Zodiile de mai jos sunt lipsite de empatie față de cei din jur și sunt șanse foarte mari să nu te ajute atunci când ai cea mai mare nevoie.
Unele persoane nu dau deloc dovadă de empatie, nici măcar atunci când cei din jurul lor trec prin drame și au nevoie de sprijin.
Din punct de vedere astrologic, sunt câteva semne zodiacale care nu își arată deloc empatia și înțelegerea față de ceilalți. Aceste zodii sunt deseori concentrate pe propriile nevoi și dorințe și nu vor ezita să te dezamăgească și să te trădeze. Chiar dacă sunt și ele conștiente că ar trebui prin diferite comportamente să dea dovadă de empatie, încercările lor nu au rezultatele dorite.
Berbecii nu par deloc afectați de evenimentele neplăcute prin care trec cei din jurul lor. Nu se preocupă niciodată să le ofere altora ajutorul. Nu au neapărat o intenție rea în spatele acestui lucru, însă nici atunci când au avut nevoie de sprijin nu au fost ajutați, așa că nici ei la rândul lor nu își vor arăta susținerea.
În foarte multe situații, nativii Capricorn par lipsiți de compasiune. Ei cred mai degrabă că fiecare ar trebui să poată să se descurce singur și să își găsească puterea în propria persoană. Sunt narcisiști și în cazul în care întâmpini o problemă, în mod cert nu trebuie să apelezi la ei.
Nici de la Tauri nu ar trebui să te aștepți să fie empatici. De-a lungul vieții, au suferit foarte mult și din cauza traumelor din trecut nu consideră că ar trebui să își arate empatia. Se pun întotdeauna pe primul loc. Nu ar trebui să aștepți să te ajute atunci când ai nevoie pentru că nu o vor face, mai ales dacă nu ești o persoană apropiată.
Săgetătorii știu foarte bine cum să se detașeze de anumite situații. Astfel, ei par mereu că nu sunt empatici în comparație cu ceilalți. Nu și-ar compromite sub nicio formă fericirea pentru a ajuta pe altcineva. Nativii Săgetător sunt predispuși să te trădeze atunci când nici nu îți imaginezi și nu vor avea regrete că au făcut acest lucru.
Foto: PR