străduiește să cunoască cealaltă persoană.

Leu

Având în vedere că este un semn de foc, Leul își dorește pasiune și nu se poate plânge, pentru că primește din plin toată afecțiunea de care are nevoie, însă își pierde interesul când simte că este ignorat. Dacă nu-ți poți face timp pentru relație, va găsi pe cineva care poate. Este conștient de ceea ce merită și va găsi pe cineva care îi va oferi tot ceea ce-și dorește.

Fecioară

Când Fecioara găsește pe cineva care se ridică la standardele pe care și le-a impus, va rămâne în acea relație o bună perioadă de timp. Nu îi este teamă de angajament – vrea să se asigure că cel de lângă ea o completează, și nu are valori sau planuri diferite pentru viitor. Fecioara își va pierde interesul atunci când va simți că cel de lângă ea nu s-a maturizat suficient.

Taur

Taurii caută relații de lungă durată și vor alături persoane care să nu plece când drumul devine anevoios, acesta fiind unul dintre cele mai importante obiective pe care și le-au stabilit. Știu cum să se descurce cu situațiile pe măsură ce ele au loc, și nu-și pierd interesul atunci când lucrurile devin dificile. Taurii iubesc cu intensitate, așa că trebuie să fii pregătit pentru toți acei pași importanți.

Rac

Racii pot fi foarte rezervați și timizi la începutul unei relații. Odată ce se deschid, devin foarte grijulii și loiali. Obiectivul principal al unui Rac este să găsească acea persoană specială alături de care să-și plănuiască viitorul. Deși la început pot părea neinteresați, au nevoie de timp pentru a ieși din carapace. Te-ar putea surprinde determinarea lor de a face ca relația să reziste în timp.

Scorpion

Ideea unei relații care să reziste pentru totdeauna sună foarte bine pentru Scorpion. Acesta vrea să găsească pe cineva care să-i fie cel mai bun prieten și confident. Atunci când un Scorpion își dorește ceva, este foarte motivat să-l obțină. Refuzul îl poate determina să-și piardă interesul în găsirea dragostei adevărate, însă odată ce trece peste această fază și ajunge alături de jumătatea lui, este dispus să-i ofere totul.

Pești

Peștii de abia așteaptă să găsească pe cineva alături de care să-și petreacă întreaga viață. Aceștia sunt dispuși să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a o găsi. Totuși, trebuie să aibă grijă să nu-și lase sentimentele să îi copleșească. Câteodată, gândul la angajament poate fi terifiant și, paradoxal, pot dezvolta o dependență de partener. Peștii fac parte din categoria zodiilor imprevizibile, însă au cele mai bune intenții.

Capricorn

Capricornul este foarte răbdător în ceea ce privește găsirea persoanei alături de care să-și petreacă întreaga viață. Știe că cineva dispus să sară într-o relație pe termen lung nu este întotdeauna ușor de găsit, însă este pregătit să depună efort ca acest lucru să se întâmple. Pentru Capricorn, relațiile sunt o investiție. Prin bine și rău, acesta se va lupta pentru a păstra relația sănătoasă și fericită.

Citește și:
Cine este sufletul tău pereche, în funcție de zodia pe care o ai

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie