Știm deja, sunt două motive importante pentru care noi, pasionatele de modă, am putea întârzia la o întâlnire dis de dimineață. Primul: ținuta perfectă necesită timp și uneori câteva încercări bune, mai ales dacă încă nu ne-am trezit bine. Al doilea: ne-am oprit să ne cumpărăm cafeaua de specialitate. Indiferent de motiv, recunoaștem la unison, cafeaua este nelipsită din universul nostru fashion.
Cafeaua de dimineața, parte din rutina de frumusețe
În general, consumul moderat de cafea poate avea beneficii pentru sănătatea pielii, datorită conținutului său de antioxidanți și a altor substanțe benefice. Revista Academiei Americane de Dermatologie a identificat în diferite studii observaționale efectul benefic al consumului de cafea, cu o incidență redusă a afecțiunilor de tip melanom sau rozacee. Până la alte noi studii, putem spune însă cu certitudine: o față trează, cu privirea vie, este o față frumoasă.
Cafeaua, secretul energiei care ne ajută să cucerim ziua
Când ai povestit ultima dată cu prietenele sau colegii fără un pahar de cafea în mână? În orice zi a săptămânii, ieșitul la cafea este o parte importantă a vieții noastre sociale, dar și o rutină de pregătire pentru un moment important. Astăzi nu trebuie să mergi prea departe pentru a savura o cafea bună, cu note de fructe uscate și aromă de ciocolata cu lapte. Ia-ți prietenele la plimbare vara asta și fă un popas la primul OMV din drum. Încearcă noua cafea VIVA Classic Selection, un blend 80% Arabica, din Brazilia, și 20% Robusta, din India. Și da, te poți lăuda cu o experiență de călătorie internațională chiar dacă doar boabele din cafeaua ta au făcut călătoria…
Cafeaua și inspirația pentru ținute cu stil
Cafeaua vine în multe nuanțe numai bune de integrat într-o garderobă veșnic în tendințe, cu note calde de rafinament. Culorile asociate cu cafeaua, precum bej, maro, caramel pot fi folosite în ținute statement, monocrome sau combinate în diverse moduri pentru a obține efecte interesante și sofisticate.
Pe tine ce te ajută să-ți cucerești ziua?