6 zodii care nu se tem să facă primul pas într-o relație

Atunci când ne place o persoană așteptăm ca aceasta să afle în mod misterios acest lucru și chiar să facă primul pas, însă acest obicei nu este valabil și pentru nativii din aceste zodii.

De câte ori ai luat inițiativa și ai făcut primul pas atunci când ți-a plăcut de cineva? Este posibil ca și în cazul tău acest lucru să se întâmple rar, însă dacă ai avut deja curajul să faci acest lucru, probabil personalitatea ta este influențată și de astre.


Ți-am pregătit o listă cu cele șase zodii care nu se tem să facă primul pas într-o relație, acestea reușind de fiecare dată să își impresioneze noul partener. Fie că este vorba despre un mesaj, despre primul zâmbet sau prima invitație la întâlnire, aceste zodii reușesc să atragă imediat atenția.

1. Berbec

De ce ar trebui să pierzi timpul așteptând? Asta este mentalitatea nativilor Berbec. Aceștia consideră că timpul prezent este cel mai important, așadar ar trebui să preia inițiativa, fie că persoana pe care o plac simte la fel sau nu.


Având în vedere că nu țin cont de ce ar putea crede persoana pe care o plac, Berbecii ar putea fi considerați puțin agresivi. Aceștia încearcă prin orice mijloace să își arate intențiile, însă în unele cazuri pot exagera. Dacă sunt mai temperați, nativii Berbec pot cuceri mult mai ușor persoana pe care și-o doresc.

2. Taur

Taurii nu sunt persoane timide, iar acest lucru este valabil și în cazul relațiilor. Aceștia nu au foarte multă rabdare în general, așa că ei ar face orice pentru a interacționa cât mai repede și cât mai ușor cu persoana pe care o plac. Nativii Taur sunt sinceri, deschiși și vor să îți atragă imediat atenția, așadar pentru ei flirtul nevinovat și politețea nu sunt întotdeana primele alegeri.


Nu-ți face griji dacă ești timidă în preajma acestei zodii, deoarece se va asigura că va menține o atmosferă plăcută.

3. Leu

Leul își urmărește scopul cu precizie, având mereu un plan bine pus la punct, iar acest lucru este valabil și în privința iubirii. Aceștia se concentrează asupra persoanei pe care și-o doresc, iar în cazul lor rar acceptă un refuz. Având foarte multă încredere în sine, nativii Leu sunt convinși că pot cuceri orice persoană își doresc, așadar nu au deloc emoții când fac primul pas.


Din păcate, având această gândire ei pot fi considerați destul de egoiști în relație, așadar va fi dificil ca relația cu persoana pe care o plac să fie perfectă.

4. Scorpion

Scorpionul este o zodie agresivă și nerăbdătoare, așadar nu înțele de ce ar trebui să aștepte ca o altă persoană să facă primul pas. Nativii Scorpion știu ce își doresc și știu că singurul mod în care pot obține acest lucru este prin acționarea imediată.

Deși poate la început ți se va părea surprinzătoare atitudinea lor, vei observa că acest lucru face parte din farmecul lor personal. Pregătește-te să fii surprinsă de atenția pe care ți-o poate oferi un Scorpion.


5. Săgetător

Săgetătorii preferă întotdeauna adevărul și sinceritatea, iar ei văd lucrurile destul de simplu. Astfel, dacă simte că ești interesată de el, însă nu faci niciun pas, nativul Săgetător va avea inițiativă și va încerca să pună în mișcare lucrurile.

Chiar dacă au curaj, este bine să știi că și Săgetătorii au emoții, însă de cele mai multe ori decid să se bucure de moment și să riște totul încercând să cucerească persoana pe care o plac.

6. Capricorn


Capricornul este una dintre cele mai organizate zodii. Asta înseamnă că dacă ei își propun să facă primul pas în relația cu o persoană pe care o admiră, te poți aștepta să ducă la bun final acest plan, deoarece se află pe lista lor. Pentru ei acest lucru este mai puțin legat de emoții, ci mai degrabă de ideea de a avea încă un succes. Pur și simplu ei încearcă să facă tot ceea ce își propun.

Deși ei au succes de cele mai multe ori, există și situații în care relațiile lor nu ajung în punctul pe ei și-l doresc, iar atunci pentru ei acest prim pas devine o greșeală.


Citește și:
6 zodii care au nevoie să fie mereu într-o relație

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie