Este firesc ca la un moment dat să resimți nesiguranțe în relația de cuplu. Important e ca acestea să fie discutate și rezolvate la timp pentru că, în caz contrar, pot aduce sfârșitul acelei relații.
Astrologic, sunt câteva zodii atente la fiecare pas pe care îl fac partenerul lor. Deși spun că totul este în regulă în relația lor, de fapt, nu au încredere și dezvoltă un soi de posesivitate care va îndepărta cealaltă persoană.
Rac
Nativii Rac au așteptări nerealiste de la o relație, iar dezamăgirile vor apărea încă din primele luni de relație. Își doresc lucruri pe care nu le pot primi din partea partenerului, iar nevoile lor nu coincid. Când se îndrăgostesc, întreaga lor viață ajunge să graviteze în jurul partenerului, ceea ce într-un fel îi va face să își piardă identitatea și să nu mai știe cum sunt cu adevărat.
Leu
Deși par concentrați asupra carierei și că nu au timpul necesar unei relații, când vine vorba de viața amoroasă, Leii își dezvăluie latura vulnerabilă și sunt schimbați radical. Încep să își pună întrebări și se dedică în totalitate acelui partener. Tocmai de aceea, fiind atât de implicați și având sentimente puternice, se pot simți copleșiți și nesiguri în raport cu acțiunile din relația lor.
Berbec
Berbecii iau o decizie fără să cântărească înainte care sunt efectele ei. Resimt nesiguranța în relația de cuplu tocmai din cauza faptului că nu cunosc îndeajuns de bine acea persoană și se grăbesc. Nu parcurg toate etapele necesare până când să ajungă să formeze un cuplu cu cineva și se bazează prea mult pe atracția fizică, care poate dispărea în timp.
Scorpion
Scorpionii țin foarte mult la intimitatea lor și nu vor ca alții să treacă peste anumite limite pe care le stabilesc încă de la începutul unei relații. Sunt reticenți și nu se deschid din prima în fața unei persoane pentru că vor mai întâi să o cunoască și să afle ce intenții are. Chiar dacă relația pare să funcționeze și să nu existe probleme cu partenerul de cuplu, tot nu se simt siguri și au impresia că se va sfârși la un moment dat.
Citește și:
6 cupluri de zodii incompatibile care nu ar trebui să aibă o relație
Foto: PR