Sora ta vrea să fie mereu în control? Fratele tău crede că este atotștiutor și simte mereu nevoia să-ți împărtășească anumite cunoștințe? Astrele îți spun ce ar trebui să mai știi despre ei.
Cei care am avut norocul să creștem alături de o soră sau un frate cunoaștem aproape în detaliu fiecare parte a personalității lor, iar toate aceste trăsături de caracter sunt evidențiate foarte bine și de astrologie. Verifică dacă identifici aceste caracteristici la sora sau fratele tău, în funcție de zodia pe care o au:
Fratele sau sora ta născuți în semnul Berbecului vor să se afirme pe cont propriu, dar găsind moduri în care să colaborezi cu ei poate fi în beneficiul tău. Berbecul crede despre el că este oaia neagră a familiei, așa că încearcă să-l faci să se simtă binevenit pentru a echilibra acest aspect. Atât timp cât i se oferă independență, el poate deveni cel mai mare campion al vostru.
Taurul poate părea materialist, dar de fapt prețuiește conexiunile cu proprietățile pe care le deține. Sunt cu picioarele pe pământ și vor să păstreze lucrurile simple, deci conectându-i pe ei la cele cinci simțuri te va ajuta pe tine să interacționezi eficient cu aceștia. I-ai putea flata cu un cadou.
Cele două semne întruchipează atât lumina, cât și întunericul, iar fratele sau sora ta născuți în zodia Gemeni au abilitatea de a se plimba între cele două lumi. Gemenilor le plac mesajele, așa că nu ezita să le scrii. Dacă anulează planurile în ultimul minut, nu o lua personal. Se răzgândesc foarte repede, așa că încearcă să ții minte acest lucru dacă vrei să vă înțelegeți bine.
Cunoscut pentru transformarea dezamăgirii într-un lucru pozitiv, Racul simte profund emoțiile și este cunoscut ca fiind o persoană care-i ajută pe ceilalți. El sau ea probabil că se comportă ca o mamă cu tine, indiferent de vârstele pe care le aveți. De asemenea, Racii au un scut de protecție în jurul lor pentru a se putea apăra de dezamăgiri.
Leii sunt foarte pasionali și îi inspiră pe cei din jurul lor. La fel ca leii, și lor le place să aibă un trib, de aceea sunt considerați a fi niște gazde foarte bune la petreceri. Se bucură de activități expresive, care aduc oamenii împreună, precum un joc de mimă. Pot fi destul de profunzi cu sentimentele lor, deci nu fi surprinsă dacă sunt cam dramatici în anumite situații.
Fecioarele tind să fie concentrate pe detalii mici. Când sunt conectate spiritual, sunt foarte devotate, de aceea este o idee foarte bună să-ți programezi cursul de yoga cu o Fecioară, îți va respecta cu siguranță programul. Fecioarele vor fi primele care se vor oferi să curețe casa după o petrecere, deci propune-i să se relaxeze la masă în timp ce speli vasele, dacă vrei să le oferi o pauză.
Concentrate foarte mult pe relație, Balanțele sunt foarte pricepute să comunice eficient și să păstreze liniștea în jur. Ar putea fi pasive uneori și să nu-ți spună exact ce gândesc sau ce simt, dar nu-ți fie teamă să pui întrebări. Balanțele iubesc romantismul, și nu doar în relații. Plănuiește o cină la apus pentru fratele sau sora ta, vor aprecia cu siguranță timpul petrecut împreună și efortul depus.
Intelectuali profunzi, Scorpionii sunt foarte buni la dezvăluirea secretelor. Dacă ceva este în neregulă, aceștia își vor da seama. Dacă ții un secret, îl vor afla și îl vor păstra împotriva ta. Le plac conversațiile profunde, deci asigură-te că îți faci timp să le asculți cu atenție ideile și opiniile despre lume.
Deși sunt foarte amuzanți și inteligenți, Săgetătorii pot fi și aroganți, atotștiutori. Le place să învețe și să-i învețe și pe ceilalți. Plănuiește să faceți ceva cultural împreună, precum mersul la operă, concert, muzeu sau chiar un film. Sau caută ceva care se potrivește sferei lor de interes.
Capricornul pe care îl ai în familie este, probabil, foarte sensibil. Îi plac tradițiile, așa că dacă v-ați întâlnit într-o anumită seară timp de mai multă vreme, ar fi bine să-l anunți dacă această rutină va înceta, pentru a evita o dezamăgire, nu aștepta până în ultimul moment. De asemenea, se vor bucura dacă îl vei surprinde cu un cadou practic, pe care îl poate folosi mai mult timp.
Vărsătorul aduce oamenii împreună și le ridică moralul. Vor ca mediul familial să fie armonios, deci se vor asigura că fiecare membru de la masă are șansa de a-și spune părerea. Dacă sunt întrerupți în timp ce vorbesc despre diversele lor aspirații, vor aștepta ca ceilalți să termine ce au de spus, după care își vor continua ideile.
Peștii sunt visători și simt emoțiile foarte profund. Se pot adapta ușor la schimbări, însă câteodată au nevoie de ajutor pentru a se obișnui cu anumite rutine. Dacă ai un frate sau o soră născuți în zodia Pești care nu-și mai vede capul de treburi, ajut-o să creeze o structură în viața lor, precum stabilirea unei anumite zile a săptămânii în care vă veți întâlni, construind astfel un mic obicei.
Foto: Arhiva Revistei ELLE