În timp ce astrologia îți poate oferi o idee despre semnele zodiacale cu care te potrivești, aceasta poate servi și ca un semn de avertizare.
Spre exemplu, unele zodii, precum Gemenii și Săgetătorul, pot căuta în mod constant adrenalina în relații, în timp ce altele ca Balanța și Taurul sunt mai tradiționale. Cu toate că este un clișeu să spunem că într-o relație sănătoasă vor exista mereu limite, această afirmație trebuie menționată.
De ce? Când investești prea multe sentimente, timp și răbdare într-o relație, partenerul tău poate să considere că indiferent de situație, tu o să îți menții ferm poziția. Cu alte cuvinte, indiferent de cum s-ar comporta, tu vei fi mereu acolo pentru el.
Așadar, ca să te ferești de persoanele care nu te apreciază la adevărata ta valoare, de tristețe și de o posibilă inimă frântă, ți-am pregătit o listă cu cele șase zodii care nu reușesc să aprecieze cu adevărat persoanele din jurul lor.
1. Săgetător
De la bun început, zodia Săgetător a fost un individ credul – până la urmă, acest semn astrologic este renumit pentru naivitatea de care dă dovadă. Această zodie dorește să se încreadă în oamenii din jurul său tot timpul, iar de cele mai multe ori sfârșește prin a avea încredere în persoanele care nu vor să aibă de-a face cu el.
Săgetătorul crede că oamenii se nasc pentru a face numai fapte bune și deseori au prea multă încredere în persoanele din jur.
2. Taur
Zodia Taur este unul dintre semnele astrologice care au doza aceea de noroc de care avem nevoie în viață – așadar, Taurii se gândesc permanent că în orice conjunctură, totul merge conform planului. Probabil este un mecanism de apărare pe care l-au căpătat, însă persoanele născute sub zodia Taur trăiesc cu impresia că toată lumea e de partea lor.
Aceștia se consideră persoane competente pe orice plan – ceea ce le dă impresia că nimeni, niciodată nu ar vrea să îi piardă sau să îi rănească. Iar când persistă în acest comportament, Taurii tind să nu aprecieze persoanele din jurul lor.
3. Pești
Nu pot concepe ideea unei lumi lipsite de ordine și disciplină, așadar îi surprinde constant dezordinea din viața lor personală – astfel poate să fie descrisă cel mai bine zodia Pești. Acest semn zodiacal consideră că persoanele din jurul lui o să fie mereu binevoitoare și îngăduitoare (și crede că așa și trebuie să fie) ceea ce este admirabil, dar naiv.
Zodia Pești are convingerea că persoanele apropiate vor înțelege mereu punctul ei de vedere și greșesc de cele mai multe ori având aceste impresii.
4. Rac
Racul nu reușește să aprecieze persoanele din jurul său deoarece are o certitudine bine înrădăcinată – faptul că toată lumea este de acord cu viziunile, impresiile și ideile lui. Mai mult, în momentul în care află că cineva nu este de acord cu el, nu face niciun efort să ascundă cât de îngrozit este de faptul că cineva îi respinge ideea.
Zodia de apă îi aduce pe oameni în viața sa pentru a-i recruta, convingându-i să îi împărtășească convingerile – nicidecum pentru a le accepta unicitatea. Cu alte cuvinte, zodia Rac se joacă cu răbdarea oamenilor, cu riscul pierderii unei prietenii sau legături amoroase.
5. Balanță
Fire sociabilă și comunicativă, zodia Balanță profită de atuurile sale pentru a convinge persoanele din jur că trebuie să investească timp și răbdare în relația cu ea – și nu ezită să profite de acestea în mod regulat.
Din punctul de vedere al acestui semn astrologic, persoanele din jurul său îi sunt îndatorate și folosește acest lucru ca și scuză când profită de răbdarea oamenilor. Cu toate acestea, rezultatul de cele mai multe ori este faptul următorul: cunoscuții acestei zodii își pierd, rând pe rând, încrederea în zodia Balanță.
6. Fecioară
Un lucru pe care zodia Fecioară îl face constant este să creadă că oamenii din jurul ei sunt indivizi cu rele intenții, în care nu are rost să investească, pentru că cel mai probabil o să se aleagă cu inima frântă. Probabil este un sistem de apărare căpătat în urma dezamăgirilor pe plan social, însă Fecioara are convingerea puternică că nimeni nu este demn de încrederea sa.
Astfel, acest semn astrologic nu oferă nimănui șansa de a-i demonstra că nu toate persoanele o să îi aducă dezamăgiri în viață. Această detașare o face pe Fecioară să abuzeze de bunătatea celor din jur, fiind sigură că indiferent de comportamentul său, cunoscuții ei îi vor oferi mereu înțelegere.
Citește și:
Cele 5 zodii care vor să fie mereu în centrul atenției
Foto: PR