Suntem într-o continuă agitație, întotdeauna avem prea multe lucruri de făcut, mereu apar situații neprevăzute și niciodată nu avem suficient timp. Din păcate stresul a devenit o constantă a vieții noastre, iar repercusiunile sale ne vor influența nu numai psihic, cât și fizic. De aceea, este bine ca din când în când să punem frână de la acest montagne russe, și să ne dedicăm timp nouă, pentru a ne reîncărca bateriile. Astrologii afirmă faptul că zodia poate influența modalitatea prin care reușești să gestionezi situațiile tensionate, așa că iată care este cea mai bună metodă de a scăpa de stres în funcție de zodia ta:
Berbec
Nativul din zodia Berbecului se caracterizează prin dinamism, fiind tot timpul în mișcare, de aceea activitățile fizice reprezintă pentru el cea mai bună metodă de a se destresa. Fie că alege să iasă la alergat sau să lovească sacul de box în sala de fitness, sportul va fi cea mai bună metodă de a scăpa de stres pentru el.
Taur
Taurii sunt guvernați de planeta Venus, semnul luxului și al frumuseții, așa că, oricând aceștia vor alege o activitate care implică delectarea simțurilor. După o zi solicitantă, cea mai bună metodă de relaxare pentru Tauri este o sesiune de aromaterapie cu uleiuri esențiale.
Gemeni
Gemenii iubesc cuvintele, și de cele mai multe ori, cea mai bună metodă de a-și exprimă sentimentele și trăirile este în scris. Una dintre caracteristicile zodiei este aceea că majoritatea sunt buni scriitori, iar momente de cumpănă, stresante, se vor elibera de energiile negative punându-și pe foaie gândurile.
Rac
Sunt de departe cea mai sensibilă și sentimentală zodie, aceștia având tendința de multe ori de a trăi în trecut și de a fi cuprinși de nostalgie. În momentele tensionate, cel mai bun lucru pe care Racii îl pot face pentru a depăși starea, este de a căuta în cutia cu amintiri, să vadă poze vechi sau scrisori de dragoste de la foste iubiri.
Leu
Leii sunt cunoscuți pentru materialismul lor și pentru luxul în care își doresc să trăiască. Trec printr-o perioadă dificilă la locul de muncă? Au o mulțime de sarcini de îndeplinit? Atunci cu siguranță îi vei găsi la cumpărături, evitând toate problemele pe care le au și oferindu-și o recompensă, pentru că nu-i așa, nimeni nu se iubește mai mult ca un Leu.
Fecioară
Sunt o zodie extrem de muncitoare, de serioasă, care se implică întotdeauna 100% în orice angajament pe care și-l iau. Pentru a se elibera de tot acest stres, o clasă de yoga este cea mai bună terapie pentru Fecioare, fiind momentul lor de a se deconecta de la ritmul alert în care trăiesc.
Balanța
Când lucrurile nu iau turnura pe care Balanțele și-o doreau, vor găsi imediat o modalitate de a trece peste și de a se repune pe picioare. Și ce altă metodă mai bună decât de a urmări filmul sau serialul preferat? O comedie romantică va fi întotdeauna cea mai bună metodă de a scăpa de stres.
Scorpion
Scorpionii sunt o fire extrem de emoțională și din când în când simt nevoia să se deconecteze de oameni, să își petreacă timp doar cu ei. Se vor refugia în muzică, aceasta având efect terapeutic pentru ei. Le place să se regăsească în versurile melodiilor și trăiesc fiecare cântec.
Săgetător
Sunt considerați vorbăreții zodiacului, și tocmai de aceea, cea mai eficientă metodă pentru ei de a scăpa de stres este conversația. Săgetătorii vor găsi în terapie metoda ideală de trece peste orice dramă din viața lor.
Capricorn
Prin natura lor, Capricornii sunt persoane muncitoare și active și care își găsesc cea mai mare satisfacție în îndeplinirea a cât mai multor sarcini. Chiar dacă poate suna bizar, aceștia vor găsi în ordonarea lucrurilor din dulap, spălarea vaselor sau grădinărit cea mai bună metodă de a se elibera de stres.
Vărsător
Inteligența este una dintre calitațile definitorii pentru această zodie, au o capacitate extraordinară de a face conexiuni pe care ceilalți nu le văd, de a analiza în mod filosofic orice problemă. Așa că, chiar și când se confruntă cu o situație limită, cea mai bună metodă de a o depăși și de a se relaxa este alegerea unui board game care să îl stimuleze intelectual.
Pești
Cum sunt una dintre cele mai spirituale zodii, Peștii reușesc să își găsească echilibrul și să gestioneze stresul prin meditație. Totodată, sunt recunoscuți pentru firea lor sensibilă și predilecția către artă, așa că au nevoie de crearea unui mediu cât mai intim și mai relaxant pentru a se deconecta de agitația din jur.
Citește și:
Topul celor mai materialiste zodii
Foto: PR