Cu toții avem în grupul de prieteni acea persoană care în mod constant le cere părerea celor din jur, chiar și atunci când trebuie să își comande mâncarea la restaurant. Însă, chiar și așa, există și persoane care, oricât de multe sfaturi ar cere și i s-ar acorda, tot nu reușesc să le pună în aplicare.
Când vine vorba de motivele pentru care cerem sfaturile celor din jur, aceste motive țin de nesiguranță, neîncredere în propria persoană, implicit și în propriile decizii. Uneori, le cerem altora sfaturi doar pentru că nu vrem să ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele eșecuri care pot interveni pe parcurs.
Iar în acest sens, astrologia vine în întâmpinarea noastră și ne spune care sunt zodiile care nu ascultă absolut deloc de sfaturile celor din jur. Așadar, iată care sunt zodiile care nu vor urma niciodată sfaturile pe care le primesc:
1. Săgetător
Dacă te-ai fi așteptat ca femeia Săgetător să urmeze cu exactitate sfaturile pe are le primește, află că lucrurile nu stau chiar așa. Îi place să își împărtășească ideile cu cei din jur și să găsească soluții, însă, când vine vorba de a pune în aplicare sfaturi, are mult mai multă încredere în ceea ce îi spune intuiția decât în ceea ce o sfătuiesc ceilalți. Așa că, va face mereu lucrurile într-un mod care o caracterizează.
2. Scorpion
Pentru femeia Scorpion este destul de complicat să asculte de sfaturile celor din jur deoarece preferă să asculte doar de ceea ce crede ea. Chiar dacă va cere sfaturi, nu le pune niciodată în aplicare deoarece consideră că e important ca ea să găsească o soluție la problemele pe care le are, și nu ceilalți.
3. Taur
Atunci când femeia Taur cere sfaturi, o face doar pentru că dorește validarea celor din jur. Știe cum să se facă plăcută și cum să ajungă la un consens cu cei apropiați, însă nici măcar o persoană extrem de apropiată nu o va face să urmeze sfaturile care i se dau. În momentul în care au o idee în minte, nativii Taur vor face tot ceea ce le stă în putință pentru a o pune în aplicare.
4. Rac
Femeii Rac îi place foarte mult să discute cu oamenii, având o fire extrem de sociabilă și capabilă să lege conexiuni extrem de puternice, mai cu seamă când își dorește asta cu adevărat. Însă, din păcate, nu are încredere că ceilalți pot avea idei mai bune decât ea și că se pricep la unele lucruri mai bine. Apreciază foarte mult faptul că îi acorzi timp dându-i sfaturi, dar știe că ea singură trebuie să își asume responsabilitatea.
5. Pești
Femeia Pești își dorește mereu să primească cele mai bune sfaturi, însă, chiar și atunci când le primește, sfârșește prin a face doar ceea ce crede ea că este mai bine, uitând într-o oarecare măsură ceea ce i s-a spus. Este o persoană bună la suflet și nu vrea să îi dezamăgească pe cei din jur, dar în aceeași măsură preferă să ia acele decizii în care are foarte multă încredere.
Citește și:
6 zodii care știu să preia mereu inițiativa
Foto: PR