5 zodii care au tendința de a exagera orice lucru

Cine a spus că exagerarea nu are rolul şi farmecul ei, ei bine, se înşală. Aceasta poate să aibă un mare impact dacă vrei să ai amintiri de neuitat. Dar cum în viaţă e bine să menţii un echilibru, problema vine atunci când încerci din asta să faci o obişnuinţă şi ajungi să-ţi pierzi identitatea.

Poate părea chiar amuzant la început şi îţi poate da un impuls în ceea ce priveşte curajul pe care îl ai în anumite situaţii faţă de cei din jur. Oamenii au tendinţa de a exagera doar pentru a-şi face o imagine diferită faţă de cea pe care deja o au. În acelaşi timp, nu au convingerea că ceea ce spun poate avea o relevanţă pentru familie sau chiar prieteni. Dacă faci o obişnuinţă din acest lucru, ei bine, se poate deduce faptul că nu eşti confortabilă cu cine eşti, iar în acel moment intervine nesiguranţa.


Iată că există şi câteva zodii care exagerează mult mai mult faţă de restul.

1. Săgetător

Săgetătorii fac o grămadă de lucruri interesante, însă, se întâmplă să existe şi situaţii în care nu au încredere în ceea ce fac. Poate ca o simplă drumeţie de o zi în munţi să însemne pentru ei o întreagă aventură de o lună.

Dacă există persoane care vor încerca să vadă cât adevăr se află în ceea ce spun nativii Săgetător, aceștia au tendinţa de a da răspunsuri vagi şi a ocoli cât mai mult subiectul. Este bine de ştiut faptul că nu îşi doresc să-şi mintă apropiaţii, ci doar să condimenteze puţin ceea ce spun.


2. Leu

Pe cât de plină de viaţă şi oricâte calităţi de lider ar avea, femeia Leu continuă să şocheze cu orice apariţie pe care o are. Sunt conştiente de poziţia pe care o au, dar şi de calităţile lor precum loialitatea, optimismul şi puterea.

Atunci când se simt foarte bine în pielea lor, au tendinţa de a se lăuda destul de mult şi de arăta cât de grozave sunt. Ştim că eşti o persoană incredibilă, dar serios, nu e nevoie să o dovedeşti nimănui, ci doar ţie!

3. Berbec


Ştim cât de mult le place femeilor din zodia Berbec să fie curajoase şi să îşi asume riscuri. Aşa că, dacă exagerează în legătură cu ceea ce fac, oricât de puţin ar fi, ei bine, asta este doar o parte din distracţie.

Le place să creadă că pot face o grămadă de lucruri pe care ceilalţi le consideră periculoare. Nimeni nu este mai curajoasă decât o femeie născută în zodia Berbec. Dacă exagerează cu nivelul de dificultate a ceea ce fac, nu o fac în mod intenţionat, ci doar sunt prinşi în efervescenţa momentului.


4. Capricorn

Deşi se simt de cele mai multe ori neapreciate la adevărata lor valoare, nu caută să îşi rezolve aceste nesiguranţe, ci mai degrabă să exagereze pe seama lor. Le place să iasă în evidenţă şi încearcă mereu, cu fiecare ocazie pe care o au să facă acest lucru. Nu spune nimeni că este un lucru greşit, însă, în anumite situaţii, este mai bine să fii asumată cu cine eşti şi să nu încerci să pari altcineva faţă de ceea ce afişezi.

5. Taur

Femeile Taur sunt extrem de încăpăţânate şi lucrurile mereu vor ieşi aşa cum îşi propun. Dacă vor exagera doar pentru a fi mai fericite, ei bine, ghici ce, o vor face! Îşi vor susţine întotdeauna vorbele şi acţiunile, astfel încât să nu decadă în ochii celor din jur. Vor face o exagerare din orice, iar acest lucru se datorează personalităţii puternice pe care o au.


Citește și:
Cum să-ți dai seama că un bărbat te place, în funcție de zodia lui

Text: Iulia Brăslaşu
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie