Unforgettable Festival aduce la București cei mai iubiți artiști ai tuturor timpurilor într-un maraton de duete unice în lume

Unforgettable Festival aduce la București cei mai iubiți artiști ai tuturor timpurilor într-un maraton de duete unice în lume

Între 13 și 15 septembrie, Romexpo va fi gazda Unforgettable Festival, un eveniment de amploare ce promite să ofere momente unice spectatorilor, prin punerea în scenă a unor duete în premieră absolută, susținute de unii dintre cei mai mari artiști internaționali ai momentului.

Pe scena Unforgettable Festival vor urca nume legendare precum Lara Fabian, Jessie J, Al Bano și Romina Power, Gheorghe Zamfir, Havasi, Garou, Daniel Lavoie și Gipsy Kings. Fiecare dintre acești artiști aduce cu sine un repertoriu impresionant și o carieră de succes.

Lara Fabian, cunoscută pentru vocea sa extraordinară și hituri precum „Je t’aime', „Je suis malade' și „Adagio', este una dintre vedetele mult așteptate ale acestui festival. Alături de ea, în seara franceză, Garou, Daniel Lavoie și Julien Dassin vor interpreta melodii celebre precum „Belle', „Tu vas me détruire' și „Le temps des cathédrales', într-o colaborare unică ce va fi acompaniată de Orchestra Operei Naționale București, sub conducerea maeștrilor dirijori Daniel Jinga, Giora Linenberg și Alterisio Paoletti. Totodată, Julien Dassin va aduce și un omagiu tatălui său, Joe Dassin, prin interpretarea într-o manieră simfonică și multimedia a celebrelor cântece ale sale, precum „Et si tu n’existais pas', „Salut' și „À toi'. 

Jessie J, superstarul internațional cunoscut pentru hituri precum „Price Tag', „Domino' și „Bang Bang', va aduce o explozie de energie pe scena Unforgettable Festival. 

Unforgettable Festival nu este doar despre spectacole muzicale solo, ci și despre colaborări în primă audiție și alăturări de nume care nu au mai cântat împreună până acum, pe nicio scenă din lume. Gheorghe Zamfir, renumitul naist român, va oferi un spectacol special intitulat „Celebrating Zamfir', alături de doi giganți ai scenei mondiale. 

Havasi, cel mai rapid pianist din lume, va încânta publicul cu o călătorie muzicală plină de emoție și intensitate, accentuată de cea mai recentă tehnologie în materie de sunet, scenă, lumini și proiecții video.

Experiențe culturale diverse

Unforgettable Festival nu este doar despre muzică de calitate, ci și despre o diversitate culturală bogată. Pe lângă concertele spectaculoase, Romexpo va deveni un adevărat punct de întâlnire pentru culturi diferite, aducând în prim-plan gastronomie internațională, activități interactive și spectacole surpriză.

Zona de food court va oferi delicii culinare din bucătăriile franțuzească, italiană și britanică, transformând fiecare masă într-o călătorie gastronomică. Participanții vor putea savura preparate delicioase și explora diverse standuri culinare.

În plus, festivalul va include diverse zone tematice unde participanții vor putea întâlni artiști stradali, comedianți și magicieni. Unforgettable Festival va oferi și momente de relaxare și răsfăț. Zonele de lounge vor fi special amenajate pentru a oferi un refugiu perfect între spectacole, unde participanții pot socializa, savura băuturi răcoritoare și asculta muzică ambientală. 

Pentru iubitorii de lectură, festivalul va include o bibliotecă în aer liber, oferind o selecție diversă de cărți pentru toate gusturile. Aceasta va fi amenajată cu grijă, oferind participanților ocazia de a explora literatură clasică și contemporană într-un decor natural și relaxant.

Experiența scenei gigant promite să fie un punct de atracție major al evenimentului. Scena va fi echipată cu cu peste 500 metri de ecrane LED care vor asigura o vizibilitate perfectă din orice colț al locației. Aceasta va transforma fiecare performanță într-o adevărată capodoperă vizuală și sonoră, captând fiecare emoție și fiecare notă muzicală.

Festivalul va include și o experiență de beauty și fashion, aducând un strop de glam la Romexpo. Zonele dedicate frumuseții și modei vor oferi participanților oportunitatea de a descoperi cele mai noi tendințe în materie de beauty și fashion, prin sesiuni de makeup și styling sau expoziții de modă prezentate de designeri renumiți.

Romexpo se va transforma într-un adevărat hub cultural în perioada 13-15 Septembrie, unde muzica, arta și gastronomia se împletesc într-o experiență de neuitat. Atmosfera vibrantă și cosmopolită va oferi fiecărui participant momente speciale, făcând din Unforgettable Festival o sărbătoare a artei și culturii la cel mai înalt nivel.

Nu rata șansa de a cumpăra biletele la Unforgettable Festival. Asigură-ți locul la cel mai așteptat eveniment al toamnei și bucură-te de spectacole incredibile cu Lara Fabian, Jessie J, Al Bano & Romina Power, Gheorghe Zamfir, Daniel Lavoie, Havasi, Gipsy Kings și mulți alții!

Biletele sunt disponibile pe tickets.unforgettablefestival.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial