She’s Next: o seară cu ING România, Visa, Impact Hub și ELLE, dedicată femeilor în antreprenoriat

Seara de 9 mai a fost una foarte specială, pentru că am celebrat, alături de ING Bank România, Visa și Impact Hub Bucharest, lansarea programului de mentorat She's Next, o inițiativă care își propune să susțină antreprenoarele și să le ghideze în dezvoltarea afacerilor lor.

O seară perfectă de primăvară, un loc primitor (UNDA Open Possibilities) și o mulțime de persoane venite să celebreze antreprenoriatul declinat la feminin: așa s-ar putea descrie, în doar câteva cuvinte, evenimentul care a avut loc pe 9 mai și care a anunțat lansarea programului de mentorat She’s Next.

Îți spunem imediat, mai pe larg, despre ce este vorba. ING Bank România și Visa, în colaborare cu Impact Hub Bucharest, au decis să ofere antreprenoarelor din România sprijin, prin intermediul acestui program care are drept scop susținerea acestora în dezvoltarea afacerilor lor. Firește că ELLE România s-a alăturat acestui demers atât de important, care le oferă femeilor ședințe de mentorat și coaching, dar și granturi (adică finanțare nerambursabilă). În cadrul evenimentului, Serge Offers (Head of Business Banking ING Bank Romania), Elena Ungureanu (CEO Visa) și Oana Craioveanu (co-fondator Impact Hub Bucharest), dar și Andrei Bereanda (Ringier) au detaliat în ce constă, mai precis, programul și de ce este nevoie de el.

Îți spunem și ție, pe scurt, și te sfătuim ca, fie că deții o afacere sau doar te gândești să înființezi una, să afli mai multe detalii chiar pe site-ul ING România și să nu eziți să te înscrii. Așadar, de pe 10 aprilie a luat startul perioada de înscrieri, care se încheie pe 25 mai, urmând ca aplicațiile să fie selectate până la 1 iunie, iar pe 10 iunie vor fi anunțate afacerile care s-au calificat pentru intrarea în program. Acesta se întinde până în luna noiembrie, și va consta în sesiuni 1 la 1 cu mentori experimentați, sesiuni de coaching de grup, în care antreprenoarele participante se vor cunoaște între ele și vor schimba idei și experiențe; iar la final va urma prezentarea unor proiecte care pot fi dezvoltate în cadrul respectivelor afaceri. Iar vestea cea mai bună este că, la sfârșitul programului, trei dintre finaliste vor obține câte 10.000 de euro pentru a-și crește afacerile așa cum își doresc.

Despre asta a fost vorba, așadar, în cadrul acestui eveniment relaxat, animat de muzica selectată de George Vintilă și de un concert-surpriză Amna, de Tequila Don Julio, dar și de o prezentatoare în vervă, Teo Trandafir. Aceasta a introdus invitaților și mai ales invitatelor și câțiva dintre mentorii programului (pe lângă Serge Offers și Oana Craioveanu, despre care ți-am spus deja, au mai fost alături de noi Alina Donici, fondatoarea Artesana; Simona Crăciun, fondatoarea Tort de Bezea; Viorel Panaite, managing partner Human Invest; Ana Diceanu, fondatoare agentiei Brain4Strategy si Global Women in PR, dar și Cristian Logofătu, fondator Bitnet). Fiecare dintre ei a povestit despre ce presupune curajul de a-ți iniția propria afacere, despre decizii și momente speciale sau dificile, și mai ales despre valoarea sfaturilor primite de la cei cu experiență deja în business.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Astfel, o mulțime de persoane stylish și spirited s-a bucurat de observațiile lor, dar și de câteva vorbe despre sprijinul esențial al mentoratului și despre ce înseamnă să fondezi și să conduci un business din partea altor invitate speciale, dintre care câteva și-au și expus creațiile în cornerele chic special amenajate pentru a le găzdui: Cristina Bâtlan (Musette + Chanand), Ioana Burcea (Rendez-Vous in Paris), Veronica Miona (Shanti Loft); Dr. Dana Bratu / DermaBeauty; Domnica Mărgescu (ELLE, Aparterre), Octavia Geamănu (podcast Gânduri bune) au împărtășit cu noi toți experiențe și idei valoroase.

Mai mult, Denise Rifai a preluat microfonul și a adresat, la rândul ei, câteva întrebări „roșii” celor prezente, provocându-le să împărtășească și momentele mai puțin strălucite pe care le-au traversat în evoluția lor ca antreprenoare. Așa încât, într-o atmosferă de petrecere, am putut experimenta ce înseamnă o comunitate care e gata să crească împreună, să ofere și altora din cunoașterea proprie, dobândită în ani de experiență – un preview perfect al unui program care se anunță deja ca unul de mare succes.

Foto: Vlad Chirea pentru ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial