Îngrijirea tenului necesită multă atenție, așa că nu ar trebui sa te surprindă volumul mare de informații despre ce produse dermatocosmetice să folosești, cum să ai grijă de pielea ta și ce rutine funcționează cel mai bine.
Dacă nu ai deja o rutină de îngrijire a tenului, iată trei aspecte de bază pe care trebuie să te concentrezi: curățare, hidratare și protecție solară.
De ce este importantă curățarea corectă a tenului
Există numeroase produse pentru curățarea tenului, însă nu toate sunt și eficiente. Ba dimpotrivă, îți pot face mai mult rău decât bine. Multe produse comercializate pentru persoanele cu acnee sau ten gras conțin particule pentru exfoliere care irită tenul și agravează acneea. Dacă pielea ta este predispusă la acnee, concentrează-te pe găsirea de produse non-comedogenice, adică nu conțin ingrediente care înfundă porii.
Totodată, evită produsele parfumate și cu alcool în compoziție. Dacă ai o piele uscată, s-ar putea să-ți prindă bine un gel de curățare pe bază de ulei.
Nu uita! O curățare eficientă a tenului îndepărtează machiajul, impuritățile și sebumul în exces fără a-ți îndepărta de pe piele bacteriile bune. După curățare poți folosi un roller masaj facial pentru calmarea pielii.
Cum asiguri hidratarea tenului
După curățarea tenului este recomandat să aplici o cremă hidratantă, chiar dacă pielea nu se simte uscată. Folosește o loțiune hidratantă potrivită tipului tău de ten pentru a preveni uscarea pielii.
Atenție! Este un mit că persoanele cu ten gras nu trebuie să aplice pe ten creme hidratante. Dacă hidratarea lipsește, sebumul va compensa lipsa acesteia producând o cantitate și mai mare de sebum. Iar nivelul de sebum poate fi reglat doar atunci când există un echilibru între conținutul de apă și ulei din piele.
Aplică loțiunea hidratantă cât timp fața este încă umedă, după curățare, pentru a reține cât mai multă apă în piele. Folosește o dată la două săptămâni lama pentru fata meloni, special creată pentru a elimina părul facial, pentru a permite pătrunderea în epidermă a substanțelor active din produsele cosmetice.
Cremă de protecție solară – întotdeauna!
Al treilea și ultimul pas într-o rutină de bază eficientă pentru îngrijirea tenului este crema cu factor de protecție solară. Folosită cu regularitate, crema cu protecție solară previne apariția ridurilor, a liniilor fine și a petelor pigmentare, specifice unui ten îmbătrânit. Dacă ai ten gras sau predispus la acnee, caută produse cu SPF noncomedogenice, care blochează efectele nocive ale razelor solare fără să îți încarce tenul.
Pont! Dacă ai tenul uscat, alege pentru rutina de îngrijire produse cu o formulă mai bogată și care conțin cuvântul cremă’ în denumire. Dacă ai tenul gras, sigur îți vor fi de folos produsele cu texturi lejere; în acest caz, loțiunile sunt potrivite pentru tine. În orice caz, alege produse hidratante cu texturi lejere ziua și vara, respectiv formule bogate pentru noapte și iarnă.