5 zodii cu care n-ar trebui să te cerți niciodată

Fiecare zodie are propriile trăsături, propriile calități și defecte, însă, dintre toate, se știe că zodia Scorpion este cea cu care nu trebuie să te cerți niciodată.

Se știe, de asemenea, că vorbele nu sunt întotdeauna adevărate și că, atunci când vine vorba de persoanele cu care nu vrei să te cerți, Scorpionul îți va fi mai degrabă un aliat, nu dușman.


Reputația de zodie „rea' a Scorpionului vine din vibe-ul „sexy, vicios, periculos' pe care îl transmite. Singurul motiv pentru care n-ai vrea să te cerți cu un Scorpion este efectul de după ceartă, mai exact faptul că există șansa că acesta să vrea răzbunare dacă pierde „lupta'.

Atunci când vine vorba de atacuri verbale, următoarele zodii sunt cele cu care ar trebui să eviți cearta:

Berbec

Pur și simplu, nu o face. Nici nu încerca. Nu contează dacă au dreptate sau nu, Berbecii sunt luptători adevărați, iar lupta pe care o duc este de obicei alimentată cu furie și agresivitate. Când te cerți cu un Berbec, te cerți cu ego-ul în persoană. Iar acest ego nu va ceda prea ușor. Berbecii sunt persoane inteligente, dar jocul lor nu este niciodată curat.


Balanță

Te gândești să te cerți cu o Balanță? Fără nicio îndoială, ai să pierzi, pur și simplu pentru că acestea sunt „echipate' cu un mecanism de supraviețuire ce nu le va permite să își arate întreaga putere, astfel că ele tind să aibă un comportament pasiv-agresiv. Te vor învinge, și o vor face cu zâmbetul pe buze. Balanțelor nu le place să se certe. Și nu o vor face. Te vor asculta și vor zâmbi în timp ce tu te vei certa din răsputeri.

Leu

Ei bine, era de așteptat. Leii nu suportă să greșească. Și în cazul lor, problema este mândria. Este adevărat ce se spune, Leii sunt egomaniacii zodiacului, își doresc să fie în centrul atenției și au mereu dreptate. Dacă plănuiești o ceartă cu un Leu, trebuie să știi că acesta te va manipula, atât pe tine cât și cuvintele tale, și te va face să te simți prost pentru simplul fapt că le-ai spus.

Fecioară

Cine s-ar fi așteptat la asta? O Fecioară, cel mai probabil. Fecioarele, perfecționistele, văd perfecțiunea doar în ceea ce consideră ele. Însă, de multe ori, ceea ce cred ele s-ar putea să nu aibă legătură cu realitatea, cel puțin nu cu realitatea ta. Cu toate acestea, Fecioarele au o mulțime de argumente și nu dau înapoi când e momentul să le spună. De ce nu e bine să te cerți cu o Fecioară? Ele consideră că te știu mai bine decât te știi tu pe tine. Poți să te pui cu asta? În loc să încerci, când vine vorba de ceartă cu o Fecioară, mai bine zâmbești, dai din cap și aștepți să se oprească din vorbit.


Gemeni

Gemenii vor să salveze lumea. Atitudinea lor lasă impresia că își doresc să fie buni și să facă bine tuturor. Asta, bineînțeles, dacă ești în totalitate de acord cu ei. Ei nu se ceartă, ei te „salvează'. Este de datoria lor să te facă să vezi lucrurile cum trebuie, chiar dacă felul în care tu le vezi este perfect. Nu este nimic mai enervant decât o persoană care crede că știe ceea ce este bine pentru tine, fără ca măcar să ia în considerare faptul că tu știi asta cel mai bine. Dacă vrei să simți că nimic din ceea ce știi tu nu este în regulă, ceartă-te cu un nativ Gemeni. Vei observa că ei nu te ascultă, ci doar încearcă să treacă un nume în plus pe lista de persoane pe care le-a salvat.


Citește și:
3 zodii care vor deveni lideri admirabili

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie