Cum să-l cucerești de la prima întâlnire, în funcție de zodia lui

Vorbiți deja de câteva zile și urmează să aveți prima întâlnire. Dacă vrei să îl cucerești, află ce zodie este și încearcă să aplici aceste sfaturi.

Cum să-l cucerești de la prima întâlnire, în funcție de zodia lui

Toată lumea are emoții la prima întâlnire, ambele persoane dorind de fiecare dată să facă o impresie bună, nu-i așa? Ei bine, cum decurge o întâlnire ține destul de mult și de chimia dintre voi doi, însă dacă îți dorești să îți faci o idee despre cum l-ai putea cuceri, ți-am pregătit câteva sfaturi în funcție de zodia lui.

Berbec

Încearcă să uiți de timiditate în prezența acestei zodii. Berbecii sunt atrași în general de pasiune și de dăruire. Se plictisesc cu ușurință când vine vorba despre programe stricte și povești constante despre trecut. Își doresc să dețină controlul și, dacă îți dorești o întâlnire amuzantă, puteți încerca să mergeți la un parc de distracții. Va exista o competivitate, dar într-o măsură potrivită, perfectă pentru a-l face să-și dorească să te cunoască mai bine.

Taur

În privința Taurului trebuie să știi un lucru important, răbdarea este cea mai apreciată calitate. Totodată, ei iubesc glumele bune și este indicat să te ferești de subiecte mai delicate precum câștigurile sau familia. Încercați să vă cunoașteți mai bine ieșind la un restaurant cu mâncare delicioasă sau vizitați împreună un muzeu. Puteți încerca totodată să vă faceți o mică drumeție.

Gemeni

Gemenii sunt interesați de foarte multe subiecte, însă niciodată nu încearcă să aprofundeze. Conversațiile intelectuale le stârnesc atenția, însă este bine să poți schimba cu usurință tematica conversației, deoarece se pot plictisi destul de repede. Puteți merge împreună la un festival, la teatru sau, de ce nu, la o petrecere cu board games. Alegeți un loc care vă va ajuta să aveți discuții interesante.

Rac

Încearcă să fii caldă cu nativul Rac, deoarece acesta este foarte sensibil și, totodată, empatic. Arată-i ce admiri la el și ce calități ți se pare că ai descoperit deja. Este foarte intuitiv și va fi la rândul lui foarte interesat de această discuție. Racul va oferi și sfaturi constructive atunci când este cazul. O întâlnire perfectă cu această zodie ar însemna un loc cu muzică live, în aer liber, o plimbare pe plajă sau chiar cină gătită acasă.

Leu

Leii vor să fie apreciați și îi vei cuceri cu siguranță dacă le vei spune că le admiri succesul. Totodată, nativul Leu are și simțul umorului, așadar glumele vor destinde cu siguranță atmosferă și vor fi apreciate. Poți fii directă cu nativul Leu, acest lucru fiind destul de apreciat. Mergeți împreună într-un club de comedie sau la o degustare de vin, acesta apreciind și locurile mai interesante.

Fecioară

Nativii Fecioară analizează lucrurile în detaliu și au o mulțime de pasiuni. Au întotdeauna grijă de alimentația lor și, totodată, vor să știe întotdeauna ce urmează să se întâmple. Practic, în cazul unei Fecioare, este indicat să te consulți înainte unde veți merge, deoarece surprizele nu funcționează întotdeauna așa cum ți-ai dori. Stabiliți împreună restaurantul la care veți merge sau alegeți împreună o activitate.

Balanță

Balanțele iubesc să se afle în centrul atenției și iubesc socializarea. Sunt foarte interesate să cunoască culturi diferite și să afle cât mai multe informații despre orice. Vei cuceri nativul Balanță cu povești interesante, spunându-i lucruri pe care poate nu le știe deja. În plus, iubesc complimentele, însă nu sunt siguri niciodată în privința a ceea ce își doresc, așadar nu îi pune să ia prea multe decizii.

Scorpion

Misterul este cel care îl atrage pe nativul Scorpion. Ascultă-l cu atenție când vorbește, deoarece acesta simte că doar așa vă puteți cunoaște mai bine. Apreciază umorul și, de obicei, nu există un subiect prea tulburător pentru ei. Nu ar trebui să fii surprinsă dacă veți vorbi despre sex chiar de la prima întâlnire.

Săgetător

Săgetătorul este la curent cu tot ceea ce se întâmplă, așadar vei găsi mereu un subiect de discuție. Totodată, aventura este importantă pentru ei, așadar dacă plănuiești o activitate interesantă îi vei cuceri. Încearcă să nu îi dai sentimentul că este controlat, deoarece acesta este lucrul pe care îl detestă cel mai mult. Mergeți împreună la un concert, la o lecție de echitație sau, de ce nu, la un parc acvatic.

Capricorn

Capricornul apreciază persoanele amuzante, cu care pot avea o conversație interesantă. Mai bine spus, el caută pe cineva cu povești de spus, deoarece acesta preferă să asculte. Nativul Capricorn este foarte atent cu timpul său și nu apreciază deloc întârzierile. Mergeți împreună în parc sau la teatru pentru o întâlnire reușită.

Vărsător

Vărsătorii sunt destul de sociabili, iar la întâlniri preferă să discute subiecte importante. Dacă vei aduce vorba despre cauze umanitare, sigur va avea ceva de spus despre asta. Totodată, nativul Vărsător este fascinat de teorii ale conspirației. Dacă vrei să îl cucerești puteți merge împreună la o gală caritabilă sau la un muzeu.

Pești

Discută ideile tale și întreabă-l ce planuri de viitor are. Acesta apreciază o imaginație bogată. Nu te feri să arăți și partea ta sensibilă și, dacă ești pasionată de poezie, sigur va fi încântat. Puteți merge împreună într-un tur al unui muzeu, o expoziție de artă sau chiar la un picnic în natură.

Citește și:
6 zodii care se tem constant să nu fie rănite de cei dragi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie