Cu toții am mințit măcar o dată în viață, chiar dacă ne este greu să recunoaștem asta.
De cele mai multe ori, alegem să mințim deoarece vrem să îi protejăm pe cei dragi nouă. Dacă pentru unele persoane este extrem de ușor să facă asta, altele se simt extrem de vinovate și evită pe cât posibil să mintă.
Conform astrologiei, fiecare zodie are propriile motive pentru care alege să mintă sau nu:
1. Berbec
Femeia Berbec nu obișnuiește să îi mintă pe cei din jur deoarece îi este teamă de eventualele consecințe care pot apărea. Nu îi place să fie în centrul unei situații pe care nu o poate gestiona, iar din acest motiv evită cu orice preț să mintă.
2. Taur
Femeia Taur este extrem de încăpățânată și va încerca orice îi stă în putință pentru ca lucrurile să iasă așa cum își dorește. Iar dacă asta înseamnă că trebuie să mintă, atunci o va face fără ezitări.
3. Gemeni
Femeia Gemeni are o imaginație extrem de bogată și reușește cu fiecare ocazie să și-o pună în valoare. Astfel, pentru a face asta, este în stare chiar să mintă și să adauge detalii neobișnuite poveștii ei doar pentru a impresiona.
4. Rac
Femeia Rac va minți în situațiile în care trebuie să îi protejeze pe cei dragi. Fie că își dorește ca ei să nu afle un anumit lucru sau vrea să aibă grijă de sentimentele lor, va face asta pentru a se asigura că ei nu sunt răniți sau dezamăgiți.
5. Leu
Femeia Leu își dorește în mod constant să aibă parte de atenție. Iar ceea ce face în mod frecvent este să exagere. Însă, problema apare atunci când persoanele din jurul ei își pierd credibilitatea în ea.
6. Fecioară
Femeia Fecioară își dorește să își păstreze credibilitatea în fața celor din jur, iar pentru asta va încerca pe cât posibil să nu îi mintă. Chiar dacă ar fi tentată să facă asta, preferă să își asume responsabilitatea și să găsească o soluție.
7. Balanță
Poate fi destul de greu să îți dai seama dacă femeia Balanță te minte sau nu deoarece o face într-un mod extrem de natural. Nu minte foarte des, însă o face atunci când trebuie să atenueze anumite situații.
8. Scorpion
În cazul în care nu ți-ai dat seama până acum, femeia Scorpion te poate manipula cu foarte mare ușurință prin intermediul minciunilor pe care le spune. Și face asta deoarece își dorește să le schimbe părerea celor din jur despre ea.
9. Săgetător
Femeii Săgetător nu îi stă deloc în fire să mintă. Își apreciază foarte mult prietenii și nu își dorește ca ei să nu mai aibă încredere în ea. Dacă va fi vreodată nevoită să mintă, atunci o face dintr-un motiv cu adevărat surprinzător.
10. Capricorn
Femeia Capricorn nu ar minți niciodată deoarece consideră asta un act de ipocrizie. Refuză cu vehemență să mintă și preferă întotdeauna să spună în față adevărul, decât să îl ascundă și să apară alte probleme.
11. Vărsător
Femeia Vărsător este extrem de creativă și nu va pierde nicio ocazie prin care să își pună în valoare imaginația. Așa că, întotdeauna ceea ce îți va spune va fi presărat și cu minciuni.
12. Pești
Femeia Pești este extrem de sensibilă și îi este destul de greu să mintă. Dacă este nevoită să facă asta, are un motiv cu adevărat întemeiat, fie că nu își dorește să te rănească sau să afli un lucru care te-ar putea deranja.
Citește și:
5 zodii care sunt predispuse să fie toxice într-o relație de prietenie
Foto: PR