Căsătoria este un pas extrem de important în viața fiecăruia, din acest motiv trebuie să te gândești foarte bine înainte de a-l face.
Căsătoria a ajuns să fie un subiect extrem de discutat în rândul femeilor, mai cu seamă că reprezintă un pas foarte important din viața fiecăruia dintre noi. Însă, mai sunt și foarte multe femei care se tem să facă acest pas din teama de a-și asuma un asemenea angajament.
Avem impresia că relațiile amoroase pe care le avem ar trebui să dureze toată viața, însă, de cele mai multe ori, ajungem într-un punct al relației în care realizăm că nu ne potrivim cu partenerul cu care suntem într-o relațe. Înainte de a spune „DA” ar trebui să te gândești extrem de bine și să faci acest pas doar dacă ești pregătită.
Însă, ce faci atunci când te căsătorești cu o persoană cu care nu te potrivești deloc? Ei bine, în acel moment, ai două variante: fie rămâi în acea căsătorie și încerci să faci tot ceea ce îți stă în putință pentru a o face să meargă, fie alegi să renunți la acea persoană, oricât de puternice ar fi sentimentele între voi.
Astfel că, iată care este motivul pentru fiecare zodie alege să se căsătorească cu un bărbat nepotrivit:
Femeia Berbec este extrem de competitivă, chiar și când vine vorba de o relație. Vrea să aibă mereu ultimul cuvânt și nu este dispusă să facă atât de multe compromisuri. Însă, într-o relație, fiecare partener trebui să fie dispus la compromisuri. Atunci când se va căsători, femeia Berbec va face acest pas din grabă, dar și dintr-un cumul de sentimente pe care îl are.
Femeia Taur are o fire pragmatică, astfel că toate deciziile pe care urmează să le ia vor fi luate având la bază un raționament întemeiat. Însă, femeia Taur are nesiguranțe atunci când vine vorba de încrederea în propria persoană. Când se îndrăgostește, femeia Taur se dedică în totalitate, astfel că pentru ea căsătoria a devenit un mod prin care se asigură că sentimentele pe care le are partenerul sunt puternice.
Femeile Gemeni sunt mereu în schimbare, astfel că pentru ele căsătoria nu este un pas sigur. Pe lângă asta, firea spontană o ajută în momentul în care nu este sigură de deciziile pe care urmează să le ia. Chiar dacă fac acest pas, se vor simți nesigure și își vor regreta decizia cu prima ocazie.
Știm deja că femeia Rac este sensibilă, dar are și o intuiție extrem de bună. Pentru ea, contează ca partenerul să îi ofere siguranța de care are nevoie. Chiar dacă se află într-o relație de lungă durată, pentru ea căsătoria nu mai este necesară, bazându-se mai mult pe legătura care se află între ea și partener. Ea se va căsători cu o persoană extrem de încrezătoare în propriile forțe, iar în timp, acest lucru o va complexa.
Femeia Leu își dorește mereu să fie în centrul atenției. Dacă se va căsători, va avea o surpriză destul de mare atunci când va afla că partenerul nu îi va mai oferi atenția de care are nevoie. Atunci când nu se simte apreciată, se refugiază în muncă și are tendința de a le izola.
Femeia Fecioară este loială, asumată, dar și perfecționistă. Astfel că, vor fi rare cazurile în care va face lucruri impulsive. Însă, printre rarele ocazii se numără și acela în care se va căsători, deoarece va face acest pas din dorința de a-i demonstra partenerului că nu-i este frică. Din păcate, se va căsători cu o persoană care nu-i va spune niciodată întregul adevăr, oricât de mult s-ar minți că se va schimba partenerul pentru ea.
Femeilor Balanță le este extrem de greu să își spună punctul de vedere deoarece le este teamă de faptul că ceilalți nu vor rezona cu părerile lor. Însă, după ce se căsătoresc, vor avea parte de și mai multe temeri și nesiguranțe cu privire la modul în care partenerul vede relația lor.
Femeia Scorpion își dorește un soț care să fie la fel de atent și romantic precum este ea. Însă, din dorința de a face pasul cel mare, va accepta să facă asta și cu un partener care nu-i oferă destule momente de tandrețe. Uneori este greu să găsești un partener care să respecte întocmai ideaurile pe care le ai, iar din acest motiv, ar trebui să fii dispusă la compromisuri.
Femeia Săgetător va face pasul către o căsătorie într-un moment de impulsivitate deoarece niciodată nu se va simți pregătită pentru asta. Pentru femeia Săgetător contează să se simtă liberă și să nu dea explicații nimănui, iar în acest sens, căsătoria ar fi un mod prin care și-ar limita libertatea de care are nevoie.
Pentru femeia Capricorn contează să își întemeieze o familie alături de un partener cu care se simte compatibilă. Acest pas este unul extrem de important, pe lângă faptul că își dorește să aibă o carieră înfloritoare. Și totuși, atunci când va veni momentul pentru acel pas, îl va face gândindu-se extrem de bine înainte.
Femeia Vărsător nu va vorbi niciodată despre sentimentele ei, astfel că partenerului îi va fi destul de greu să își dea seama de ce anume își dorește și ce nu. Însă, în același timp, când vine vorba de căsătorie, este un subiect pe care cu siguranță nu îl va aborda cu partenerul, amănând din ce în ce mai mult acest lucru.
Femeia Pești întotdeauna se va gândi mai întâi la ceilalți, și ulterior la ea. Din acest motiv, are tendința de a se neglija, ajungând în situația în care să nu se mai dedice relației pe care o are. Însă, este și o fire independentă, astfel că îi va fi destul de greu să aibă alături un partener, mai cu seamă unul care își dorește și să se căsătorească.
Foto: PR