De ce? Deoarece Jupiter controlează starea noastră mentală, sufletele noastre și cele mai importante valori ale felului nostru de a fi, ca oameni. Iată cum te va afecta Jupiter în retrograd, în funcție de zodia ta!
Berbec
Natura ta impulsivă te va face să ai un mare impact asupra lumii ce te înconjoară. Vei simți nevoia să te calmezi și sa îți liniștești mintea. În mod obișnuit, acesta ar fi ultimul lucru pe care ți l-ai dori. Vei fi mult mai gânditoare și tăcută. Va trebui să găsești niște noi valori și hobby-uri care să se potrivească noilor tale nevoi. Vei încerca să te regăsești și să te cunoști mai bine pe tine însăți. Te vei întreba cine ești tu cu adevărat, ce îți aparține/ce îți este specific ție. Nu trebuie să îți fie frică să fii sinceră și să răspunzi tuturor întrebărilor care îți vor bântui mintea.
Taur
De obicei, simți nevoia de siguranță. Ai nevoie să știi unde te afli, la ce să te aștepți și să te pregătești intens pentru anumite lucruri. Acum însă vei profita, pur și simplu, de oportunități, fără să stai prea mult să te gândești. Vei fi mult mai spontană. S-ar putea să te sperie puțin, dar este exact de ce ai nevoie. Așa că acum vei avea curajul să duci lucrurile la următorul nivel. De exemplu, să te căsătorești cu partenerul tău sau să vorbești cu șeful tău despre ideile tale care ar putea fi geniale.
Gemeni
Obișnuiești să încerci să mulțumești pe toată lumea și să te obișnuiești rapid cu tot soiul de medii. Acest retrograd te va face să alegi o singură identitate și să scapi de restul. Vei fi cea mai pură și reală varianta a ta, indiferent de situație. Nu îți place să îți faci dușmani, dar nici nu îți place nici să lași oamenii să se apropie de tine prea ușor. Această schimbare îți va face bine, căci vei vedea în cine poți avea încredere. Fă-te remarcată pentru cine ești cu adevărat. Concentrându-te asupra unei singure tu’, vei obține rezultate bune în majoritatea domeniilor.
Rac
Obișnuiești să fii foarte deschisă în fața celor pe care îi iubești și să îți lași sentimentele să îți dicteze ce e de făcut. Totuși, acum nu te vei mai simți atât de comod cu asta. Îți vei lăsa mintea să conducă. Nu trebuie să facem totul cu inima, uneori este mai bine să gândim bine următoarea mișcare. Următoarea perioadă te va învăța acest lucru. Te vei reevalua, vei înțelege ce meriți și vei avea grijă să obții asta.
Leu
De obicei, îți place să fii în centrul atenției, îți place ca toate privirile să fie ațintite asupra ta. Îți place să fii cea mai bună și toată lumea să îți știe numele. În perioada următoare, vei simți nevoia să fii ceva mai discretă și să ții anumite lucruri pentru tine. Îți vei dori să ajuți pe altcineva să atingă succesul, așa că poate tu vei deveni motivația lor. Vei învăța că, uneori, cel mai plăcut sentiment este să ajuți pe cineva să fie pe primul loc. Vei face puțin curat în viața ta și vei îmbunătăți anumite lucruri, fie că e vorba de aspecte ale personalității tale, fie că e vorba de renovarea casei.
Fecioară
Viața ta se învârte în jurul organizării, a muncitului din greu și a meticulozității. În următoarea perioada te vei cufunda în haos, dar în mijlocul lui vei descoperi niște culori care nici măcar nu ai știut că există până acum. Câteodată, există lucruri mai importante în viață decât să fie totul perfect și curat. Câteodată, haosul este cea mai frumoasă parte.
Balanță
În mod normal, te temi să intri într-un conflict sau să te încurci cu ceva dificil. În următoarea perioadă vei simți să pui punctul pe i și nu te vei teme să vorbești despre anumite aspecte din trecutul tău care te-au rănit. Întunericul va deveni confortabil. Vei învăța cum să te descurci cu adevăratele tale sentimente, indiferent cât de urâte ar fi ele. Așadar, e un moment bun să îți schimbi job-ul sau să faci alte schimbări care îți vor fi benefice pe viitor.
Scorpion
De cele mai multe ori ești cea mai sinceră persoană din cameră. Uneori îți e greu să renunți la ceva anume, indiferent câți oameni ți-ar spune că e bine să renunți. În următoarea perioadă vei învăța cum să scapi de aspectele toxice din viațata. Ai nevoie să faci loc pentru următoarele tale aventuri și să uiți de trecut. Acordă-ți puțin timp pentru a te gândi la cine ești, cine vrei să fii și unde vrei să ajungi. Este momentul să devii persoana care vrei să fii.
Săgetător
Aventură, spontaneitate, varietate: în jurul acestor cuvinte este construită personalitatea ta în mod normal. În următoarea perioadă vei vrea să te simți în siguranță și confortabil. Poate vei simți nevoia unor noi aventuri, dar cele mai frumoase lucruri le găsești acasă.
Capricorn
Nu lași nimic să îți stea în cale și, de obicei, nu te oprești până nu termini ce ai de făcut. În perioada următoare, o să faci ce îți spune inima și vei lăsa lucrurile să se aranjeze de la sine. În viață, nu poți să forțezi întotdeauna lucrurile să fie așa cum vrei tu. De multe ori, obții cel mai mare succes când nu faci o obsesie din a-l obține.
Vărsător
Ești o fire mai distantă, în mod normal. În următoarea perioadă, vei găsi ceva de care vrei să ții, fie că e vorba despre o persoană, un loc sau un hobby. Vei simți nevoia să fii complet devotată. Deși poate o să îți fie teamă că îți vei pierde libertatea, vei vedea că vei avea mai multe beneficii concentrându-te numai pe un singur lucru. Dacă nu ai evoluat prea mult în ultimele luni, e timpul pentru o schimbare. Caută orice și pe oricine ai nevoie să te ajute să devii mai bună.
Pești
Ești o fire sensibilă și, adesea, trăiești într-o lume a ta, imaginară. În următoarea perioadă, va avea loc o schimbare drastică în viața ta. Vei învăța că uneori e bine să îți asculți instinctele pentru a-ți atinge întregul potențial. Astfel, îți vei face numele cunoscut.
Ești interesat de planete? Află curiozități despre planeta roșie – Marte, Venus (denumită Steaua Ciobanului, micuța Pluto, Mercur sau inelele lui Saturn!
Citeste si:
Cele 3 calități care te fac unică, în funcție de zodia ta
Text: Amy Abaluta
Foto: Imaxtree