Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”

Dacă ai nevoie de inspirație în ceea ce privește stilul personal, cu siguranță ți s-a întâmplat să arunci un ochi la ținutele pe care și le concepe Sânziana Negru și pe care le postează pe contul său de Instagram. Află ce înseamnă pentru ea acele piese menite să reziste în timp.

Când vine vorba despre sustenabilitate și modă, știm cu toții că industria aceasta care fascinează e una care nu e recunoscută pentru cât de prietenoasă este cu mediul. Și deși o mulțime de companii din acest domeniu fac progrese în acest sens, încercând să aducă în fața clienților haine realizate din materiale inovatoare sau reciclate, cert este că industria ne cere în continuare să ne cumpărăm din ce în ce mai multe haine.

Presiunea de a fi mereu up to date cu tot ce se mai poartă este cu atât mai mare pentru creatoarele de conținut din zona de lifestyle, care sunt constant în atenția publicului lor.


Sânziana Negru, care este urmărită doar pe Instagram de o comunitate care adună peste 330.000 de oameni, știe bine că publicul o vrea mereu stylish, dar e în același timp conștientă de faptul că goana după tendințe nu te mai face nici mai șic, nici mai responsabilă.

De aceea, ca protagonistă a proiectului pe care l-am realizat alături de Arctic, și care a avut drept punct de plecare conceptul acestora, Forgotten, Sânziana ne-a povestit ce înțelege ea printr-o piesă timeless: „O piesă timeless trebuie să meargă cu orice, dar și să reziste în timp: o port azi, o port un sezon, o port când e în trend, trend-ul trece și revine peste zece ani. Sunt haine pe care le-a purtat mama mea și pe care eu, acum, le găsesc interesante și le împrumut din garderoba ei. Asta înseamnă timeless – reinterpretare.


Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate, urmărește video-ul.

Conceptul Forgotten, lansat ca un fashion brand de către Arctic, ne îndeamnă să fim mai responsabili cu alegerile noastre vestimentare, să nu ne mai lăsăm furați de mirajul tendințelor și noutăților și să revenim periodic la acele piese pe care le avem în garderobă și care au nu doar calitate, dar și o semnificație aparte pentru fiecare dintre noi. Este simplu, când îți poți îngriji hainele cu tehnologia potrivită.

https://www.arctic.ro/forgotten/

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro