Unii oameni sunt născuți pentru a fi lideri, iar într-un fel, acesta este un lucru foarte bun, având în vedere că aproape în toate grupurile de activitate trebuie să existe cineva care să conducă echipa. Pe când alte persoane, nu îndeplinesc nici măcar o parte din acele calități necesare care construiesc un bun lider.
Se pare că, în funcție de zodia pe care o avem, putem determina dacă suntem capabili să oferim indicații, soluții și sugestii celor din echipă, indiferent de activitatea realizată. Anumite calități pot fi defecte atunci când vorbim despre transformarea unei persoane în lider, împiedicându-l astfel să-i coordoneze eficient pe ceilalți. Iată care sunt zodiile nepotrivite pentru poziția de lider:
Gemenii fac parte din categoria celor mai puțin competenți lideri. Deși sunt grijulii și sensibili, este puțin probabil ca Gemenii să conducă mai mulți oameni, din cauza nesiguranțelor și lipsa încrederii în sine.
Nu numai că nu este un bun lider, dar Vărsătorul nici măcar nu se străduiește să devină unul. Dacă totuși observi un Vărsător care a preluat controlul, pregătește-te pentru lipsă de inspirație. Această zodie are capacități de organizare, însă nu este cel mai potrivit în a lua decizii pentru mai multe persoane.
Din cauza hiper-sensibilității unui Pești, ar trebui să te gândești de două ori înainte de a-l alege lider, indiferent de situația sau activitatea care necesită unul. Peștii nu ar rezista nici măcar o zi într-un birou din zona politică, din simplul motiv că nu au acea pasiune necesară pentru a face acest lucru.
Racii sunt fericiți în interiorul casei. Deși ar putea lua în considerare un rol precum activist pentru o anumită cauză în social media, când vine vorba să se zbată pentru a produce schimbarea pe care și-o dorește, o va lăsa pe seama altcuiva. Racii îi lasă pe ceilalți să facă treaba grea pentru a se putea sustrage mai târziu cu ușurință.
Deși le place să dea ordine, atunci când trebuie să preia controlul, se plictisesc. Nu vor să se confrunte cu ego-ul care vine odată cu poziția de lider, se identifică mai mult cu postura de erou al acțiunii și căutător de pericole. Vor face ce le spune liderul, deși preferă să lucreze singur.
Un lider sub semnul Fecioarei este un adevărat dezastru. Deși ar putea avea viziuni despre ei înșiși în diferite ipostaze de conducere, adevărul este că sunt prea nervoși pentru a fi capabili să gândească limpede în situații tensionate. De obicei, nu au echilibrul sau răbdarea pentru a conduce pe altcineva în afară de propria persoană.
Foto: PR