Horoscopul lunii decembrie 2022: previziuni complete

Află tot ce îți rezervă astrele pentru această lună și descoperă principale previziuni din horoscopul lunii decembrie 2022.

Citeste horoscopul lunii decembrie 2022.


Horoscop lunar BERBEC (21 martie – 20 aprilie). Previziuni pentru luna decembrie 2022

Chiar dacă va fi vorba de viața personală sau de cea profesională, astrele îți vor scoate în cale destul de multe provocări în acest final de an. Și cum ție îți place agitația, vei amplifica anumite lucruri prin tot felul de reacții sau atitudini nepotrivite. Oare planul pentru sărbători este ceea ce ai tu nevoie să se întâmple sau iar faci compromisuri?

Horoscop lunar TAUR (21 aprilie – 20 mai). Previziuni pentru luna decembrie 2022


Așa ca la final de an, alegi să ieși mai mult din zona de confort. Ceea ce găsești dincolo de această barieră, este uimitor. În sfârșit reușești să privești către sine cu empatie și blândețe. Atunci când trebuie să iei decizii radicale, încă îți este dificil totuși să înclini balanța în favoarea ta.

Horoscop lunar GEMENI (21 mai – 21 iunie). Previziuni pentru luna decembrie 2022

Tu ai nevoie de un sens în orice. Din păcate, anumite legături din viața ta nu îți mai oferă decât dezamăgiri. Îți este dificil să te retragi, dar într-un final, va fi nevoie să o faci. Dacă privești retrospectiv spre anul care stă se încheie, simți recunoștința pentru tot ceea ce ai trăit și lucrurile frumoase de care ai avut parte.


Horoscop lunar RAC (22 iunie – 22 iulie). Previziuni pentru luna decembrie 2022

Contextele dificile sunt cele care te ajută să evoluezi. Rămâi la distanță în multe relații din viața ta, dar alegi să o faci conștient. Este real faptul că susținerea familiei are un impact definitoriu pentru tine, dar nu uita de propria susținere. Luna decembrie este mult mai mult decât luna cadourilor pentru tine… este despre momente de calitate cu oamenii aleși de tine.


Horoscop lunar LEU (23 iulie – 22 august). Previziuni pentru luna decembrie 2022

Nu ai niciun plan stabilit, obiective profesionale notabile nu ai de îndeplinit, iar libertatea pe care o trăiești în plan personal îți organizează de la sine întreaga viață. Parcursul lunii decembrie va fi definitoriu pentru ceea ce reprezinți tu ca femeie. Ai suficient de multă încredere în propria intuiție pentru a trece dincolo de barierele autoimpuse?

Horoscop lunar FECIOARĂ (23 august – 22 septembrie). Previziuni pentru luna decembrie 2022


Fiecare dintre noi are dreptul să trăiască după propriile norme și valori. Mai ales în prima parte a lunii, te gândești la căminul tău și la rezolvarea problemelor familiale care te-au afectat în ultima perioadă. Este o perioadă excelentă pentru oportunități profesionale, chiar dacă la nivel energetic nu te simți pregătită pentru nimic în acest sens.

Horoscop lunar BALANȚĂ (23 septembrie – 22 octombrie). Previziuni pentru luna decembrie 2022

Sfârșitul acesta de an este diferit față de tot ceea ce ai trăit pe parcursul lui. Deși acum ești mult mai sigură pe tine, asta nu te împiedică să fii victima dezamăgirilor. O energie cu tentă conflictuală te va face să fii destul de confuză cu privire la anumite relații din viața ta. Lucrurile simple „construiesc' un cadru perfect pentru fericirea autentică.


Horoscop lunar SCORPION (23 octombrie – 21 noiembrie). Previziuni pentru luna decembrie 2022

A afla răspunsuri la întrebări a devenit ceva clișeic pentru tine. De ceva timp stai departe de orice context care te duce spre introspecție. Această atitudine poate fi, de fapt, doar un mecanism de apărare construit în urma descoperirilor pe care le-ai făcut despre sine. Decembrie va fi pentru tine un deliciu din punct de vedere profesional.

Horoscop lunar SĂGETATOR (22 noiembrie – 21 decembrie). Previziuni pentru luna decembrie 2022


Conexiunea critică pe care Saturn o are cu Mercur te duc pe tine spre postura de a face alegeri. De această dată însă vei alege diferit. Vei alege să faci lucruri care îți fac plăcere și te împlinesc și nu te mai uiți la cei din jur. Sentimentul „de acasă' de sărbători te revigorează și te face să fii mai recunoscătoare pentru tot ceea ce ai.

Horoscop lunar CAPRICORN (22 decembrie – 19 ianuarie). Previziuni pentru luna decembrie 2022

Ultima lună a acestui an este despre a învăța să te detașezi de contextele care te surescitează din punct de vedere emoțional. Atitudinea delăsătoare a celor din jur te irită peste măsură. Oare această interiorizare se referă la ei sau la ceva din tine care este dificil de acceptat? Fii mai în contact cu sine!


Horoscop lunar VĂRSĂTOR (20 ianuarie – 18 februarie). Previziuni pentru luna decembrie 2022

Faptul că accepți realitatea care te înconjoară te ajută să acționezi în direcția propriului bine. Luna decembrie este un bun aliat pentru a face lucruri care să vizeze echilibrul tău emoțional și nu a celor din jur. De sărbători alegi să renunți la orice plan care presupune interacțiune socială.

Horoscop lunar PEȘTI (19 februarie – 20 martie). Previziuni pentru luna decembrie 2022

Decembrie este luna ta preferată din an. Accentul în viața ta va fi pus pe modul în care vei reuși să te adaptezi la contexele în care te vei afla. Lucrurile pot lua diferite forme și asta se întâmplă și în funcție de așteptările pe care le ai atât de la propria persoană, cât și de la cei din jur. Fii mai indulgentă cu tine!


Ce parere ai despre previziunile din horoscopul lunii decembrie 2022? Crezi că ți se potrivește horoscopul lunii decembrie 2022?

Citește și
Care este plăcerea ta vinovată, în funcție de zodie

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie