Cele 3 zodii care ar putea avea dezamăgiri în dragoste în 2018

Există ani care ne sunt benefici și ani care nu sunt tocmai favorbabili pentru noi. Tocmai de aceea, în 2018 planetele nu par să fie de partea acestor 3 semne zodiacale.

Dar asta este doar o chestie de percepție. De fapt, atunci când universul pare să conspire impotriva ta, încearcă doar să te învețe o lecție.


La fel ca în timpul școlii, unele lecții sunt mai grele decât altele. În ceea ce ne privește acum, o relație eșuată poate doar să stimuleze dezvoltarea personală. Să înveți să iubești este un lucru pe care nu poți spune că l-ai înțeles nici chiar la bătrânețe, astfel, o inimă frîntă este doar durerea unei creșteri spirituale.

Așa că, dacă găsești zodia ta pe lista celor de mai jos, nu te speria! Consideră 2018 anul care îți transmite niște mesaje mai dure, dar pline de iubire. O relație care se termină este un exemplu perfect al pierderii, și numai cunoscând ce inseamnă cu adevărat să pierdem ceva putem crește și deveni mai înțelepți.


1. Gemeni

Saturn s-a întors în casa Capricornului la finalul anului 2017. Asta înseamnă ca în următoarea perioadă Gemenii vor analiza foarte mult ideea unei noi relații și, mai ales, ce înseamnă de fapt dragostea pentru ei.

La fel ca gemenii mitologici, nativi zodiei Gemeni caută sinele în alții. Aceștia sunt atît de buni în proiectarea lor asupra altora, încât imediat ce se vor îndrăgosti vor fi dispuși să schimbe totul pentru partener. Pentru cea mai mare parte a anului 2018 nativii zodiei vor învăța cum să fie compleți cu ei înșiși. Va fi o lecție grea, care nu se va potrivi deloc cu planurile pentru noul an, dar curând toate se vor așeza la locul lor. Țineți minte că doar sufletul vostru pereche nu este departe, dar cu toate acestea, nu îl veți întâlni anul ăsta.

2. Balanță

Anul acesta vei învăța că oricît de mult încerci să faci totul ca la carte, viața nu este dreaptă. Încercarea de a pune totul la punct ți-a definit viața încă din copilărie. Știm că îți este greu să vezi atâtea lucruri care nu sunt întocmai cum ar trebuie, dar numai astfel poți ajunge să observi că nimeni nu este perfect.


2018 va fi un an dificil pentru tine. Vei avea momente foarte grele și probabil vei ajunge să te îndoiești de alegerile tale, dar trebuie să înțelegi că oricăt de mult ai iubi armonia, haosul are rolul lui în univers. Nu este mereu simplu, câteodată trebuie să lupți pentru echilibrul tău interior. Tocmai de aceea, cînd vei putea fi împăcată cu dezordinea din jur, vei putea rezista oricărei provocări!

3. Scorpion

Cel mai des tu ești cea care își creează dezamăgiri, chiar dacă ai o plăcere aparte în a da vina pe altcineva. 2018 te provoacă să iei atitudine și să te controlezi. Evenimente de la începutul anului te vor face să îndepărtezi majoritatea persoanelor din jurul tău. Dacă nu înveți să îți stăpânești propria energie distructivă, vei face greșeli ireparabile pe care le vei regreta!


Pe de altă parte ai o putere specială de regenerare. Asigură-te că nu renunți la absolut toate relațiile cu cei dragi și încearcă să ai mai multă încredere în cei din jurul tău.

Citește și:
Ce își doresc oamenii pentru a fi fericiți, în funcție de zodie

Text: Ruxandra Urziceanu
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie