Uneori poate fi foarte dificil să găsești persoane care să își respecte promisiunile. Chiar dacă la prima vedere se vor lăuda cu faptul că vor respecta ceea ce și-au propus, în final îți vor dovedi că nu te poți baza pe ele.
Cu toate astea, nu ar trebui să îți faci prea multe griji pentru că astrologia ne spune care sunt acele zodii care își respectă promisiunile, indiferent de ceea ce poate apărea pe parcurs. Acestea sunt de încredere, sunt atente la nevoile celorlalți și, cel mai important, nu te vor dezamăgi.
Rac
Racii nu concep ideea de a nu-și respecta promisiunile. Se străduiesc întotdeauna să se țină de cuvânt și să nu îi facă pe cei din jur să nu mai aibă încredere ei. Au grijă să își facă planuri pe termen scurt, astfel încât să se asigure că le pot îndeplini. Sunt conștiincioși când vine vorba de un deadline, așa că nu ar trebui să îți faci probleme că își vor amâna un proiect care trebuia predat. Mereu vor face tot posibilul pentru a ajuta pe cineva care se află într-o situație dificilă.
Fecioară
Fecioarele sunt foarte organizate, calculate și perfecționiste. În cele mai multe dintre situații, devin stresate atunci când nu pot ține pasul cu alte persoane care nu își respectă planul stabilit. Fecioarele se țin mereu de promisiuni, iar dacă se întâmplă să nu le respecte, se vor simți vinovate. În plus, nu le place faptul că o persoană ar putea fi dezamăgită și că nu ar mai putea avea pe viitor încredere în ele.
Scorpion
Scorpionii acordă o foarte mare atenție propriei imagini și au grijă la fiecare mișcare pe care o fac, astfel încât să nu le afecteze reputația pe care deja și-au consolidat-o. Sunt motivați să își îndeplinească promisiunile la timp. Nu vor ca altcineva să aibă o atitudine de neîncredere în raport cu ei și se feresc pe cât posibil de lucruri care i-ar putea pune în această poziție.
Leu
Leii încearcă în general să fie politicoși, amabili și nu vor să rănească sentimentele cuiva. Ideea de a încălca o promisiune li se pare o rușine și nu își doresc să fie considerați persoane pe care ceilalți nu se pot baza. Le poți cere ajutorul în orice situație și sunt atenți la cuvintele și sfaturile pe care ți le dau.
Capricorn
Capricornii sunt conștienți de responsabilitatea pe care o au în momentul în care își asumă că vor duce la capăt o promisiune, așa că încearcă să se țină de cuvânt și să nu dezamăgească. Se asigură prin toate mijloacele posibile că își respectă angajamentele. De asemenea, pentru ei încrederea a fost întotdeauna pe primul loc și nu acceptă ca altcineva să își asume un lucru pe care nu îl duce la capăt.
Citește și:
Punctele tale slabe, în funcție de zodia în care te-ai născut
Foto: PR