Semnele zodiacale din această listă au nevoie de timp până când să spună "te iubesc" persoanei dragi.
Următoarele zodii nu simt o presiune când vine vorba de a spune te iubesc într-o relație. Ele consideră că nu trebuie să rostească aceste vorbe dacă nu își doresc și că, atunci când vor face acest pas, trebuie să fie într-un moment special și autentic.
Capricornilor le ia mai mult timp până când să spună „te iubesc”, iar asta pentru că nu își doresc să spună aceste vorbe într-un moment întâmplător. Vor să ajungă alături de persoana iubită la acel nivel de intimitate emoțională, astfel încât să poată fi deschiși și vulnerabili cu privire la sentimentele lor, fără teama că poate nu li se va răspunde la fel.
Fecioarele nu consideră că este o grabă când vine vorba de a dezvălui persoanei dragi care sunt emoțiile lor adevărate. Pentru ele, sentimentele se intensifică în timp, după acumularea unor experiențe importante trăite împreună. Iar atunci când vor fi foarte sigure pe trăirile lor, că într-adevăr ceea ce simt nu este o pasiune trecătoare, atunci vor spune și „te iubesc”.
În cazul nativilor Taur, ei vor spune „te iubesc” într-o relație amoroasă abia atunci când vor simți asta. Chiar dacă persoana dragă a zis aceste cuvinte înaintea lor, pentru ei nu este o presiune să răspundă la fel. Ei consideră că aceste vorbe au o însemnătate foarte mare și nu vor să le spună dintr-un soi de obligație.
Nativii Vărsător nu se pot minți pe ei înșiși, dar nici pe cei din jurul lor. Pentru ei, nu contează foarte mult cine anume spune primul „te iubesc” în cuplu, ci important este cât de reale sunt, de fapt, acele sentimente. Ei își exprimă emoțiile prin diferite gesturi pe care le consideră romantice și nu prin vorbe neapărat. Iar atunci când vor spune „te iubesc”, înseamnă că au simțit cu adevărat să facă asta și că tratează cu foarte mare seriozitate acea relație.
Foto: PR