Vodafone își propune să construiască o societate digitală sustenabilă și incluzivă pentru toți, în care tehnologia și conectivitatea îmbunătățesc viitorul și viața oamenilor. În ultimii zece ani, Fundația Vodafone a ajutat milioane de persoane afectate de abuzul domestic.
„Eu aș gândi politicile publice pornind de la situațiile cele mai dezavantajate.
E foarte greu să fi luat contact cu zona activismului feminist românesc și să nu o știi pe Tudorina, președinta unei asociații ce militează pentru egalitatea de șanse și pentru eliminarea discriminărilor nu doar de gen, ci și bazate pe etnie, orientare sexuală, dizabilitate, clasă, religie etc. Vocală la mai toate manifestațiile publice din ultimul deceniu pe aceste teme, Tudorina Mihai coordonează activități de advocacy, educație și cercetare care au produs schimbări.
A ajuns interesată de aceste subiecte când locuia în Spania, unde făcea un masterat de economie socială ce includea o specializare pe management de ONG-uri. O interesa tema migrației și, pentru că în Spania era ușor să fondezi un ONG, a ales să pună-n practică ce învățase. Așa s-a născut Asociația Românilor din Aragon, în preajma atentatelor de la Madrid în care au murit și români. A fost primul ei contact cu activismul, căci de feminism s-a apropiat după ce s-a întors în țară. A surprins-o faptul că în România nu se vorbea deloc despre o temă prezentă în spațiul public din Spania, violența împotriva femeilor. A decis să facă ceva, așa că s-a înscris la un masterat la SNSPA, iar în același timp a debutat Blogul Medusei, unde comenta știrile zilei printr-un filtru feminist. Blogul a devenit popular și a luat și premii, iar la școală învăța un cadru teoretic pentru ceea ce deja știa.
Îmi povestește cum în jurul masteratului de la SNSPA s-a conturat mișcarea feministă din țară, inițial prin Centrul Filia, iar apoi și prin Asociația Front, înființată de masterande. Și își amintește acum, mai ales că anul acesta a organizat și o expoziție dedicată unui deceniu de activism feminist, pașii vizibili care s-au făcut.
„În vremea în care noi ne-am apucat de activism feminist nu exista o discuție publică. Cazurile de violență domestică erau acele știri de la ora 5, care nu urmăreau educare, erau prezentate doar pentru latura senzaționalistă și morbidă și pentru audiență. Pe latura asta am avansat foarte mult. S-au făcut foarte multe modificări legislative. La vremea respectivă nu exista decât legea 217/2003, care s-a modificat mult. Nu exista ordin de protecție. Am făcut proteste, am luat legătura cu persoane din Parlament, cu Comisia de egalitate de șanse, dar și cu oameni din Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, am făcut advocacy, împreună cu alte organizații. În perioada 2012-2014 s-a coagulat și Rețeaua VIF, de prevenire a violenței împotriva femeilor, care acum are peste 20 de organizații în țară. Pe parte legislativă am lucrat foarte mult cu Rețeaua, să introducem atât ordinul de protecție, cât și ordinul provizoriu. Și semnarea Convenției de la Istanbul a fost moment important.
Tudorina își amintește acum câteva incidente care au făcut ca opinia publică să devină mai deschisă către astfel de subiecte, mai ales o propunere pentru o Lege a medierii care a stârnit rumoare și conform căreia toate cazurile de violențe și agresiuni, inclusiv sexuale, ar fi trebuit să treacă printr-un proces de informare cu privire la posibilitatea medierii, ceea ce ar fi adus față-n față victimele și agresorii. „A contribuit mult la discuția publică despre ce înseamnă violență sexuală, cum ar trebui să tratăm cazurile astea și câtă îngăduință ar trebui să avem față de agresorii sexuali., spune Tudorina, care arată că discuția continuă și azi, cum se întâmplă cu presupusele agresiuni ale preotului Visarion Alexa.
„Văd că lumea ia poziție, deja nu mai suntem doar o mână de activiste feministe, sunt o mulțime de alte femei implicate, care condamnă acțiunile de felul acesta. Este într-un fel și rezultatul mișcării #MeToo, care a avut o influență, chiar chiar dacă nu în mod direct. În România discuția a fost limitată, dar a avut o influență în trezirea conștiinței femeilor că lucrurile pe care noi le resimțim, dar despre care nu vorbim, chiar merită să fie discutate. Pornind de la faptul că nu pot să merg liniștită pe stradă și că sunt bărbați care în continuare hărțuiesc, până la cazuri de abuzuri sexuale. Discuția despre partea de violență a luat avânt, dar sunt altele mai puțin discutate.
Acestea, spune ea, sunt mai degrabă problemele comunităților marginale și sărace. Îmi dă drept exemplu
mamele minore, despre care se vorbește totuși, dar care nu ajung să se reprezinte și să-și spună problemele. „De exemplu o minoră însărcinată trebuie să meargă la medic împreună cu părinții. Ce se întâmplă dacă părinții nu au disponibilitatea să meargă cu ea? Dacă are sub 16 ani nu poate, peste 16 ani teoretic poate, și fără părinte. Dar câți medici cunosc prevederea asta? Pentru că am văzut broșuri de la organizații mari care spun: Atenție, dacă ai sub 18 ani, trebuie să mergi însoțită de părinte la medic. În spațiul public se spune că multe fete însărcinate ajung în ultimul moment la spital și nasc fără nici un fel de control al sarcinii, și ăsta este un fenomen. Ele sunt cele condamnate drept neglijente, dar în unele situații sistemul nu este făcut să le ajute pe aceste fete.
O problemă similară e cea a mamelor care nu beneficiază de o minimă indemnizație pentru creșterea copilului, pentru care abia anul acesta se vor acorda vouchere, dar pe care femeile ar trebui să le ceară de la primării, iar dacă nu știu că au acest drept – nu o vor face. „Eu aș gândi politicile publice pornind de la situațiile cele mai dezavantajate, ca să poți să acoperi și alte situații. În cazul unei mame minore fără acte dintr-o comunitate foarte săracă, de exemplu, se văd perfect toate disfuncționalitățile sistemului. Motivul, spune Tudorina, este reducerea constantă a responsabilităților statului, a sectorului public. „Este foarte evident când ne uităm la sănătate. Există o privatizare mascată, sub sistemul decontărilor. Cine are acces la astfel de servicii? Cei care au bani. Iar cei care nu au? Vor beneficia de un sector din ce în ce mai puțin finanțat, se reduc taxele, nu mai sunt fonduri, și ei au de suferit.
Astăzi, Front lucrează mult pe advocacy, educație și conștientizare, fiind prezente în online, unde administrează paginile Feminism România, dar și în manifestații publice, co-organizând anual câteva, printre care și Marșul „Împreună pentru siguranța femeilor, care a avut loc anul acesta pe 23 octombrie, chiar înainte de apariția revistei.
„Acum lucrăm într-un proiect care se numește EGALIS: Egalitate de gen prin schimbare socială şi educaţie; axat pe educație. Am scos materiale pentru profesori, pentru învățământul preuniversitar, am făcut și expoziția feministă, avem și un kit de feminism pentru tineri.
Ca membre în Rețeaua VIF, fac advocacy în țară pentru a convinge autoritățile să finanțeze servicii pentru victimele violenței, în condițiile în care sunt obligate prin lege să o facă, dar nu și sancționate dacă nu o fac.
De curând, mai spune, au câștigat finanțare de la Primăria Capitalei pentru un proiect ce include ateliere pentru tineri pe tema egalității de gen și a violenței de gen și sexuale, iar un alt proiect recent încheiat, tot cu tineri, parte din EGALIS, a fost o serie de ateliere de scriere de pagini de Wikipedia. „A fost extraordinar, au scris pagini despre femei din România și momente din istoria drepturilor femeilor, de exemplu o pagină despre avortul din perioada interbelică și până azi. Cred că pentru ei a fost o experiență să pătrundă în această sferă și să afle informații legate de drepturile femeilor din România. La ateliere, le explicam că în secolul al XIX-lea femeile erau considerate din punct de vedere juridic la fel ca minorii, nu aveau dreptul să facă nimic fără aprobarea soțului, și că acest Cod civil a fost în vigoare până în anii 30, și le spuneam: vă dați seama, dacă cunoașteți o femeie de 90 de ani, ea s-a născut într-o perioadă în care femeile nu aveau drepturi civile absolut deloc. Pare că este o vreme foarte îndepărtată, dar de fapt nu este.
De aceea o îngrijorează mai ales dreptul la întreruperi de sarcină, de pildă, despre care îmi spune că primesc multe mesaje pe paginile lor de pe rețelele sociale. Acesta este grav restricționat în spitalele de stat, în vreme ce, pentru cele mai defavorizate dintre femei, o intervenție la o clinică privată are costuri prohibitive. „Soluții există, chiar am fost de curând la Parlament la o dezbatere pe subiectul ăsta. O soluție ar fi să se deconteze acest serviciu, ca el să existe automat în spitalele publice. Și să se promoveze mai mult avortul medicamentos, care presupune mai puține riscuri, atât pentru paciente, cât și pentru medic, care nu este suficient de bine acoperit de asigurarea de malpraxis. Ar putea să se întâmple și în cabinetele de planificare familială, care vor fi renovate prin PNRR, sunt curioasă dacă vor găsi personal pentru aceste cabinete. Accesul la întreruperi de sarcină este o problemă la nivel global, vedem ce s-a întâmplat în Statele Unite, vedem ce s-a întâmplat de curând în Ungaria, unde femeile sunt obligate să asculte bătăile inimii. Pentru femeile cele mai sărace din România deja se întâmplă.