Cred că răspunsul unanim la întrebările de mai sus este: de prea puține ori. Tocmai de aceea am lansat, împreună cu Vichy România, acest proiect prin care încercăm să normalizăm discuția despre menopauză, să-ți facem cunoștință cu femei care traversează această perioadă, să afli povestea lor și modul în care reușesc să navigheze printre simptome, prejudecăți și comentarii misogine, să te asigurăm că stările prin care treci sunt normale și că nu ești singură. Pe lângă toate aceste lucruri, în următoarele luni vei putea afla și sfaturile și opiniile mai multor medici, ce te vor ajuta să trăiești mai ușor etapa menopauzei.
În ciuda faptului că femeile reprezintă peste 50% din populația globului și că toate, la un moment al vieții, o vor experimenta, menopauza e ca Fight Club. Știi că există, o trăiești, dar „nu vorbești despre ea. E revoltător faptul că la finele anului 2021 subiectul continuă să fie unul tabu, învăluit în rușine și prejudecăți, dar nu surprinzător. Menopauza e doar un punct de pe lista lungă de subiecte despre care „nu se cade să vorbim. Doamne ferește să ai curajul de a vorbi despre viața ta sexuală sau despre numărul de parteneri pe care i-ai avut. Iar dacă totuși îl ai, Codin Maticiuc are un tricou special pentru tine. Ori cum ar fi să spui ceva despre controalele ginecologice sau îngrijirea personală? I-ai provoca lui Sorin Lavric un adevărat dezgust. Și, dacă dăm puțin timpul înapoi, nici despre sarcină nu puteai vorbi tocmai liber. În 1952, de exemplu, televiziunea americană a interzis folosirea cuvântului însărcinată (pregnant) în serialul I Love Lucy. Un întreg sezon, cât Lucille Ball a fost însărcinată, actorii au fost nevoiți să folosească expresii ca așteaptă un copil (expecting a baby) sau pur și simplu așteaptă (expecting).
Prin comparație, ai zice că trăim vremuri cu adevărat glorioase. Avem dreptul de a rosti cuvinte ca menstruație sau menopauză ori de câte ori vrem. Ce păcat, totuși, că nu prea o facem. Iar când se întâmplă, menopauza e întruchiparea unei femei stereotipe de 50 de ani, irascibilă, poate chiar isterică, mereu deranjată de ceva și cu nici o perspectivă de viitor, pentru că dacă sistemul reproducător nu-i mai funcționează, întreaga ei existență nu mai are nici un rost. Iar această percepție nu a apărut de ieri, de azi, ci e adânc înrădăcinată în mentalul colectiv.
Curios este, însă, faptul că primele discuții despre menopauză nu au fost atât de sumbre pe cât te-ai aștepta, schimbarea petrecându-se odată cu evoluția omenirii (sau poate că ar fi mai potrivit să îi spun doar trecerea timpului).
Primele însemnări au apărut în secolul IV î.Hr și i-au aparținut lui Aristotel, care spunea că „menstrele încetează pentru majoritatea femeilor în al 40-lea an de viață, însă că există și excepții, și că acest lucru se poate întâmpla și la vârsta de 50 de ani. De asemenea, filosoful a consemnat și faptul că menopauza este un fenomen natural și că duce la infertilitatea femeii. Observații similiare au fost apoi făcute și de alte personalități importante ale vremii, precum medicul Pavel din Eghina (secolul VI d.Hr), scriitorul, filosoful și ulterior sfântul Hildegard de Bingen (secolul XI), scriitorul și teologul Thomas de Cantimpré și scriitorul Bartholomaeus Anglicus (ambii în secolul al XIII-lea). Însă, dincolo de aceste scrieri, timp de secole întregi menopauza nu s-a regăsit prea mult în literatura de specialitate.
Iar asta s-a datorat în primul rând speranței de viață reduse, puține femei ajungând în acele vremuri la menopauză. În al doilea rând, femeile nu ocupau un rol atât de semnificativ în societate încât sănătatea lor să merite analize amănunțite. Erau importante atât timp cât procreau și cât erau o încântare pentru privirile bărbaților. Iar perioada Renașterii este cel mai bun exemplu în acest sens. Operele lui Brunelleschi, Alberti, Bramante, Titian, Leonardo Da Vinci, Michelangelo Buonarotti sau Botticeli surprind doar femei tinere, cele intrate la menopauză necalificându-se la rangul de muze.
Dar, chiar și așa, în ciuda tututor vicisitudinilor (în perioada Inchiziției multe femei la menopauză erau considerate vrăjitoare, fiind ucise pentru asta), menopauza nu cunoscuse încă cea mai sumbră perioadă. Până în secolul al XVIII-lea a fost considerată un fenomen natural. În era victoriană însă, a început să fie văzută ca o boală.
Tot atunci a apărut pentru întâia oară și termenul propriu-zis de menopauză. Deși conceptul nu era nou, doctorul francez Charles-Pierre-Louis de Gardanne l-a folosit pentru prima oară în 1821 în cartea sa De la ménopause, ou de lâge critique des femmes (Menopauza sau vârsta critică a femeii). Dacă titlul ți se pare deranjant, așteaptă să vezi cum era tratată această boală nemiloasă care lovea femeile după vârsta de 40 și ceva de ani.
Edward Tilt, primul medic care a scris o întreagă carte despre menopauză în limba engleză – The Change of Life in Health and Disease – credea că aceasta poate duce la manie, la acte violente sau chiar la alcoolism. De asemenea, el a indentificat și simptomele principale, printre care se regăseau bufeurile, iritabilitatea, diversele dureri și o stare cognitivă semi-vegetativă. Pentru a le trata, Tilt obișnuia să le prescrie femeilor la menopauză opium, apă distilată, morfină sau injecții vaginale cu acetat de plumb.
Iar de aici înainte lucrurile nu aveau decât să se înrăutățească. Medicii din epoca victoriană erau convinși că între uterul femeii și creierul acesteia există o conexiune directă. Cum acesta din urmă nu era sănătos, nici creierul nu funcționa în parametri normali, fapt ce ducea la declanșarea demenței. Astfel că femeile care prezentau simptomele menopauzei erau închise în aziluri pentru a fi lecuite de isteria cu care se luptau.
Un rol la fel de important îl jucau și ovarele, considerate a fi cea mai importantă parte a corpului femeii, cea care o făcea să fie cu adevărat virtuoasă. Din nou, când acestea nu funcționau cum trebuie sau își încetau activitatea, femeile erau predispuse la tot felul de afecțiuni, atât fizice, cât și psihice. Tocmai de aceea, medicii au început să practice tot mai multe ovariectomii (îndepărtarea ovarelor) pentru a le trata pe femeile la menopauză și a le ajuta nu doar să scape de demență, ci să devină și mai atrăgătoare. Doar în Marea Britanie, medicul John Lizars a realizat între 1824 și 1855 două sute de astfel de intervenții, 89 dintre ele soldându-se cu moartea pacientelor. În plus, să nu uităm că anestezia a apărut de-abia în 1846, ceea ce înseamnă că multe dintre aceste femei erau operate pe viu.
O altă concepție populară la acea vreme era că femeile ar trebui să fie active sexual doar în perioada fertilă a vieții lor. Odată depășit acest prag, dorințele sexuale cauzau, din nou, demență. Așa că un alt medic britanic, Isaac Baker Brown, a recomandat clitoridectomia (excizia clitorisului) în rândul femeilor aflate la menopauză care aveau în continuare un apetit sexual ridicat.
De asemenea, lista tratamentelor includea și niște remedii obținute din ovarele diverselor animale, despre care se credea că reglau funcția reproductivă a femeii.
Lucrurile au început să se îmbunătățească tocmai la începutul secolului XX, odată cu descoperirea hormonilor. De-abia atunci menopauza a fost definită ca o problemă hormonală, mai exact ca încetarea secreției de estrogen și progesteron. Dar asta nu înseamnă și că imaginea sumbră a menopauzei, atent construită în ultimele trei sute de ani, a dispărut ca prin minune.
„E un fapt cunoscut că… după ce femeile își pierd funcția genitală, caracterul lor suferă o alterare considerabilă, acestea devenind „certărețe, enervante și arogante, spunea Sigmund Freud. Helene Deutsch, discipola lui, scria în The Climacterium că „odată cu încetarea acestei funcții (menstruația), ea (femeia) își încheie datoria față de specie. În aceeași notă, psihiatrul David Reuben era de părere că „odată ce ovarele nu mai funcționează, esența femeii nu mai există și că aceasta se transformă „nu chiar într-un bărbat, dar nu mai este o femeie funcțională.
În acest context, nu e de mirare că în 1966 ideea ginecologului Robert Wilson de a trata menopauza a venit ca o adevărată salvare. Acesta descria menopauza ca fiind „o boală gravă, dureroasă și deseori paralizantă, dar pentru care, din fericire, găsise un antidot. Wilson le asigura pe femei că, cu ajutorul terapiei de substituție hormonală, „sânii și organele genitale nu se vor zbârci. În plus, le promitea bărbaților că „va fi mult mai plăcut să locuiești cu ea și nu va deveni plictisitoare și neatrăgătoare. Ce nu se știa, însă, la acea vreme, era faptul că teoriile lui Wilson erau susținute financiar de compania farmaceutică Wyeth, cea care producea Premarin – cel mai bine vândut estrogen în terapia de substituție hormonală. Tratamentul continuă să fie folosit și astăzi, însă în ultimele decenii mai mulți cercetători au semnalat faptul că, folosit pe o periodă îndelungată de timp, poate favoriza apariția cancerului mamar sau ovarian.
Cu un așa istoric, nu e tocmai surprinzător că menopauza e încă un subiect tabu. Un studiu AARP (American Association of Retired Persons) realizat la începutul acestui an arată că 6 din 10 femei cu vârsta de peste 35 de ani cred că schimbările hormonale asociate cu procesul de îmbătrânire nu sunt discutate suficient, în timp ce doar 4 % consideră că sunt „bine informate pe această temă. În plus, numai 7% dintre femeile intervievate au putut identifica lista completă a simptomelor cauzate de menopauză.
De aceeași părere este și Noemi, cu care am stat de vorbă despre tranziția sa către menopauză (perioadă numită perimenopauză), dar și despre provocările ce au urmat ulterior, în perioada postmenopauzei.
„Despre schimbările hormonale din adolescență se vorbește mult (și este foarte bine), dar menopauza este încă o nișă, un subiect tabu în România și este posibil să fie la fel și în alte țări. Știi, măcar în SUA au făcut un musical care se numește Menopause (cred că încă se mai joacă în Las Vegas) și mai sunt stand-up-iste care abordează acest subiect (am văzut câteva momente de stand up în Israel, dar interpretate de femei de peste 60 de ani).
În cazul ei, perimenopauza a debutat la vârsta de 41 de ani și a durat trei ani, timp în care a bifat aproape întreaga listă de simptome.
„În primul rând m-am confruntat cu stări de nervi, cu dureri de cap. Credeam că o să scap de migrenele mele celebre, moștenire pe linia genetică maternă, dar iată că am avut dureri mari de cap în acea perioadă. Ciclul a început să vină neregulat, uneori abundent și foarte dureros, alteori, puțin și în culori de toamnă, cum le spuneam eu. Apoi au început bufeurile. Cred că am spus asta într-un interviu, dar partea cu bufeurile a fost cea mai amuzantă în povestea asta. Sunt friguroasă ca un teckel, și vara aveam în geantă o jachetă. Să mă vezi în prima iarnă când începea un val de bufeu, că îmi scoteam haina de pe mine. Odată am rămas în tricou cu mânecă scurtă la 10 grade și vânt puternic, iar eu îl simțeam ca pe o briză. Un alt efect advers a fost faptul că a început să îmi transpire părul din zona cefei și asta deja nu mai e funny deloc, dar am învățat să trăiesc și cu asta.
În același studiu realizat de AARP, aproape jumătate dintre femeile intervievate au declarat că nu au vorbit niciodată cu mamele lor, cu prietenele apropiate ori cu un medic despre schimbările prin care trece corpul lor în această perioadă. În lipsa dialogului și a expunerii, e greu să găsești povești similare, să te identifici cu experiențele altor femei sau să te asiguri că ceea ce simți este perfect normal. Noemi este, însă, unul dintre puținele cazuri fericite care a reușit să nu se simtă constrânsă în vreun fel de preconcepțiile legate de acest subiect și care a găsit întotdeauna curajul de a-și împărtăși povestea cu cei din jur.
„La nivel fizic, cea mai mare schimbare a fost legată de oscilațiile de greutate. Dar am învățat să țin și asta sub control. Am fost la pilates câțiva ani, în 2019 chiar am fost foarte conștiincioasă, chiar și în perioada carantinei din martie-mai 2020. Am făcut mult sport pe șantierul apartamentului pe care l-am renovat în următoarea perioadă și apoi, în primăvara acestui an, am început să am niște dureri mari în genunchiul stâng. Am făcut radiografie și am aflat că am osul subțiat. Aștept să îmi vină rândul la kineto și fizio, și până atunci mă voi întoarce la pilates, să lucrez măcar brațele și abdomenul. În plus, merg mult pe jos. Am observat că nu mă doare genunchiul atunci când merg. Sunt în stare să merg kilometri întregi pe jos. Terapie fizică și psihică. De asemenea, mi-am propus ca în această iarnă să investighez mai serios subiectul Noemi la menopauză, pentru că trebuie să mă împrietenesc mai bine cu ea și să o tratez ca pe o regină.
În ceea ce privește sănătatea mintală, îmi spune că stările de nervi au fost cea mai sâcâitoare parte. „Eram ca o oală sub presiune. Dar a ales să vorbească despre toate aceste schimbări prin care treceau corpul și mintea ei cu prietenele sale, „chiar dacă, în marea lor majoritate, sunt mai tinere decât mine și nu au ajuns încă la menopauză. Cu mama am vorbit și știam că la noi în familie (pe linie maternă), și ea și Omama au intrat la menopauză mai devreme. Mama a intrat în perimenopauză la 43 de ani, dar a prelungit-o cu medicamente până pe la vreo 50 de ani. Tot de la ea mai știu că bunica a avut bufeuri până când a plecat dintre noi (la vârsta de 61 de ani), povestește Noemi.
O altă problemă majoră o reprezintă lipsa de informare inclusiv în rândul cadrelor medicale. Același studiu AARP arată că mai puțin de 7% dintre rezidenții la medicină de familie, medicină internă și obstetrică-ginecologie se simt pregătiți să ajute femeile să gestioneze această etapă. Practic, suntem nevoite să bâjbâim pe întuneric pe tărâmul menopauzei și să sperăm că organismul nostru va ști cum să facă față singur acestei perioade. Și Noemi recunoaște că încă nu a elucidat complet subiectul postmenopauzei, în ciuda faptul că și-a consultat medicul ginecolog și a tot citit materiale pe această temă.
„Medicul ginecolog mi-a recomandat să iau niște suplimente pentru oase (pentru că osteoporoza este unul dintre efectele menopauzei), și să fac sport. Apoi, acum vreo doi ani m-am abonat la newsletter-ele The Ethel ale platformei @aarp, dar vezi tu, eu împlinesc acum, în decembrie, 49 de ani și încă nu sunt pregătită să citesc articole despre cum să mergi în vacanțe cu nepoții. Mai găsesc acolo povești despre menopauză, dar sunt spuse de femei care au peste 60 de ani. Pe goop am mai citit. Dana Sota a scris câteva materiale foarte utile pentru mine, despre îngrijirea tenului sau alimentație. Am mai citit materiale prin reviste, dar încă am niște dileme.
Sunt deja opt ani de când Noemi a început să resimtă primele semne ale menopauzei. Nu a fost întotdeauna ușor sau plăcut, dar asta nu înseamnă că nu a existat și o parte bună în toată această poveste. În ciuda prejudecăților „că femeile ajunse la menopauză sunt bătrâne și ciufute, cum spune Noemi, că misiunea lor s-a încheiat, așa cum aprecia Helene Deutsch, ori că aspectul lor fizic este complet neatrăgător, după cum susținea Robert Wilson, menopauza poate fi cu adevărat eliberatoare.
„Bufeurile nu au dispărut complet, uneori am insomnii, spune Noemi. „Dar am învățat să le tratez citind sau lucrând, până când mi se închid ochii de somn. Am învățat să-mi reglez și partea cu nervii. Am învățat să tolerez mai puțin spre deloc nesimțirea. Am învățat că umorul face minuni la menopauză. Cu toții avem nevoie să râdem bine și cât mai des. Grace & Frankie (a.k.a. Jane Fonda & Lily Tomlin) sunt exemplul perfect că menopauza poate să fie una dintre cele mai bune perioade din viața unei femei. Nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic. La menopauză îți demonstrezi ție că poți să te bucuri de viață, să îți găsești liniștea cu acea înțelepciune pe care nu ai avut-o când încă îți venea ciclul și oricum auzeai uneori infama întrebare: Ești la ciclu de ești așa nervoasă?
Pentru mine, acum, astăzi, este o perioadă în care vreau să am mai multă grijă de mine, să aflu mai multe despre alimentația corectă, și chiar aștept să se scrie mai mult despre asta. Îmi fac analizele anuale, vizita la ginecolog, ecografia mamară alternată cu mamografia, testele VSH, FSH. Am în plan să merg și la un endocrinolog bun. Am un copil în vârstă de 11 ani, trei câini minunați. Trebuie să fiu sănătoasă și fresh. În plus, domeniul în care activez eu (comunicarea) mă menține tânără mai ales în interior – în felul în care țin pasul cu prezentul, cu schimbările sociale, cu arta, muzica, cinematografia, teatrul, lucruri care pe mine mă hrănesc, sunt vitaminele mele pe care luam și înainte de a intra la menopauză și pe care nu le voi opri niciodată, atâta vreme cât voi trăi.
Și, ca să închei în nota aceasta optimistă, o să-ți las aici transcrierea uneia dintre cele mai empowering scene despre menopauză pe care le-am văzut vreodată, discursul Belindei din Fleabag (pe care îți recomand să-l vezi oricând, pentru că atinge multe alte tabuuri specific feminine).
„Muream de nerăbdare să spun asta cu voce tare! Femeile se nasc cu durerea în ele, e destinul nostru fizic – durerile menstruale, durerile de sâni, nașterea. Le cărăm cu noi pe parcursul vieții. Bărbații nu o fac. Ei trebuie să inventeze lucruri ca zei și demoni… creează războaie ca să simtă lucruri și ca să fie în contact. Și noi avem toate aceste lucruri în noi. Avem în interior o durere în valuri timp de ani întregi. Și apoi, când într-un final simți că ai făcut pace cu ea, ce se întâmplă? Vine menopauza. Vine menopauza și e cel mai minunat lucru din lume. Și, da, întregul pelvis ți se destramă și ți se face cald și nimănui nu îi pasă. Dar atunci ești liberă, nu mai ești o sclavă, nu mai ești o mașinărie cu părți, ești doar o persoană in business.
Opinia medicului
Pentru a afla mai multe despre impactul pe care îl au schimbările hormonale din perioada menopauzei asupra pielii, am stat de vorba cu Diana Plăcintescu, medic primar dermato-venerolog.
„Menopauza este acel moment din viața femeilor care marchează oprirea definitivă a menstruației. Momentul se stabilește retrospectiv, atunci când a trecut un an fără menstră (sângerare sau, popular, ciclu). Perioada de dinainte, caracterizată prin neregularități ale ciclului menstrual, precum și acest an de așteptare, se definesc ca perimenopauză, explică dr. Plăcintescu.
Toate aceste etape influențează în mod direct calitatea și aspectul pielii. „Scăderea nivelului de estrogen intensifică efectele îmbătrânirii cronologice, iar acest lucru afectează pielea pe trei niveluri diferite. În primul rând, pierderea de lipide de la nivelul epidermului este de 57%. Acest lucru duce la o piele mult mai uscată, provocând, de asemenea, și o ușoară mâncărime sau disconfort.
Principalele componente ale dermului, colagenul, elastina și acidul hialuronic, scad și ele la fel de mult. Mai exact, în primii cinci ani de la instalarea menopauzei, 30% din colagen s-a pierdut deja, ceea ce va duce la o alterare considerabilă a elasticității pielii.
La nivelul hipodermului, procentul de grăsime se reduce, provocând accentuarea laxității pielii.
În final, toate aceste modificări fac ca pielea să devină în fiecare an cu 1,5% mai subțire, spune dr. Diana Plăcintescu.
În etapa de perimenopauză, aceasta recomandă folosirea unor „produse cu o textură mai lejeră, ce conțin ingrediente redensificatoare (proxylane, cassia) și hidratante (acid hialuronic). Toate aceste substanțe ajută la redarea elasticității pielii, la o creștere a densității acesteia, dar și la un tonus mai bun.