Sunt unele persoane care nu suportă nici gândul de a-și petrece timp singure și nu găsesc confort în ideea de o sâmbătă seară, petrecută doar cu propria lor persoană.
În mod paradoxal, toți suntem independenți, însă și dependenți în același timp – spre exemplu, putem manifesta o detașare emoțională constantă la începutul unei relații amoroase, dar în timp să nu mai fim capabili să stăm departe de partenerul nostru. În general, cuplurile sau relațiile de prietenie apropiate creează între cele două persoane un sentiment de dependență emoțională.
Iar apoi sunt acele persoane care funcționează după mentalitatea „eu sunt suficient și nu mai am nevoie de nimeni' – uneori dusă într-o extremă în care nici ajutorul celorlalți nu vor să accepte. Cu alte cuvinte, sunt acei indivizi care conduc mașina până la supermarket, se descurcă să care toate pungile singuri, în timp ce scot din buzunar cheia de la ușă – iar dacă cineva le oferă ajutorul, acesta este respins.
Dependența față de persoanele din jur este o trăsătura a personalității noastre – dar aici intervine și astrologia. De fapt, gradul de nevoie pe care îl avem față de prieteni, parteneri sau familie este legat de semnul nostru zodiacal. Așadar, iată o listă cu zodiile care nu se pot abține de la dependența lor față de alte persoane – persoanele născute sub aceste semne astrologice se bazează constant pe ceilalți și au nevoie de validare permanentă.
1. Fecioară
Nicio altă zodie nu solicită mai mult ajutorul celor din jur decât Fecioara – iar cu toate că acest semn astrologic pare foarte încrezător în sine, persoanele născute sub această zodie sunt îngrozite de gândul că nu sunt destul de bune și caută validare constant.
Cu toate că Fecioara are o atitudine superioară, dacă aceasta îți solicită ajutorul o să-l oferi fără să te gândești de două ori. Motivul? Această zodie tinde să manifeste sentimente de afecțiune în fața persoanelor care o ajută și o susțin. În mod ironic, zodia caracterizată de obsesia ei pentru perfecționism are nevoie de susținerea altora.
2. Leu
Zodia de foc consideră că este o persoană independentă – însă, în realitate, acest semn astrologic are nevoie de atenția și complimentele celor din jur pentru a prospera și a se dezvolta. Cu alte cuvinte, dacă aveți un prieten născut sub zodia Leu, nu va exista un spectacol și nici audiență, dar tu singur vei reprezenta publicul – și asigură-te ca aplauzi entuziasmat la final.
Persoane care își doresc în mod permanent să fie liderul, Leii nu aspiră la bunuri materiale sau favoruri – însă vor cere să fiți prezenți în viața lor, să fiți acolo ca să vă asigurați că totul este în regulă și să le oferiți suport emoțional în mod permanent. Cu toate că acest semn zodiacal pare că se poate descurca pe cont propriu, aparențele înșală.
3. Capricorn
Cea mai mare dorință a zodiei Capricorn este ca munca să fie terminată, finisată și executată cu succes, așa că lucrul în echipă este mai mult decât esențial. Acest semn astrologic are tendința de a se deplasa în echipe, astfel bazându-se foarte mult pe nivelul de interes de care dă dovadă fiecare membru al echipei.
În calitate de lider, Capricornul are nevoie de alții pentru a-și menține poziția – iar rolul acesta îi va permite zodiei să finalizeze proiectul exact cum își dorește. Munca în echipă pentru Capricorn este ca un puzzle – nu poate să fie terminat până când nu există pace, armonie și înțelegere în cadrul echipei.
4. Rac
A spune că Racul are nevoie constată de înțelegerea, atenția și susținerea celor din jur este puțin spus – zodia de apă devine neajutorată și mâhnită când trebuie să-și petreacă sâmbătă seara singură sau nu a vorbit la telefon cu nimeni toată ziua.
Persoanele născute sub acest semn astrologic sunt extrem de prietenoase. Acestea doresc să intre în contact cu toată lumea și să socializeze cât mai mult – iar faptul că cer ajutorul celor din jur fără ezitare este în natura lor. Prin acest comportament, zodia Rac nu crede că se folosește de tine, ci că te integrează într-o experiență nouă în care tu îți dorești să participi.
5. Taur
Cu toate că Taurii sunt persoane acerbe, dotate cu o personalitate puternică și un simț al independenței debordant, persoanele născute sub acest semn sunt de fapt indivizi vulnerabili, cu o inteligență emoțională imensă.
Așadar, această zodie are nevoie de validare constantă – cu alte cuvinte, aprobarea și asistența în aproape tot ce face sunt necesare. Cu toate că nu simt nevoia de a solicita ajutorul celor din jur, zodia Taur tinde să fie nesigură pe propriile sale acțiuni, așadar are nevoie de sugestiile și sfaturile persoanelor de încredere.
6. Vărsător
Deși în aparență persoanele care sunt născute sub acest semn astrologic sunt indivizii independenți, care preferă să se descurce singuri, Vărsătorilor le este frică să fie singuri, așadar au nevoie de o prezență constantă în viața lor.
Adevărata problemă cu acest semn zodiacal este faptul că îi lipsește recunoștința – caută atenția persoanelor care pot să le ofere lucruri gratuite, însă nu le mulțumesc niciodată. În mod paradoxal, Vărsătorul urăște atașamentul emoțional, însă în realitate este una dintre zodiile care se simte dependentă de atenția și prezența celor din jur.
Citește și:
6 zodii care urăsc să fie singure
Foto: PR