Cele 4 zodii care încep discuțiile despre despărțire într-o relație

Zodiile acestea pun fericirea lor pe primul loc și pun punct relației eșuate în care sunt.

După ce au luptat suficient pentru relația lor și au depus eforturi pentru ca aceasta să nu ajungă la final, aceste zodii tot aleg în final să își vadă de drumul lor și nu rămână lângă o persoană alături de care nu se mai simt fericite și respectate. 


Pești

Nativii Pești au obișnuința de a-și exprima într-un mod deschis emoțiile. Vorbesc atât despre cele pozitive, cât și despre cele negative. Când simt că vor să se despartă de partener, vor iniția această conversație după multe eforturi de a găsi soluții pentru tensiunile și problemele din relație.

Balanță

În ciuda faptului că le este greu să facă asta, Balanțele nu pot rămâne într-o relație în care nu mai au deloc sentimente. Preferă calea despărțirii, pentru ca ei și partenerul să își caute fericirea în brațele unei alte persoane. Cu toate astea, aleg să vorbească despre separare într-o manieră amiabilă.


Taur

Chiar dacă nativii Taur aduc în discuție pentru prima dată dorința de despărțire, totuși preferă să spună într-un mod onest și cât se poate de respectuos ce anume nu a funcționat în relație. Ei vor să aducă la cunoștință care sunt motivele pentru care simt că pentru ei separarea este cea mai bună decizie pe care o pot lua.

Rac

Când nu se mai simt fericiți, nativii Rac pornesc discuțiile despre despărțire. Nu vor să aștepte momentul în care partenerul să facă pasul acesta pentru că nu mai vor să fie lângă un om pe care nu îl mai iubesc. Totuși, încearcă să vorbească într-un mod empatic și suficient de diplomat, astfel încât să nu rănească pe nimeni. Se gândesc că atât pentru ei, cât și pentru partener este o situație dificil de procesat.

Citește și:
Cum își arată o femeie aprecierea față de partener, în funcție de zodie

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie