5 zodii care au cele mai mici șanse să se căsătorească

Chiar dacă unele persoane abia așteaptă să se căsătorească, altele nu sunt deloc entuziasmate să facă acest pas, așa cum sunt și zodiile de mai jos.

5 zodii care au cele mai mici șanse să se căsătorească

Căsătoria este un pas important din viața unui om, mai ales dacă și-a dorit cu ardoare să facă asta și și-a imaginat toate detaliile din acea zi, de la locație, ținută sau invitați. 

Însă, mai sunt și persoane care nu sunt la fel de entuziasmate când vine vorba de căsătorie. Iar asta pentru că le este teamă, le place să fie libere sau nu vor să se gândească la faptul că ar trebui să își petreacă toată viața alături de o singură persoană. Potrivit astrologiei, aceste cinci semne zodiacale au cele mai mici șanse să se căsătorească:

1. Berbec

Nativilor Berbec le place să aibă libertatea de a alege. Sunt recunoscuți pentru faptul că nu vor să se simtă constrânși de ceea ce fac alte persoane, așa că preferă să își urmeze mai mult instinctul. Adoră să experimenteze din toate punctele de vedere, iar angajamentul unei căsătorii îi poate speria, așa că nu își doresc să facă acest pas. 

2. Gemeni

Gemenii consideră că ideea căsătoriei nu poate schimba foarte mult dinamica relației în care sunt implicați. Ba mai mult decât atât, cred că acest pas poate determina apariția monotoniei în relația de cuplu. Astfel că, nu ar trebui să te aștepți să se căsătorească prea curând.

3. Fecioară

Fecioarele sunt mult prea ocupate să își consolideze cariera, care întotdeauna a fost pentru ele foarte importantă, iar căsătoria nu se află deloc pe lista priorităților. Sunt mult prea perfecționiste, iar acest angajament nu face decât să le amplifice teama. În plus, sunt împăcate cu ideea că nu se vor căsători niciodată și nu acordă atenție la ceea ce ar putea crede persoanele din jur despre ele.

4. Săgetător

În cazul nativilor Săgetător, ei sunt mult prea independenți și cu greu îi faci să iasă din rutina proprie. Sunt foarte misterioși și pot părea că mereu încearcă să îți ascundă câte ceva, iar într-o căsătorie acest aspect ar putea genera conflicte serioase. 

5. Vărsător

În ceea ce îi privește pe Vărsători, ei sunt foarte precauți când vine vorba de sentimentele lor. Le este teamă să vorbească deschis despre emoțiile pe care le au din teama de a nu fi răniți. Mai mult decât atât, au impresia că nimeni nu se poate ridica la nivelul așteptărilor și nici că le poate oferi sprijinul de care au atâta nevoie.

Citește și:
Ce spun zodiile despre gusturile tale în materie de bărbați

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din astrologie