Aceste zodii sunt cunoscute pentru faptul că relațiile lor sunt învăluite de o doză de mister.
Atunci când în sfârșit ai întâlnit persoana potrivită și ai sentimente puternice față de ea, este firesc să îți dorești să împărtășești celorlalți mai multe despre emoțiile pe care le trăiești. Dar, pe de altă parte, mai sunt persoane care nu sunt atât de deschise și tind mai degrabă să păstreze totul pentru ele, din dorința de a menține misterul în relație și de a se ține departe de eventuale opinii pe care nu le-au cerut. Află care zodii împărtășesc această viziune:
În ceea ce privește viața lor amoroasă, nativii Vărsător o păstrează secretă față de toată lumea, inclusiv față de familie. Nu vor ca alte persoane să intervină în vreo relație sau să aibă păreri nesolicitate. Așa că, nu îi vei auzi des vorbind despre ceea ce se întâmplă în povestea de dragoste pe care o trăiesc.
Fecioarele sunt interesate de ceea ce simte partenerul de cuplu și este alături de el din punct de vedere emoțional. Într-o relație, apreciază foarte mult atunci când le este acordată independența și când nu li se încalcă limitele stabilite. Nu vorbesc foarte des despre latura sentimentală tocmai pentru că vor să mențină misterul și să păstreze pentru ele detaliile importante, departe de ochii celorlalți.
Berbecii sunt obișnuiți să păstreze misterul în legătură cu aspecte personale, inclusiv când vine vorba de viața lor amoroasă. Întotdeauna vor să aibă și o latură ascunsă, care să fie cunoscută mai târziu de către partenerul de cuplu. Pentru a atrage atenția unei persoane pe care o plac foarte mult, acești nativi preferă să fie mai rezervați și să se lase descoperiți pe parcurs.
Săgetătorii știu foarte bine ceea ce își doresc de la un partener de cuplu și sunt siguri pe alegerile lor. Pentru ei, contează foarte mult intimitatea fizică într-o relație și pun accentul pe această componentă. Consideră că este interesant să păstreze și o oarecare doză de mister în cuplu pentru că asta ar stârni și mai mult imaginația partenerului și asta ar contribui la apropierea lor.
Foto: PR