Dimensiunea și forma sânilor reprezintă aspecte care poate influența într-o măsură semnificativă încrederea de sine a unei femei. Mărirea sânilor, văzută ca o soluție de îmbunătățire a aspectului exterior, poate aduce o schimbare în perspectiva unei femei asupra propriului corp. Mărirea sânilor poate aduce cu sine atât avantaje, cât și responsabilități. Înainte de a opta pentru o intervenție chirurgicală de augmentare mamară, pentru a obține dimensiuni mai mari ale sânilor, trebuie să știi următoarele lucruri.
Înainte de augmentarea mamară vor fi necesare o serie de analize
Înaintea unei proceduri de augmentare mamară, medicul chirurg poate solicita efectuarea anumitor analize, în special a testelor sanguine și a unei ecografii mamare. La Estetico, clinica de chirurgie estetica, analizele sunt întotdeauna necesare, pentru a minimiza riscurile asociate procedurii și pentru a asigura o intervenție sigură și eficientă. Analizele necesare preoperator nu includ în general mamografia sau RMN-ul, care pot fi solicitate doar în cazuri specifice.
Fumatul poate influența recuperarea după augmentarea mamară
Fumatul poate afecta circulația sângelui și capacitatea organismului de a se vindeca, sporind astfel riscul de complicații postoperatorii. În plus, fumatul face ca vindecarea inciziilor să se producă semnificativ mai lent. Deoarece reduce fluxul sanguin către implant, fumatul crește riscul de contractură capsulară de până la 10 ori. Contractura capsulară este o complicație frecventă a augmentării mamare care apare atunci când capsula fibroasă care înconjoară implantul se îngroașă și strânge implantul. Contractura capsulară poate provoca durere, sensibilitate și deformarea sânilor.
Stabilirea bugetului
Procedura de augmentare mamară implica unele cheltuieli ce trebuie să fie luate în calcul în prealabil. Acestea variază în funcție de diferiți factori, precum tipul de implant folosit, facilitățile clinicii în care este efectuată procedura, experiența sau reputația medicului estetician. Pe lângă costurile principale, ale intervenției și ale implantului în sine, există și altele asociate, precum costurile pentru consultațiile preoperatorii, analizele medicale necesare, medicamentele prescrise și cheltuielile pentru îngrijirea postoperatorie. În consecință, în ceea ce privește pretul unui implant mamar, acesta poate varia considerabil de la o persoană la alta.
Intervenția chirurgicală pentru mărirea sânilor poate implica riscuri
Orice intervenție chirurgicală implică anumite riscuri, iar mărirea sânilor nu face excepție de la regulă. Deși complicațiile sunt unele rare, există situații în care, după intervenție, cât și în timpul intervenției, pot să apară diverse probleme. Principala complicație postoperatorie este infecția, care poate să apară în zona inciziei și să necesite tratament imediat. De asemenea, mărirea sânilor printr-o augmentare mamară poate determina modificări ale senzației sau sensibilității sânilor. În timpul operației există un risc minor de apariție a unei reacții adverse la anestezic sau de sângerare excesivă.