5 zodii care au cele mai mari șanse să se împace cu fostul partener

Te-ai gândit până acum să te împaci cu fostul partener? Atunci înseamnă că și zodia ta se află în această listă!

5 zodii care au cele mai mari șanse să se împace cu fostul partener

Să te împaci cu fostul iubit nu este întotdeauna cea mai bună idee. Însă sunt și persoane care nu mai iau în considerare dezamăgirile și sunt pregătite să ofere o a doua șansă unui fost partener.

Dacă o relație s-a încheiat, în mod cert au existat motive întemeiate pentru care doi parteneri nu au putut lupta să fie împreună. Dar, uneori dorința de a fi cu cineva este atât de mare, încât ajungem în situația de a ierta toate greșelile celui care ne-au făcut să suferim. Așadar, iată care sunt zodiile care au cele mai mari șanse de a se întoarce la fostul lor iubit.

Balanță

Balanțelor le este destul de greu să ia rapid o decizie. Preferă să analizeze foarte bine și să se asigure că au luat în considerare cea mai bună variantă pentru ele. Cred cu tărie că oamenii se pot schimba în bine și că pot renunța dacă își doresc la obiceiurile toxice. De aceea, au tendința de a acorda o a doua șansă unui fost partener și de a trăi din nou o poveste de dragoste cu el, chiar dacă despărțirea nu a fost tocmai cea mai ușoară.

Rac

În cazul nativilor Rac, ei iubesc cu pasiune și se lasă influențați de sentimentele intense pe care le au. În momentul în care se despart de cineva, își dau seama de faptul că nu pot suporta gândul că persoana iubită dispare pur și simplu din viața lor. Șansele să se împace cu un fost iubit sunt foarte mari și sunt dispuși să treacă chiar și peste infidelitate.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Pești

Peștii privesc viața dintr-o perspectivă pozitivă. Nu se lasă atât de ușor dominați de emoțiile negative, reușind să le ignore cu desăvârșire. Dacă încă se simt atrași de o persoană cu care au fost într-o relație, nu vor ezita să o contacteze. În cazul în care li se oferă șansa de a se împăca, să nu te aștepți că vor sta foarte mult timp pe gânduri. Totuși, trebuie să aibă grijă pentru că e posibil să sufere din nou o dezamăgire.

Fecioară

Chiar dacă au făcut foarte multe greșeli într-o relație, Fecioarele nu învață atât de ușor de pe urma lor. Sunt destul de încăpățânate și vor ca lucrurile să iasă așa cum își doresc, așa că sunt pregătite să facă în așa fel încât relația cu un fost partener să funcționeze din nou și să retrăiască din nou acele momente prețioase în compania persoanei dragi. Tânjesc după multă afecțiune și dragoste.

Taur

Taurii sunt adepții relațiilor serioase și de lungă durată. Aventurile nu se află printre opțiunile lor, așa că le evită. Când se implică într-o relație, se asigură că vor da totul pentru persoana pe care o iubesc. Dacă se întâmplă ca respectiva relație să se destrame, privesc acest lucru ca pe un eșec personal. Iar atunci vor încerca tot posibil să își convingă fostul partener să revină în viața lor.

Citește și:
Cele mai egoiste zodii dintre toate

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video