Defectul care ți-ar putea distruge viitoarele relații, în funcție de zodia ta

Relațiile necesită multă răbdare, cu atât mai mult cu cât ne gândim la obiceiurile mai puțin plăcute pe care trebuie să recunoaștem că le avem.

Defectul care ți-ar putea distruge viitoarele relații, în funcție de zodia ta

Multe dintre noi nici măcar nu realizăm că avem niște obiceiuri mai puțin plăcute în ceea ce privește relațiile. Partea dificilă este să recunoaștem acest lucru și să ne străduim să scăpăm de ele, chiar dacă au devenit parte din ceea ce suntem. Vorbești prea mult? Îți place să fii mereu în control? Încerci să schimbi persoana de lângă tine?

Fiecare dintre noi avem un obicei de care nu suntem tocmai mândre, care poate avea un impact negativ asupra relației. Multe dintre aspectele personalității noastre se cred a fi bazate pe astrologie. Așa că, iată care este obiceiul care îți poate distruge relațiile, în funcție de zodia pe care o ai:

Pești – vezi lucrurile printr-un filtru roz

Peștii sunt visători, știi asta deja. Sunt romantici și își doresc dragostea necondiționată. Tipic lor, se confruntă cu categorisirea evenimentelor în realitate și vis. Odată ce Peștii sunt prinși în visul lor, le va lua foarte mult timp să înțeleagă care este de fapt realitatea situației. Sunt foarte sensibili, iar odată ce filtrul roz prin care privesc lumea începe să dispară, vor fi răniți.

Balanță – poți fi superficială

Balanțele au nevoie de cineva care să aibă grijă de ele, deci câteodată nu pot lua inițiativă. Sunt chiar superficiale și indecise. De asemenea, nu vor să-și ia un angajament pentru mai mult timp. Balanțele sunt echilibrate, corecte și sincere. Cu toate acestea, în zilele mai puțin bune, pot fi manipulatoare și răsfățate. 

Taur – te concentrezi prea mult pe lucrurile mici

În majoritatea situațiilor, o atenție a detaliilor este minunată, însă, pentru Tauri, concentrarea lor intensă le poate destrăma relația, pentru că pot pierde imaginea de ansamblu. Aceștia observă fiecare mică imperfecțiune pe care partenerul o poate avea, în loc să acorde mai multă atenție părților bune.

Capricorn – te concentrezi prea mult pe serviciu

Capricornii sunt responsabili, disciplinați și născuți să fie în poziție de conducere. Câteodată, lasă munca să intervină în viața personală și să le acapareze întregul program. Au nevoie de echilibru. De obicei, oferă doar jumătate din atenție persoanei cu care se întâlnesc și așteaptă în același timp rezultate perfecte. 

Leu – faci prea multe gesturi romantice

Leii sunt creativi și pasionali, calități cu adevărat admirabile. Însă, din cauza naturii lor creative, au obiceiul de a face prea mult, în special de a se dedica unor gesturi romantice extravagante. Au o pasiune imensă și nu vor să-și rețină sentimentele. Pentru unele persoane, acest lucru poate fi prea mult.

Berbec – poți părea prea puternică

Când întâlnește pe cineva nou, Berbecul tinde să-și arate latura puternică. Este minunat să-ți dorești să fii deschisă și să împărtășești lucruri despre tine cu un potențial partener, însă nu vrei să oferi prea mult. Acest lucru poate speria o persoană. Berbecii sunt foarte curajoși și se aruncă deseori cu capul înainte. Energia și pasiunea lor îi îndeamnă să acționeze repede și fără frică.

Fecioară – cauți perfecțiunea

Perfecțiunea este obiectivul Fecioarelor. Vor acest lucru cu orice preț și nimeni nu se poate ridica la așteptările lor. Fecioarele se luptă deseori cu ideea că nu poate fi totul perfect, mai ales în relații. Au tendința de a abandona o întâlnire dacă observă un defect, chiar și unul minor. 

Rac – oferi prea multe informații intime

Racii își dau târziu seama că au dezvăluit prea multe lucruri. Este bine să te deschizi în fața persoanei cu care ai ieșit la întâlnire, însă anumite detalii trebuie ținute pentru tine. Vorbind întruna despre dorința de a avea o familie îl poate speria pe cel din fața ta, așa că ar trebui să o iei mai ușor cu dezvăluitul lucrurilor într-o fază incipientă.

Vărsător – trimiți semnale contradictorii

Dacă există un lucru specific la care se pricep Vărsătorii, acela este trimiterea de semnale contradictorii. Vărsătorii nu se pricep prea bine să citească sentimentele celorlalți, iar câteodată acest lucru îi îndeamnă să înceteze să mai încerce. De asemenea, sunt plini de surprize, însă acea mentalitate de totul sau nimic, cald sau rece, trimite semnale contradictorii potențialilor parteneri, lăsându-i cu multe întrebări și niciun răspuns concret.

Săgetător – anulezi planurile

Săgetătorii sunt sălbatici. Încercând să-ți faci planuri cu un Săgetător poate fi dificil, pentru că are obiceiul de a le anula. Este greu să îi faci să rămână într-un angajament de lungă durată pentru că vor să-și trăiască libertatea și spontaneitatea. 

Gemeni – vorbești prea mult

Gemenii au abilități foarte bune de comunicare. Dar, când vine vorba de relații, aceștia vorbesc mai mult decât ascultă. Nu reușesc să se abțină din a vorbi, iar partenerul de abia dacă apucă să spună ceva despre el. Chiar dacă lucrurile pe care le spun sunt interesante, trebuie să știe că este important ca receptorul să aibă șansa să se exprime.

Scorpion – gândești prea mult

Scorpionii sunt unii dintre cei mai concentrați și intenși oameni. Când abordează un subiect anume, este greu să-l lase nedezbătut. Au tendința de a gândi totul în detaliu, iar acest lucru poate cauza o mulțime de probleme în relații. Când Scorpionii încep să gândească prea mult sensul unei fraze și să analizeze peste măsură, îi poate duce la niște concluzii pripite. 

Citește și:
12 cupluri de zodii care pot rezista oricărui obstacol

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie