Deși a acaparat întreaga lume vestică, Halloween-ul, cu practicile și cutumele sale, își găsește ecouri și în impresionantul folclor românesc, în care legendele și credințele populare abundă de creaturi și de personaje înfricoșătoare. Tradiții și obiceiuri străvechi, nopți cu lună plină, creaturi fantastice ale întunericului, legende înfiorătoare – toate acestea alcătuiesc ingredientele unei prime expoziții dedicate imaginarului bestiar în cultura română: Vampiri și vârcolaci, curator: Cristian Vechiu. Expoziția va putea fi văzută la Art Safari în perioada 31 octombrie-17 noiembrie 2024, la Palatul Dacia-România, pe Lipscani 18-20.
„Experiența pe care o propune această expoziție marca Art Safari reprezintă o imersiune în imaginarul românesc, uneori prin intermediul reinterpretării sau integrării unor elemente consacrate ca pop culture. Expoziția Vampiri și vârcolaci vizează – după cum o spune și numele – unele dintre cele mai captivante figuri ale fantasticului macabru. De la cronicile istorice nefavorabile controversatului domnitor Vlad Țepeș (care au inspirat crearea personajului vampir din romanul Dracula al lui Bram Stoker) și până la tradițiile populare despre vârcolaci și strigoi (acești zombi ai folclorului local), creaturile supranaturale au captivat imaginația colectivă timp de secole și au marcat apariția unor credințe și practici populare ale căror urme încă dăinuie în spațiul rural autohton', declară Cristian Vechiu, curatorul expoziției.
Expoziția le oferă vizitatorilor ocazia să exploreze aceste ființe ale fantasticului macabru, nu doar prin prisma ficțiunii (unde găsim reprezentări variate: poemul lui Mihai Eminescu, Strigoii, poezia Strigoiul a lui George Coșbuc, Noaptea Sfântului Andrii, de Vasile Alecsandri, nuvela Schimnicul a lui Vasile Voiculescu sau Domnișoara Christina, de Mircea Eliade), ci și prin lentila artelor vizuale (fie că vorbim despre artă populară, modernă sau contemporană).
Regăsim obiecte populare (ca melița și ragila) din colecția Muzeului Național al Țăranului Român, măști tradiționale (așa-numitele „măști de drac') din colecția Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti', animale împăiate din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, ilustrații, referințe moderne din cinematografie, din istorie și din literatură și lucrări semnate de artiști consacrați, precum Corneliu Baba, Tara von Neudorf, Roman Tolici, Ioana Bătrânu și alții.
Dincolo de obișnuitele clișee occidentale cu care sunt asociați vampirii și, prin consecință, și spațiul românesc, expoziția vine să înfățișeze publicului diferitele ipostaze ale unor creaturi realmente specifice culturii tradiționale românești. Vampiri și vârcolaci se dovedește, astfel, și un bun pretext să (re)descoperim originile acestor creaturi, dar și modul cum ele continuă să nască povești și să provoace imaginația (de la spectaculoasele anime-uri inspirate de imaginea vampirului la noua adaptare cinematografică a clasicului Nosferatu, în regia lui Robert Eggers). Fiecare colț al expoziției va inspira frică și fascinație, evocând aspecte ale folclorului românesc, presărate cu imagini gotice și horror.
Art Safari organizează și două evenimente speciale cu ocazia Halloween: un eveniment pentru publicul general care cuprinde tururi ghidate în toate expozițiile, muzică și prosecco, joi, 31 octombrie, în intervalul 20:00-23:00, și un alt eveniment dedicat exclusiv studenților, pe 1 noiembrie, în intervalul 20:00-23:00.
Despre Art Safari: Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 15-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și internaționale și colecționarii privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari este proiect cultural național strategic și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. În cele 14 ediții de până acum a înregistrat aprox. 570.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.