De-a lungul timpului, ELLE a găzduit pe copertă personalități feminine care inspiră și își folosesc notorietatea și prezența în mediul online pentru a deschide subiecte relevante de discuție, în concordanță cu vremurile în care trăim.
De la modele, sportive, creatoare de conținut, cântărețe sau artiste, femeile care ne-au povestit despre parcursul lor deloc facil în carieră sau care au conturat sincer detalii despre viețile lor personale în paginile revistei ELLE au avut ca scop clar solidaritatea și sublinierea recunoștinței față de noile generații care le urmăresc cu admirație. Odată cu faima, aceste femei au înțeles și au îmbrățișat responsabilitatea pe care o poartă, reușind să strângă în jurul lor comunități fidele, care le iau drept exemplu și, drept urmare, își dau voie să aspire la lucruri mărețe.
În zilele următoare te invităm să redescoperi zece dintre cele mai apreciate coperți ELLE de către cititorii noștri, care vor fi amplasate în cele două mall-uri VIVO! din Constanța și Cluj-Napoca. Nu ezita să ne trimiți fotografii pe contul nostru de Instagram sau să ne dai tag în story, dacă îți regăsești coperta preferată pe parcursul sesiunii tale de shopping.
Centrul comercial VIVO! din Cluj-Napoca continuă să fie locul de escapadă preferat de clujeni pe tot parcursul săptămânii. Aceștia frecventează cele 160 de magazine pentru varietatea de produse pe care o oferă, de la articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, până la electrocasnice, alături de o zonă de food court, cafenele, locuri de joacă pentru copii și un cinematograf. Deci poți încheia excelent shopping-ul sau ziua aglomerată, cu un film la VIVO! Cinema City, care să te relaxeze și să te pregătească pentru noi provocări.
Cât despre dobrogeni, se pare că centrul comercial VIVO! Constanța se clasează în vârful preferințelor când vine vorba de petrecerea timpului liber. Atmosfera liniștită a cafenelelor și a restaurantelor de sub cupola VIVO! Constanța a reușit să atragă și turiștii de pe litoralul românesc, pentru că invită vizitatorii la petrecerea unui timp de calitate pe parcursul întregii sesiuni de shopping.
Mall-urile VIVO! și-au propus să transforme mersul la cumpărături într-o adevărată experiență, oferind tuturor celor care pășesc în interior un mediu relaxant și prielnic pentru a se bucura de timpul petrecut alături de prieteni sau familie.
Noi, la ELLE, ne regăsim deseori în situația de a compara shopping-ul online cu cel clasic, iar după lungi dezbateri, reușim să ajungem, de cele mai multe ori, la aceeași concluzie: atingerea materialelor, probatul hainelor, interacțiunea dintre oameni, pauza de cafea dintre cumpărături, toate acestea rămân ingredientele unei sesiuni de shopping perfecte, deci nu suntem dispuse să renunțăm încă la asta.
Dacă nu ajungi fizic în VIVO! Constanța sau Cluj-Napoca pentru a vedea coperțile ELLE, te așteptăm pe Instagram, pentru că te vom ține la curent cu toate detaliile amplasării lor. Ne întâlnim la shopping!