TOP 5 cele mai sensibile și inimoase zodii

Sub tot exteriorul vostru tare se ascunde o persoană sensibilă și delicată. Nu îți ia mult până începi să plângi, și nu vorbim neapărat de tristețe. Plângi de fericire, de tristețe, de oboseală, de ușurare, adică cam din orice.

TOP 5 cele mai sensibile și inimoase zodii

Dacă te regăsești în ce am spus mai sus, faci parte cel mai probabil dintre cele mai inimoase și sensibile zodii, iar horoscopul tău e o reflexie a acestei realități. Ai prefera însă ca toată lumea să creadă că ești badass.

Iată cele 5 zodii cu inimi mari, zodii predispuse să ajute bătrâni să traverseze strada, să salveze o pisică din copac sau să îți împrumute bani dacă ai nevoie.

1.Pești


Celor născuți în zodia Pești le place să își creeze o imagine misterioasă și să pară cool în fața celorlalți, dar sunt de fapt firi pline de compasiune: își dau seama când te deranjează ceva și fac tot ce le stă în putință ca să te ajute. Această sensibilitate stă și la baza creativității lor.

2.Rac

Nu cred că este vreun secret faptul că Racii sunt firi emotive, secretul este însă că, în realitate, sunt mult mai sensibili decât o arată. Sunt conștienți de reputația pe care o au așa că încearcă să își estompeze cât de cât pornirile emotive. Un nativ Rac pur și simplu nu poate să piardă o zi fără să îi facă cuiva o favoare.

3.Berbec

Ai crede că Berbecii sunt mult prea ocupați pentru a le păsa de alte persoane, dar de fapt este exact opusul. Le pasă foarte mult de ceilalți, iar sub exteriorul acela competitiv se află persoane foarte mărinimoase. Berbecii pot să se laude acum de ultima lor victorie, iar 10 minute mai târziu să se ofere voluntari pentru o asociație caritabilă.

4.Fecioară

Fecioarele au o reputație ca fiind cinice și analitice, lucru care nu e chiar departe de adevăr. Asta nu înseamnă însă că nu au mai multe laturi. Feciorele au tendința să își interiorizeze emoțiile și sentimentele, sentimente care sunt totuși de o intensitate mult mai mare decât pare. Câteodată aceste emoții ies la iveală într-un mod exploziv, dar de cele mai multe ori Feciorele nu își trădează latura calmă și controlată.

5.Capricorn

Dacă ai impresia că singura grijă a Capricornului este jobul, mai gândește-te o dată. Capricornii sunt una din cele mai mărinimoase zodii, dar nu le place să își arate vulnerabilitatea pentru a nu fi priviți ca fiind fragili. Capricornii sunt îngroziții de ce s-ar putea întâmpla dacă lumea o să le vadă sensibilitatea. Nu vor să fie răniți și vor face orice le stă în putință pentru a preveni asta.

Citește și:
Cele 3 zodii care nu iartă și nu uită nimic, niciodată!

Text: Catinca Sulea
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie