Nu este un secret că universul și alinierea planetelor au un puternic impact asupra vieții noastre. Iar semnul zodiacal sub care ne-am născut spune multe despre noi, inclusiv despre felul în care ne îndrăgostim și cum ne comportăm în acele momente.
Ești o romantică incurabilă, suferi de gelozie sau ai nevoie de spațiu? Totul este scris în stele.
Ești plină de viață și ai foarte multă energie. Acționezi rațional și nu îți pierzi niciodată capul. Ești un lider înnăscut și vrei să deții controlul chiar și în relațiile intime. Când te îndrăgostești, toate acțiunile tale au logică, totul este calculat iar dragostea ta este statornică și arzătoare, așa cum ne-am aștepta de la un semn de foc.
Dacă ești Taur, atunci nu ești dispusă să renunți la control. În același timp însă, cauți cu disperare plăcerea, îți cunoști corpul și știi de ce are nevoie, iar când găsești persoana capabilă să îți ofere asta, te lași dusă de val. Ești senzuală, pasională, calmă și statornică. Pentru tine chimia dintr-o relație și lucrurile rafinate pe care viața ți le poate oferi sunt tot ce ai nevoie.
Dacă ești nascută în zodia Gemenilor, atunci stăpânești mai bine decât oricine arta conversației, ai un milion de idei, impresionezi audiența printr-o vastă cultură generală și o doză dublă de optimism. În același timp însă suferi de un romantism incurabil, iar când te îndrăgostești, te atașezi foarte mult, poate prea mult, de partener și asta pentru că nu suporți să fii singură. Când ești într-o relație nu îți mai dorești nimic altceva decât să petreci fiecare secundă cu partenerul tău, iar asta s-ar putea să îl sufoce până la urmă, așa că încearcă să te temperezi.
Când te îndrăgostești, te dăruiești cu totul, iubești cu toată intensitatea de care ești capabilă și cu toate astea reușești să rămâi prudentă, nu renunți niciodată complet la scutul tău. Când cauți un partener, cauți o persoană puternică, asumată și ambițioasă. Iar când o găsești, îi dăruiești toată atenția și dragostea ta și te transformi în cel mai mare susținător al persoanei iubite.
Nu ai nicio problemă în a-ți găsi partenerul potrivit. Carisma, farmecul irezistibil, magnetismul tău atrage tot ce îți iese în cale. Îți place libertatea și tii la spațiul taău personal, dar când te îndrăgostești cu adevărat uiți de toate astea. Esști un partener cald și loial care poate iubi cu multă intensitate. Dacă ești Leu, atunci probabil că ești și destul de geloasă și îți place să îți delimitezi teritoriul. Îți place să ți se reamintească cât mai des că ești iubită și dorită. Ai un ego exacerbat, dar asta este un defect adorabil până la urmă.
Încerci să pari rece și puternică atunci când te îndrăgostești, adevărul este că ești îngrozită de ideea că ai putea fi vulnerabilă. Abordezi o atitudine relaxată, dar în realitate iubești intens și sincer. Atitudinea ta poate genera frustrări persoanei iubite pentru că nu știe niciodată ce simți sau ce gândești. Dragostea îți consumă toată energia, te devorează pe interior. Și asta pentru că îți este mai la îndemână să faci acuzații și calcule sau să fii geloasă decât să fii calmă și să te bucuri pur și simplu de ceea ce ți se întâmplă.
Ești extrem de organizată și de orientată spre atingerea propriilor obiective. Iar când vine vorba de dragoste, îți este la fel de bine și cu, și fără. În consecință, ești veșnic „tânără și neliniștită” și ai relații doar cu persoane pe care le consideri potrivite pentru tine și care îndeplinesc toată lista ta nesfârșită de criterii „eliminatorii”. Ai un respect de sine foarte dezvoltat, ești constientă de ceea ce meriți, iar cel care dorește o relație cu tine trebuie să aibă răbdare și să te cucerească. Nu te arunci niciodată într-o relație, iar tatonarea poate dura chiar și câteva luni. Cand ești îndragostită, principala ta preocupare este să menții liniștea și armonia în relație.
Sexualitatea ta pronunțată te determină de cele mai multe ori să gândești cu întregul tău corp, cu excepția inimii. Inima îți influențează cel mai puțin acțiunile atunci când vine vorba de dragoste. Dragostea reprezintă totul pentru tine. Ești extrem de pasională, iar drama caracterizează cel mai bine relațiile tale. Ești foarte încăpățânată și vrei ca totul să decurgă conform așteptărilor tale, așa că partenerul ideal este acela care poate să te lase să îl modelezi dupa bunul plac.
Pentru tine dragostea este o aventura, Săgetatorul fiind prin definiție un explorator. Când te îndragostești nu ai niciun fel de inhibiții și nici nu te temi de nimic. Îți urmezi doar inima. Inteligența ta emoțională nativă te face să alegi ca parteneri de viață persoane la fel de inteligente și aventuroase ca și tine.
Nu ai timp pentru relații lipsite de perspectivă. Preferi să construiești o relație de viitor lângă cineva care știi că este potrivit pentru tine. Ai întotdeauna imaginea de ansamblu, iar dacă partenerul tău nu se încadrează bine în această imagine, atunci preferi să nu îți mai pierzi timpul și treci mai departe. Iei totul foarte serios în viață și te aștepți ca și partenerul tău să facă la fel. Ești o familistă convinsă și îți dorești o viață confortabilă, liniștită, previzibilă. Îți place să fii îndrăgostită, însă te ții departe de pasiuni mistuitoare. Iubitul tău trebuie să fie și cel mai bun prieten al tău.
Ai o inimă mare iar când ești îndrăgostită o oferi pe o tavă de argint. Îți dorești o relație pasională, fierbinte, extremă, devoratoare. Nu îți place să te joci. Te îndrăgostești doar atunci când știi că ai găsit persoana potrivită pentru tine. Iar când ai găsit-o, nu o mai lași să plece.
Ești adorabilă, sensibilă, calmă și răbdătoare. Îți este teamă că, dacă te îndrăgostești, cineva îți va rupe inima. Pe de altă parte, îți este și mai teamă că ai putea să nu te îndrăgostești deloc. Când ești îndrăgostită, o simplă ceartă cu partenerul tău poate să îți ruineze toată săptămâna. Vestea bună este că îți vei reveni la primul gest de afecțiune din partea lui.
Foto: PR