Astrologia a reprezentat întotdeauna un ghid de încredere în procesul căutării dragostei. Însă ne putem uita tot către constelații pentru a afla la ce putem să ne așteptăm și între așternuturi.
În timp ce fiecare persoană este unică și are propriile preferințe, putem totuși să descoperim niște indicații generale cu privire la potențialul sexual al partenerului cu ajutorul astrologiei. Mai jos sunt câteva informații despre ce fel de iubit ar putea fi fiecare semn zodiacal și cum se comportă în pat!
Ai grijă ce îți dorești cu un Berbec, pentru că s-ar putea chiar să se îndeplinească! Berbecul este tipul de iubit căruia îi place să preia inițiativa, care este încrezător în el însuși până la extreme și căruia îi place să experimenteze. Te avertizăm că cei născuți în această zodie au un mare apetit pentru sex iar dacă nu ești capabilă să ții pasul, aceasta ar putea deveni o problemă în relație.
Taurii au o slăbiciune pentru sex și sunt foarte sentimentali. De asemenea, le place afecțiunea arătată sub formă de atingere. Le place să atingă și să fie atinși. Taurul este foarte încrezător într-o relație, deși ar putea fi considerat de modă veche de unii. Te poți aștepta ca masculinul Taur să te satisfacă, dar nu te aștepta la ceva prea neconvențional.
Gemenii sunt maeștri ai seducției. Dacă vechea zicală despre creier ca fiind cel mai sexy organ al corpului este adevărată, atunci Gemenii sunt cei mai buni amanți din întregul zodiac. Iubitul Gemeni îți va stimula atât corpul cât și mintea, iar datorită creativității care îl caracterizează, nu va fi niciodată plictisitor între așternuturi. Gemenii nu vor cădea niciodată în rutina aceluiași lucru din nou și din nou, așa că așteaptă-te să fii surprinsă!
Racul este drăguț, emoțional și grijuliu și în pat, dar și în afara lui. Mulți Raci sunt oarecum flexibili și docili în relațiile sexuale, plăcându-le să își răsfețe partenerii cu tandrețe și gingășie. Nu ar trebui să te surprindă dacă iubitul tău Rac îți oferă un masaj ca parte a preludiului! Iar după o noapte plină de pasiune, cel mai probabil îți va servi și un mic dejun la pat.
Leii sunt puternici în pat, cei mai mulți fiind dominanți de la natură. Au o energie sexuală și o siguranță de sine incredibilă și au abilitatea înnăscută de a conduce chiar și partenerii reticenți în focurile pasiunii. Leul este generos în pat, dar se așteaptă să primească cel puțin la fel de mult cât oferă. Mulți experți consideră că Leul este cel mai bun amant al zodiacului.
Fecioara este precum o apă adâncă, însă calmă la suprafață. Odată ce treci de stratul exterior calm și liniștit, descoperi că în adâncuri se ascunde o pasiune arzătoare. Au foarte multă grijă de parteneri, oferindu-le toată atenția lor. Un bărbat născut în zodia Fecioară te va face să te simți ca și cum ai fi singură femeie din lume. Înainte că lucrurile înceapă totuși, Fecioara va dori să înțeleagă exact care sunt așteptările partenerului de la experiența sexuală, dar se datorează faptului că nu vrea să dezamăgească.
Acest semn este afectuos și iubitor. Datorită creativității și naturii sale iubitoare de distracție, o Balanță va oferi partenerului potrivit multă plăcere sexuală. Balanțele sunt foarte creative și le place să își pună în practică fanteziile sexuale. Iubitul Balanță este de obicei un romantic incurabil, așa că nu fi surprinsă dacă va folosi lumina lumânărilor și muzică în surdină pentru a crea o atmosferă de neuitat. Balanța este relaxată și critică foarte rar, așa că dacă nu ai încredere în tine la capitolul sex, aceasta este o bună zodie pentru un partener.
Pentru Scorpion, totul este despre sex. El emană un magnetism incredibil și un sex appeal special care sunt practic imposibil de ignorat. Are un libido fără limite, iar un iubit Scorpion te poate duce pe culmi ale pasiunii despre care nici nu știai că există. Scorpionului îi plac în general lucrurile exotice sau cele care ies din ordinar, în special în dormitor. Aventurile de o noapte sau alte tipuri de casual sex sunt total în regulă pentru ei.
Arcașul este foarte jucăuș. Săgetătorii sunt plini de imaginație în pat și le place să se asigure că partenera se simte în largul ei. Este deseori greu să îl faci pe un Săgetător să aibă o relație pe termen lung, însă din punct de vedere al împlinirii sexuale, acest semn al zodiacului este greu de întrecut. Amintește-ți totuși că momentul poate însemna mai mult pentru tine decât înseamnă pentru Arcașul care iubește să se distreze.
Cei mai mulți Capricorni sunt rezervați emoțional și nu sunt gata să sară în pat cu cineva pe care nu îl cunosc așa de bine. Pentru ei, dragostea și sexul merg mână în mână. Dacă un Capricorn ține la tine, nu vei avea probleme la capitolul sex pasional. Dar, dacă vrei să experimentezi, acest semn nu este pentru tine. Capricornul este partenerul perfect dacă ceea ce cauți este un partener stabil și drăguț.
Vărsătorul este considerat câteodată cel mai bun amant dintre toate cele 12 zodii. Pe acesta îl caracterizează pasiunea fizică, cu sau fără relație. Le place să experimenteze în pat și sunt deseori considerați kinky. Dacă ești deschisă la a încerca lucruri noi în dormitor, nu vei fi dezamăgită alegând un partener Vărsător.
Peștii sunt, prin natura lor, un pic leneși în pat. Totuși, ei compensează pentru asta cu un romantism puternic. Iubitul Pești nu va produce focuri de artificii imediate, însă căldura sa puternică și constantă va ajunge, într-un final, să aprindă un foc uimitor. Peștii sunt foarte relaxați și receptivi la avansurile partenerului, așa că, dacă vrei să joci rolul dominant, ei sunt cei pe care îi cauți!
Foto: PR